INTERVIU HERMANN MAIER: „Am reuşit pregătindu-mi cu grijă fiecare pas”

SkiPass Magazine: Povesteşte-ne pentru început despre anii tinereţii. Când ai început să schiezi? Şi care au fost paşii sprea marea performanţă?

HM: Am schiat pentru prima dată la vârsta de trei ani, împreună cu mama. Mama făcea acest lucru din pasiune, în timp ce tatăl meu era ceva mai grăbit, îşi propusese pentru mine, probabil, multe obiective. Am început schiul, aşadar, îndrumat de mama mea, aici în Flachau. Şi nu am început cu „plugul” (poziţia de debut, cu schiurile în V n.n.), mama m-a pus direct în poziţia de coborâre, a spus că e mai simplu aşa! (râde). De acolo totul a decurs pas-cu-pas, pornind de la un mic grup de schiori de aici din Flachau, care era şi echipa de schi a satului nostru, apoi am fost selecţionat în echipa regiunii Salzburg, ajungând acolo la vârsta de 10 ani şi totul mergea foarte bine.

Apoi au început necazurile. La 15 ani am început să am probleme la nivelul genunchilor. Eram destul de firav şi probabil că antrenamentele erau mult prea dure pentru mine. Apoi începusem antrenamentele cu porţi pentru slalom, ceea ce a fost o altă provocare: gândiţi-vă că eu aveam pe atunci doar 50 kg, în timp ce colegii de echipă cântăreau în jur de 80! Îmi era, practic, imposibil să pasez porţile aşa cum o făceau ceilalţi, oprindu-mă aproape în fiecare jalon şi, evident, pierzând timp preţios. Această problemă a întârzierii în dezvoltare a persistat aproape până la vârsta de 18 ani! Aşa că am fost nevoit să încep să mă orientez spre altceva şi m-am apucat de lucru ca zidar.

SkiPass Magazine: Cum a fost pentru tine momentul în care antrenorii ţi-au spus că ar fi bine să te apuci de altceva şi că schiul s-ar putea să nu fie pentru tine?

HM: În mod clar am fost motivat dintotdeauna să fiu schior de performanţă! Şi încă de la 8 ani visam să ajung şi eu campion. Apoi a venit momentul când am început să am îndoieli. Cu toate acestea nu am încetat să mă antrenez, dar şi să visez şi probabil aceasta m-a menţinut şi ajutat să merg mai departe atunci când mi-a fost cel mai greu. Totuşi, în această experienţă a fost şi un lucru bun: am învăţat o meserie şi, mai important, am învăţat ce înseamnă să munceşti pentru bani! Şi cât de greu se fac banii. A fost o lecţie pe care nu am uitat-o şi care m-a ajutat din plin, mai târziu, pe parcursul întregii mele cariere sportive: ce înseamnă să munceşti şi cât de important e să îţi urmăreşti şi ­să-ţi realizezi visul de copil. După vârsta de 18 ani au început să apară victoriile şi de acolo am mers tot mai sus, mai sus, mai sus.

SkiPass Magazine: Pentru că am ajuns în acest punct, înainte de a rememora cum s-a produs reîntoarcerea la schiul de cea mai înaltă performanţă şi debutul în marea competiţie, cum ai rezolvat problema fizicului, creşterea în greutate? Ai făcut antrenamente speciale?
 
HM: Nu, nu, nici vorbă, mă gândesc acum că mai degrabă, la acea vreme, a fost o problemă pe fond emoţional, legată de faptul că mă aflam departe de casă – urmam o şcoală cu internat la Schladming (Schladming Ski Academy n.n.) şi ajungeam acasă doar o zi pe săptămână, în weekend, eram foarte tânăr, mă simţeam departe de casă şi acest lucru m-a marcat. Cred că a fost o problemă pe acest fond psihic. Mai târziu, muncind ca zidar, am început să mă dezvolt. Pe perioada carierei am avut în jur de 94 kg – acum am 88-89, deci sunt tot cam pe acolo – dar nu am făcut niciodată antrenamente speciale cu greutăţi, doar antrenamente de anduranţă şi sport recreaţional, ca distracţie – urcat pe munte, schi în afara pistei, lucruri de acest gen.

SkiPass Magazine: A venit acea cursă în Flachau (6 ianuarie 1996, cursa de slalom uriaş contând ca etapă de Cupă Mondială găzduită de Flachau), care a fost un moment de cotitură în viaţă şi carieră. Cum a fost acolo, ce s-a întâmplat?

HM:  Eram forerunner (cursa este precedată de coborârea a trei deschizători, „forerunners”, a căror timp este cronometrat dar nu contează în concursul propriuzis) – era ultimul pas spre a ajunge în EuroCup şi probabil ultima mea şansă. Cei care televizau cursa (ORF) mi-au cerut să port o cameră montată pe cască. Am acceptat şi am făcut prima coborâre (prima manşă) cu camera pe cap, dar nu prea le-a fost de folos, camera aceea a luat în plin toate porţile! (râde). Coborârea pentru manşa a doua am făcut-o fără cameră şi a fost mult mai bine, pentru că am obţinut al 8-lea timp! Eram al treilea deschizător (ultimul forerunner) şi imediat după mine a urmat Alberto Tomba, pentru că avea numărul 1 (la acea oră Tomba era la apogeul carierei n.n.). A fost foarte interesant şi cred că nu a fost cu mult mai rapid decât mine, poate cu 1-2 zecimi de secundă, pentru că el din câte ţin minte a terminat pe poziţia 5 şi eu pe 8! (Timpii cumulaţi ai celor două maşe l-au plasat pe locul 12 în clasamentul general! n.n.) Deci a fost foarte, foarte aproape! (râde). De acolo am ajuns la Campionatul European. O zi mai târziu am plecat la Les Arcs (Alpii Savoiei, Franţa n.n.) unde am concurat în două curse de slalom uriaş. A fost prima mea cursă în CE – în prima zi am terminat pe locul secund şi a doua zi pe primul! – iar ziua următoare am mers la Serre Chevalier (sudestul Franţei n.n.) unde am câştigat din nou, iar de acolo spre Cupa Mondială şi visul meu a devenit realitate!

SkiPass Magazine: Care a fost reacţia oamenilor de la OeSV (Oestereich Ski Verband – naţionala de schi a Austriei) după cursa de la Flachau?

HM:  Ştiau despre rezultatele mele, aveau informaţii deja de câteva luni, dar desigur, având în vedere programele speciale şi foarte costisitoare prin care se antrenează schiorii de la lot pentru a deveni tot mai buni, nu le-a fost uşor să le vină să creadă cum un zidar din Flachau a putut fi mai rapid decât mulţi dintre ei?

SkiPass Magazine: Ce crezi că a făcut diferenţa dintre tine şi alţii? Pentru că la un moment dat ai ajuns atât de temut în lumea schiului alpin  încât se spunea că numai dacă greşeai tu puteau alţii să câştige

HM: Cred că pe primul loc a fost tehnica mea! Am perfecţionat-o pas cu pas, privind tot timpul spre părţile mele bune, spre avantajele mele, nu spre părţile negative, şi încercând să le potenţez, să le ridic tot mai sus! Nu a fost doar schiatul propriu-zis, ci un efort permanent, de zi cu zi, de a fi tot mai bun, inclusiv pe periada de vară: cum să îmi cresc rezistenţa, cum să îmi pregătesc fizicul pentru a putea aborda traiectorii mai scurte, mai directe. Acestea combinate au fost de succes!

SkiPass Magazine: A urmat gloria şi apoi un alt moment de răscruce: accidentul de motocicletă (în august 2001, aflat pe motocicletă în drum spre casă, Hermann Maier a suferit un teribil accident, tamponându-se de un autoturism. A fost operat la Salzburg, medicii slavându-i la limită rinichii şi fiind aproape de amputarea labei piciorului drept dar a pierdut întereg sezonul 2002 şi Jocurile Olimpice găzduite de Salt Lake City – USA n.n.)

HM: A fost un moment greu şi a durat foarte mult până când am revenit pe schiuri şi în mod special în curse. Am avut un handicap major… pentru că să te menţii în frunte nu e uşor! Am revenit însă şi în 2004 am câştigat din nou Cupa Mondială şi asta a fost!

SkiPass Magazine: Ai început schul în anii 90 şi ai terminat recent, cum vezi evoluţia schiului de performanţă în tot acest timp şi în ce fel tehnica schiului s-a modificat şi influenţat performanţa?

HM: Aaa,  a fost perfect! Iar lucrurile văzute din interior au arătat şi mai bine: cu schiurile „carving” este mai uşor pentru toată lumea să schieze. Trendul a fost dat de snowboard, unde s-a văzut prima dată avantajul curburii siluetei plăcii, apoi a urmat la schiuri, unde a fost vorba în mod clar de o adevărată revoluţie. Ce e remarcabil, la nivelul echipamentului, că au apărut atâtea feluri de schiuri, pentru fiecare schior, stil şi pârtie în parte. A fost poate şi unul dintre motivele care i-a ajutat pe mulţi schior care au renunţat să revină după 3, 4 sau chiar 10 ani, fiind totul mult mai simplu decât era înainte! A fost ceva foarte important atât pentru istoria schiului cât şi pentru viitorul acestui sport.

SkiPass Magazine: Cum a venit momentul retragerii? Fiind încă acolo sus, în vârf!

HM: La un moment dat mi-am dat seama că dacă voi suferi un alt accident îmi va fi imposibil să mă recuperez! Poate aţi văzut trânta de la Nagano… (un alt accident celebru din viaţa lui Hermann Maier, la J.O. de la Nagano din 1998, când după o căzătură spectaculoasă în proba de coborâre a rupt toate gardurile de protecţie pentru a se ridica singur făcând cu mâna publicului, drept pentru care a ajuns direct pe prima pagină a celebrei reviste „Sports Ilustrated” şi s-a ales cu renumele de „The Herminator” n.n.) Ei bine mi-am dat seamă că nu mai am acelaşi organism şi că după o căzătură mult mai mică decât aceea e posibil să nu mă mai recuperez şi că e important să rămân sănătos cât mai pot…
 
Carte de vizită Hermann Maier

• Anul nașterii: 7 decembrie 1972
• Locul naşterii: Altenmarkt/Pongau
• Rezidenţa: Flachau (Salzburg)
• Înălţime: 1,81 m
• Greutate (activ): 94 kg
• Debutul în Cupa Mondială: 10 feb. 1996
• Anul retragerii: 2009
• Echipament: Atomic (până în 2007), Head
• Hobby: căţăratul pe munte, schi de tură, fotbal, motociclism

Hermann Maier deţine patru titluri de campion absolut în Cupa Mondială (1998, 2000, 2001, 2004), două medialii olimpice de aur (1998) şi trei titluri de campion mondial (două în 1999 la Vail, coborâre şi SuperG, şi unul în 2005 la Bormio GS). Are la activ nu mai puţin de 54 de victorii în Cupa Mondială (24 la Super-G, 15 la Coborâre, 14 la Slalom Uriaş şi 1 la Combinată) palmares cu care ocupă al doilea loc în ierarhia mondială masculină a tuturor timpurilor (după elveţianul Ingemar Stenmark, cu 86 de victorii). Până în prezent deţine recordul de cele mai multe puncte adunate într-un singur sezon de un schior alpin (bărbaţi) cu 2000 de puncte (sezonul 2000/2001).

Olimpiade

• Şase prezenţe
• Două medalii de aur (GS şi SuperG la Nagano, Japonia, 1998)
• O medalie de argint (SuperG, Sestriere, Italia 2006)
• O medalie de bronz (GS, Sestriere, Italia 2006)

S-a retras din competițiile sportive în 2009

Hermann Maier s-a retras din circuitul sportiv în plină glorie, înainte de debutul sezonului 2009/2010, la vârsta de 36 de ani. S-a întors în orăşelul de baştină, Flachau, în regiunea Salzburg, unde se ocupă acum de şcoala de schi a familiei iar împreună cu fratele său, Alex, are o linie de îmbrăcăminte, este sub contract cu câţiva dintre vechii lui sponsori pe care îi reprezintă şi pune umărul la promovarea staţiunii şi regiunii.

Ca schior a mai participat doar în curse extravagante, precum competiţia Polului Sud, la Cercul Arctic, acum doi ani. Ne-a mai spus că pe moment nu se gândeşte să devină antrenor la nivel de competiţie, antrenoratul rezumându-se la clienţii şcolii sale de schi.

Cristian Popa şi Andrei Huţanu