SNOW FEST 5. Maxim!

“Deci?.. Cum a fost?.. Cum va fi articolul?” Lucian se uită întrebător la mine. E soare pe terasă la Le Dome, așa că mă uit la el cu ochii mijiți.”O să fie mai multe”, zâmbesc eu. Mi-e lene să mă gândesc acum ce și cât voi putea povesti după o săptămână de experiențe care s-au succedat cu o incontrolabilă repeziciune.

Câteva ore mai târziu, în autocarul ce mă duce spre casă, încerc, totuși, să caut elementul care m-a marcat, care se desprinde de la sine din tot ce mi s-a întâmplat în ultimele șapte zile. Toate poveștile mele pornesc de la o imagine, o trăire, o emoție, pictată cu tușe groase pe retină, pe creier sau pe suflet. Ei bine, tot ce-mi vine acum în minte și rămâne obsedant acolo este imaginea aburilor care se ridicau din podelele umede de pe terasa Pano Bar când soarele a început să le încălzească. Nu fusese o zi frumoasă, abia atunci, după-amiaza, ieșise soarele.

Îmi amintesc cum stăteam rupt de oboseală (întotdeauna în prima zi schiez aproape fără oprire și cred că și vouă vi se întâmplă același lucru) și urmăream fascinat aburii aceia, fără să-mi închipui că se va mai petrece ceva notabil în continuare. Mi-am schimbat, însă, radical părerea și dispoziția, imediat ce DJ-ul local, ALLAN PO-CA, a început să mixeze. Fraților ( cei care nu ați fost încă acolo), așa ceva nu ați trăit și nici nu cred că ați putea trăi în niciun alt apres-ski, în niciun alt bar de altitudine! Tipul e excepțional, sunetul de senzație, atmosfera halucinantă, căci, brusc, sute de oameni umplu terasele barului până la refuz. Totul, între 3 și 5 după-amiază, la 2600 de metri, practic pe pârtie.

Acesta a fost începutul. Au urmat șase zile de concerte și petreceri. Au mixat la Pano Bar și ai noștri Gojira, Planet H, DJ Optik, CDj, Pagal sau Dru Klein și atmosfera a fost și mai încinsă.

Eu am rămas, însă, cu imaginea din prima zi pentru că, mărturisesc, în ciuda vechii prietenii cu Lucian, în ciuda proiectelor comune, nu am mai fost la SNOW FEST și nici la barul în cauză. Mai fusesem de două ori la Les Deux Alpes, dar SNOW FEST e cu totul altceva. Peste 1800 de oameni care vorbesc românește, ușor de recunoscut după buff-ul galben, opt trupe care au cântat live pe scena de lângă Le Dome sau în cluburi, nenumărați DJ-i români și petreceri aproape continue de după-amiază până dimineață, cu tematică sau fără. Tabloul complet arată cam așa:

Live acts: Șuie Paparude, Subcarpați, Robin and the Backstabbers, Toulouse Lautrec, Dragonu’ AKA 47, Blue Nipple Boy, Aminda & Hazard, Incognito, Dj’s: Pagal, Optick, Gojira & Planet H, Dru Klein, Colin, CDj (Cristian-Daniel, Draos, Lil Smiley), Marwan, Vygo, Soulkid, Flow B, Evika Blue, Lazarică, Bass United(Lacoosta, Megg)
Ententainer: Unguru’ Bulan
Cluburi și baruri dedicate: Pano Bar, Le Dome, Avalanche Club, Le Bresilien, Smokey Joe’s, Grotte de Yeti, Smithie’s.

Nu am fost la toate evenimentele, dar la cele la care am fost am avut parte de o atmosferă excepțională. La concert la Șuie Paparude, de exemplu, la scena de lângă Le Dome, era atât de multă lume încât m-am simțit ca la o cântare din piața centrală a unui oraș din România. De fapt, punctul zero al întregului eveniment a fost la Le Dome și nu la Pano Bar cum ați putea crede citind începutul acestui articol. Însă Pano Bar ilustrează cel mai bine spiritul SNOW FEST. Este punctul care face legătura între cele două elemente esențiale ale evenimentului: între zăpadă și muzică, între schi și petrecere.

Pentru că SNOW FEST înseamnă și schi. Mult schi. Iar Les Deux Alpes oferă, din punctul meu de vedere, un domeniu excepțional. 220 de kilometri de pârtii pe un munte care-ți oferă o diferență de nivel respectabilă de 2000 de metri, de la 3600 de metri altitudine, până la 1600 de metri altitudine. În plin sezon poți coborî și mai jos, până la 1300 de metri.

Multe dintre pârtii sunt albastre, dar, atenție! Albastrele de aici ar fi niște roșii respectabile în Austria, cu unele porțiuni chiar “roșu închis”, niște ziduri abrupte care apar din senin pe câte o pârtie mărginită de balize albastre. De altfel trebuie să vă mărturisesc că vestita pârtie neagră “Le Diable” nu mi-a produs foarte multă bucurie.

Nu are nimic înspăimântător, nu este mai abruptă decât „Thuit 3”, de exemplu ( o pârtie roșie), doar suprafața degradată o face relativ dificilă. Suprafață care te obligă, însă, la o abordare defensivă, deci fără prea mari bucurii. Aceeași poveste și cu “Valentin”, cealaltă neagră definitorie a domeniului. În schimb e o plăcere să parcurgi în viteză pârtii roșii sau albastre precum „Bellecombes” 1,2 sau 3, „Thuit” 1 și 2 sau părțile roșii de pe „Jandri”.

Dimineața, pe urmele de ratrack, senzația e incredibilă! O să rămân multă vreme cu gustul fantastic al ultimei zi, când am coborât cu Rareș, Andrei și Iță, în câteva minute, de sus, de la 3200, până în vale la Thuit 2. Ei bine, și despre asta e SNOW FEST!

Dar SNOW FEST înseamnă și competiție. Concursuri de slalom, slalom paralel, ștafetă, bordercross & skicross, sau freestyle schi și snowboard. O să scrie despre ele George. Se întâmplă atâtea lucruri în săptămâna românească la Les Deux Alpes, încât e imposibil ca un singur om să le cuprindă pe toate. Va povesti și Rareș experiența lui, căci el a fost în Alpii Francezi cu treabă, așa încât veți mai avea multe motive să reveniți pe skipassmagazine.ro în perioada următoare.

Dar, pentru mine, SNOW FEST a însemnat și o bere și un bronz de munte servite pe șezlongurile roșii de la “Le Chalet de Toura”, o cafea excelentă și un pahar de Genepi ( o băutură aromată făcută din ienupăr) la “Le Diable au Coeur” cu muzică și atmosferă de lounge, o tartiflette la “Le Patache” sau celebrele crepes la “Le Patachon”. Pentru unii dintre prietenii cu care am fost, experiența a fost completată cu o tură amețitoare cu parapanta printre munți, alături de Tomi Coconea și amici lui…

Da, există încă pârtii pe care nu am schiat, există baruri și evenimente la care nu am ajuns, sunt multe lucruri pe care mi-aș fi dorit să reușesc să le fac. Mai sunt, însă, și multe alte ediții viitoare ale SNOW FEST.

Andrei Huțanu