Hirscher câștigă slalomul de la Val-d'Isère

Val-d’Isère nu i-a împiedicat pe cei mai buni schiori ai slalomului să facă față faimoasei pârtii „Face de Bellevarde” și să își arate talentul. Superstarul Austriac, Marcel Hircher, care a obținut bronzul sâmbătă, 9 Decembrie, la slalom uriaș,  a demonstrat duminică adevărata sa valoare prin revenirea în vârful podiumului după ce în prima manșă s-a clasat doar pe locul 8.

Cel mai rapid timp în prima manșă a fost înregisstrat de italianul  Stefano Gross.  Câștigătorul de la Adelboden din 2015 a obținut două podiumuri în sezonul trecut, înregistrând al 11-lea podiumu al carierei sale, dar acum, în ciuda avantajului consistent din prima manșă, nu a reușit să prindă nici măcar podiumul la finalul cursei.

Pe locul secund, după Hirscher, a venit norvegianul „Henrik Kristoffersen, care a câștigat, de altfel  cele două ediții anterioare de slalom de la Val d’Isère. Pe locul 3, André Myhrer a reușit să ia cel de-al 20-lea podium de slalom în cariera sa. Suedezul a câștigat slalomul de finală al Cupei Mondiale în ultimii doi ani, dar nu a reușit să se mobilizeze între aceste evenimente. Acest slalom a încheiat cursele masculine din Val d’Isère.

Scris de: Adrian Nechita

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine