Rezultat de senzație pentru Ania Caill la cursa de Cupa Europei desfășurată miercuri, la Pila Vale d’Aosta (Italia). Ea s-a clasat pe locul doi în competiția la care au participat cele mai bune sportive din Europa. Este cel mai bun rezultat la schi alpin al României din ultimii 30 de ani. Ania Caill este legitimată la Corona Brașov și se pregătește alături de fostul schior, Ioan Valeriu Achiriloaie. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru SKI MAGAZINE, imediat după competiție, sportiva vorbește despre emoțiile trăite și planurile de viitor.

Andrei Huțanu: O super performanță pentru schiul românesc și pentru tine personal. Cum te simți după acest rezultat?
Ania Caill: Sincer, am încă un gol în stomac la câte emoții am avut. A fost o zi foarte lungă. Am început bine, încă de la antrenament, dar știam că vor fi trei manșe și că va trebui mențin nivelul. Am avut emoții multe, dar și bucuria de după concurs. Sunt foarte emoționată.
Andrei Huțanu: Te-ai pregătit mult pentru Cupa Europei și iată ai reușit această perfomanță. Ce urmează?
Ania Caill: Până acum a fost un sezon dificil. Din cauza vremii, au fost curse care au fost anulate. Eu mă simțeam pregătită, tot așteptam să vină ziua în care chiar mă bucur de performanță, dar am luat totul pas cu pas. Acum am concurat aici, iar în viitor e prevăzut să mergem la Crans Montana unde e și etapă de Cupa Europei și de Cupă Mondială. E difcil să facem un plan clar până la final de sezon, cu toate aceste amânări și anulări.
Andrei Huțanu: Deci la Crans Montana vei participa și în Cupa Europei și în Cupa Mondială?
Ania Caill: Da, acesta e planul. Să văd cum merge la Cupa Europei, dar da.
Andrei Huțanu: Alte etape de Cupă Mondială mai ai în plan?
Ania Caill: Nu, pentru că nu mai sunt multe. Nu mai sunt curse de coborâre, doar finala care va fi la Cortina d’Ampezzo (Italia) și cam atât.
Andrei Huțanu: S-au schimbat lucrurile de când te pregătești cu Ioan Valeriu Achiriloaie?

Ania Caill: Binențeles. Cu doi ani înainte, nu aveam antrenor, nu aveam ski-man, nu aveam nimic. Acum mă pregătesc împreună cu echipe de top. Deci s-a schimbat cu siguranță ritmul. Am beneficiat de o pregătire foarte bună pe ghețar, în Canada, unde am putut colabora cu echipe mari cum sunt Elveția, Germania.
Andrei Huțanu: Ce vei face sezonul viitor? Presupun că deja ți-ai făcut planuri. Continui Cupa Europei, vei merge la Cupa Mondială? Vei face ambele?
Ania Caill: Este foarte dificil să prevăd cu atât de mult timp înainte. Eu știu ce vreau ca obiectiv, dar nu depinde doar de mine. Anul viitor va fi Campionatul Mondial la Cortina d’Ampezzo, o pârtie care îmi place foarte mult și atunci obiectivul meu principal va fi acesta. Pentru a mă pregăti pentru aceasta,vreau să fac poate nu 100%, dar cât mai mult din circuitul Cupei Mondiale.
Andrei Huțanu: Ai susținere în acest moment?
Ania Caill: Mă susține clubul Corona, care a devenit clubul municipalității și Am susținere și din partea unui sponsor personal. Cu ambele, ajung să fac un sezon cum trebuie. Dar, dacă vreau să trec la pasul următor, să fac tot circuitul Cupei Mondiale, voi avea nevoie de ajutor și din alte părți.
Andrei Huțanu: Ce obiective ai la Crans Montana? Acolo va avea loc în 14-16 februarie Cupa Europei și în 22 februarie proba de coborâre din cadrul Cupei Mondiale.
Ania Caill: Nu pot să zic că am un obiectiv de podium. Eu vreau să schiez și să trec linia de sosire, fericită că am dat tot ce puteam să dau. Să fie un loc 20, 10, un podium, nu știu. Va fi o întrecere destul de dură și atunci nu pot să știu ca loc. În plus, voi fi prima dată acolo, nu cunosc locul.
Interviu realizat de Andrei Huțanu
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine