Stațiunea cu cea mai lungă pârtie din România După ce am parcurs anevoios drumul lung de aproape 7 kilometri, îngust şi plin cu zăpadă amestecată cu material antiderapant, care urcă de la Lupeni, am ajuns în parcarea staţiunii.
De acolo, oameni responsabili cu organizarea ne-au ghidat către vila unde am fost invitaţi. Staţiunea turistică Straja este localizată în judeţul Hunedoara, la o altitudine de 1445 de metri, în inima Munţilor Vâlcan, în zona Valea Jiului. Prima datare a localităţii Lupeni este făcută în urmă cu 350 de ani.

La Straja sunt amenajate ca într-un evantai, 12 pârtii. În total este vorba de 26 de km care alcătuiesc domeniul schiabil al zonei. Este unul dintre cele mai mari din ţară, iar pârtiile sunt interconectate cu ajutorul unei reţele bine organizate de instalaţii de transport pe cablu (teleschi, telescaun şi telegondolă).

În ultimii ani, datorită reamenajărilor au apărut, la Straja, pârtii noi, cea mai lungă fiind Pârtia Straja, care pleacă din Vf. Straja (1868m) şi ajunge la staţia de îmbarcare a telegondolei (750m), având, în total o lungime de 8,1 km (ce mai lungă din ţară).
Din păcate, în cele două zile, durata excursiei mele la Straja, viscolul care acoperea mare parte din suprafaţa pârtiei nu m-a lăsat să savurez, aşa cum mi-ar fi plăcut, fiecare coborâre în parte.

În ceea ce priveşte operatorii de instalaţii de urcat pe cablu, în zona Straja sunt trei. În lipsa unei înţelegeri comune, unul are amjoritatea teleschiurilor (5 la număr), unul telegondola şi telescaunul, iar al treilea, cel de pe pârtia Platoul Soarelui, are un alt treleschi şi un snow tube. Ca atare, tarifele sunt împărţite. Pentru o zi, schi pass-ul pe teleschiuri, în cazul primului operator, Comexim, costă până la 90 de lei, dar se poate plăti şi 35 de lei dacă alegeţi unul dintre cele trei intervale orare: 9-13, 13-17 sau 17-21. Există şi tarif calculat pentru un sezon, respectiv 1200 de lei. Copiii cu vârstă d până la 6 ani, dacă sunt însoţiţi de părinţi, pot avea parte de gratuitate.

În cazul telegondolei şi a telescaunului, acestea au un traseu lung de peste 2.500 de m + 1000 de m, funcţionează zilnic între orele 9 şi 17, 30, iar operatorul percepe un tarif de 10 lei pentru adulti şi de 7 lei pentru copii, în cazul unui drum, sau pentru opţiuni suplimentare, între 1 şi 4 zile, un adult plăteşte 70 de lei, iar un copil 42. Dacă telegondola face lăgătura între Lupeni şi Straja, telescaunul deserveşte pârtiile Vf. Straja şi Canal.

Platoul Soarelui, cu o lungime de aproximativ 600 de m este pârtia ideală pentru începători. Aici găşiţi instructori specializaţi pentru şcoala de schi. Ei sunt fie foşti mineri pensionari, în prezent, fie membri ai unor loturi de schiori care au obţinut de-a lungul timpului importante titluri în competiţii de schi. Tariful unui instructor pentru o oră individuală este de până la 50 de lei, însă costurile scad semnificativ dacă elevul a optat pentru programul ski la Straja. Pe Platoul Soarelui, o urcare cu teleschiul este între 2 şi 3 lei, iar acelaşi bilet poate fi folosit şi pentru pârtia de 300 de m folosită la snow tubing.
Nocturnă pentru schiorii pasionaţi
Tot mai mulţi turişti apreciază domeniul schiabil din Straja. Aceştia vin în staţiunea din Valea Jiului din toată ţara: Bucureşti, Timiş, Cluj, Constanţa şi Maramureş, dar şi din străinătate: Republica Moldova, Serbia, Ungaria şi Polonia.

În fiecare an operatorii de intslaţii pentru urcat pe pârtii au făcut investiţii semnificative. Astfel, din cei 26 de km de pârtie, 20 km pot fi acoperiţi, în caz de nevoie, de zăpadă artificială încă din iarna anului trecut (2012-2013). Lacul de acumulare amenajat la Straja poate deservi toate tunurile dispuse pe pârtie de la 1868 de m (Vf. Straja) şi pănă în vale, la Lupeni.

Instalaţiile de urcare sunt adaptate astfel încât să poată face faţă supraaglomerării şi să poată prelua turiştii de pe o pârtie pe cealaltă, evitând formarea cozilor şi pierderea timpului preţios. Teleschiurile funcţionează la capacitate maximă până la ultimii 10 turişti aflaţi pe pârtie, iar cei care doresc să coboare pe schiuri la lumina lunii sau a reflectoarelor, o pot face la Straja pentru că aici instalaţia de nocturnă acoperă 5 dintre pârtii.

Şi, ca să nu vă pierdeţi, există, la fel ca în marile staţiuni europene de schi, o hartă a domeniului schiabil de la Straja pe care găsiţi toate pârtiile numerotate şi colorate în funcţie de dificultatea fiecăreia.
Înainte ca teleschiul să pornească, dis de dimineaţă, primele pe pârtie sunt ratracurile, utilajele de bătătărit zăpada. Nici achiziţia acestora nu a fost floare la ureche, ca de altfel majoritatea amenajărilor, însă a meritat pentru că, de trei ani la Straja gradul de ocupare pe timp de iarnă este aproape maxim în weekend.
Cum ajungeţi la Straja
Dinspre Petroşani sau dinspre Târgu Jiu, pe DN 66, la intersecţia de la Livezeni se urmează pe DN 66A indicatorul „Lupeni”. După aprox. 20 km, în Lupeni, în zona cartierului Braia, se urmează indicatorul „Straja” şi, pe „Drumul Crucii” (asfaltat în totalitate), după aproximativ 7 km, se ajunge în staţiunea montană Straja.
În zona de agrement Brăiţa, există o parcare păzită, unde se poate lăsa maşina şi, cu ajutorul telegondolei, se poate ajunge în Straja. Tarifele la telegondolă sunt de: 7 lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi.
Scris de: Alina Vasilescu
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine