Băișoara noastră cea de toate zilele

Partia Baisoara
Partia Baisoara

Băișoara. A dat din mână. Adică, ea m-a întrebat pe bune… Prinşi de graba treburilor zilnice n-am aprofundat discuţia şi ne-am văzut fiecare de drum. Plecînd de la acest fapt vreau să vorbesc despre o prejudecată. Băișoara nu mai e de nasul nostru. Suntem mult prea buni. Putem schia doar în Austria.

Avem nevoie de şase sute de kilometri de pârtie. Şi asta în fiecare zi şi nu doar o săptămînă pe an, căci cam atât e timpul pe care ţi-l poţi permite într-un sezon. Drum lung, cazare, skipass… iar cînd tragi linia, suma se cam rotunjeşte. Dacă n-avem nenumărate pârtii la îndemână, atunci mai bine stăm acasă. Uităm că avem lângă noi un loc de schi pe care ar fi mult mai bine să-l folosim decât să tot cârcotim împotriva lui. Cu plusurile şi cu minusurile lui. Pârtia Mare de la Băișoara este, după părerea mea, foarte bună din punct de vedere al amplasamentului ( versant nordic, zonă ferită,în pădure) , al diferenţei de nivel şi al tehnicităţii ( avînd atît porţiuni lejere, de platou, cît şi părţi abrupte ).

Pârtia de la Băișoara
Pârtia de la Băișoara

Avem, deci, aici aproape, o pârtie serioasă. E un loc numai bun pentru o zi sau un week-end la schi. Da, e o problemă cu parcarea. Nu sînt locuri. Soluţia ar fi să ne sculăm mai de dimineaţă, dacă vrem să facem sport, şi nu să dăm toţi buluc în staţiune, cam pe la 11, 12. Şi da, la Baisoara nu prea este zăpadă şi-o să ne zgâriem schiurile. Dar, până la urmă, de ce ne-am luat schiurile alea ? Să ne fălim cu ele, ce tari şi performante sunt şi cât am dat pe ele , sau să le folosim pur şi simplu ? Întotdeauna se poate opta pentru o variantă mai lesne de echipament, adaptată la condiţiile existente.

Deci, aici aproape, o pârtie serioasă. E un loc numai bun pentru o zi sau un week-end la schi. Da, e o problemă cu parcarea. Nu sînt locuri. Soluţia ar fi să ne sculăm mai de dimineaţă, dacă vrem să facem sport, şi nu să dăm toţi buluc în staţiune, cam pe la 11, 12. Şi da, la Baisoara nu prea este zăpadă şi-o să ne zgâriem schiurile. Dar, până la urmă, de ce ne-am luat schiurile alea ? Să ne fălim cu ele, ce tari şi performante sunt şi cât am dat pe ele , sau să le folosim pur şi simplu ? Întotdeauna se poate opta pentru o variantă mai lesne de echipament, adaptată la condiţiile existente.

Pârtia de la Băișoara
Pârtia de la Băișoara

Mai e un lucru de remarcat : în ultimii ani pârtia e administrată de cîţiva băieţi harnici din Băișoara, care fac tot ce e omeneşte posibil ca lucrurile să meargă. Instalaţia de cablu e menţinută în funcţiune cu succes chiar dacă e foarte veche. Pârtia e bătută cu ratrack-ul ori de câte ori este nevoie.Cablul merge de la nouă la cinci şi chiar şi după această oră. Se poate schia şi în timpul saptaminii chiar dacă e puţină lume. Organizarea e bună, la coadă nu se stă mai mult de 15 minue.

Preţurile sunt accesibile: cinci lei urcarea plus ture gratis la mai multe urcări ( una la cinci plătite sau două la zece) Cei de acolo au ajuns chiar să care zăpadă din pădure cu pătura… Ştiu că în zilele noastre asta pare cel puţin deplasat. Dar de ce să nu avem speranţa că vor veni şi zile mai bune, cu tunuri de zăpada, etc.? Cum, necum, cu zăpadă puţină sau multă, în ultimii ani la Baisoara s-a putut schia în condiţii bune. Mai nou, Pârtia Mare de la Băișoara are pagina pe Facebook și cameră web, așa încât mergi la sigur. Te poți interesa și poți vedea cu ochii tăi care este starea pârtiei înainte de a pleca de acasă.

Şi mai e şi complexul de la Buscat. După părerea mea pârtiile de acolo nu se ridică la nivelul celei vechi, dar nu vreau să devin eu însumi cârcotaş. Şi la Buscat se poate schia cu succes. Mai e un aspect, deloc de neglijat. Băișoara e un loc foarte bun pentru iniţierea în schi a copiilor. Se organizează tabere, găseşti instructori profesionişti şi, există pante pentru toate nivelurile. Ai unde schia, unde lua masa şi bea o bere. Poţi închiria echipament. Serviciul Public Salvamont funcţionează după cele mai înalte standarde, cu personal calificat. Oare n-am spus destul ?

Să-mi fie iertată parafraza din titlu dar eu zic că e mai bine să vedem jumătatea plină a paharului. Să vedem ceea ce avem şi nu ceea ce ne lipseşte. Decât să cârcotim, mai bine să mergem la schi, chiar şi pe o singură pârtie, chiar dacă ne zgâriem schiurile. Ştiţi voi : aer curat, natură , sport, fiorul alunecării, sentimentul de libertate pe care ţi-l dă schiul…

Scris de: Ovidiu Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine