Ania Caill: “Era foarte important pentru mine să concurez sub culorile mamei”

Andrei Huțanu: Ania, ești în refacere după o accidentare. Cum și când s-a întâmplat?

Ania Caill: Pe 1 Decembrie 2016, la al treilea antrenament oficial de la etapa de  Cupă Mondială din Lake Louise,  genunchiul a cedat pur și simplu într-un viraj. Punem presiune foarte mare când schiem și astfel de lucruri se pot întâmpla oricând.  

Andrei Huțanu: Vei fi refăcută complet în februarie, la Pyeongchang?

Ania Caill: După o astfel de operație, în general ai nevoie de 6-7 luni de recuperare  înainte să fii suficient pregătit fizic pentru a putea urca din nou pe schiuri. Și abia după  9 luni poți să concurezi din nou. Eu am reînceput să schiez  la mijlocul lui Iulie. Genunchiul s- a comportat  foarte bine și de aceea am luat decizia să merg în Chile pentru un cantonament de 3 săptămâni  care era indispensabil pentru revenirea mea fizică. Dar exact în momentul când toate păreau în regulă pentru reîntoarcerea pe schiuri, au apărut probleme de altă natură: nu mai aveam antrenor, nu mai aveam echipă, am pierdut toată finanțarea, nu mai aveam niciun program stabilit. Așa că da, o să fiu refăcută fizic, chiar sunt deja  în acest moment, dar pregătită cum mi-aș fi dorit, nu  o să fiu. Tot  antrenamentul pe care l-am pierdut din Iulie până la sfârșitul  lui noiembrie sigur nu o să-l pot recupera acum.  Ce pot să fac și am făcut lunile astea, e să mă pregătesc cât mai bine pot cu resursele mele, cunoștințele mele, cu ajutorul unor persoane. Adică supraviețuire și cam atât. Am avut în cele din urmă norocul să găsesc în Franța un sponsor. Se numește  « 3D Heart Modeling » și este o societate din Nimes, inovatoare, foarte recentă în domeniul cardiologiei. Sunt foarte mândră să fiu susținută de o astfel de societate, care mi se pare extrem de importantă. Înainte să găsesc acest sponsor, mi-am adunat împreună cu mama toate economiile și am luat și un credit din bancă să pot efectua stagiul din Chile.  

Andrei Huțanu: Ce-ți propui la această olimpiadă?

Ania Caill: Cum v-am zis înainte, nu am pregătirea care trebuie pentru un astfel de eveniment mai ales la probele de viteză unde riscul este mai mare. Cu o structură profesională, adică cu un antrenor, un preparator fizic și un preparator pentru schiuri, targetul ar fi fost un top 20. Acum ? După toate problemele care le-am avut este deja o mare realizare doar  să ajung la Olimpiadă.  Marea majoritate ar fi abandonat dacă ar fi trăit ce am trăit eu. Sunt foarte determinată  și sunt îndrăgostită  de acest sport și, cel mai important lucru,  am familia aproape,  mai ales mama care mă susține extrem de mult.  Doar  asta m-a făcut să nu abandonez, mi-a dat forță suficientă să continui. O să am rezultatul pe care o să-l fac. O să-l fac pentru mine, pentru familia mea și mai ales pentru mama care a fost indispensabilă în tot proiectul ăsta și pentru puținele persoane care m-au sutinut cu adevărat. Sigur nu concurez pentru ceilalți, în special pentru cei care mi-au băgat bețe în roate și pe care chiar îi rog să nu se uite la cursele mele.

Andrei Huțanu: De curând ai trecut la senioare. Vei concura și în Cupa Mondială? Ai un program pentru acest sezon? Dacă da, ce target ai în Cupa Mondială?

Ania Caill: Revin: dacă aș fi avut structura profesională necesară,  targetul în Cupa Mondială era top 30 cât de curând și aș fi făcut cu siguranță toate etapele de CM, pentru că ăsta era planul. Dar acum o să iau lucrurile pas cu pas, totul o să depindă de cum avansez cu pregătirea și de cum mă voi simți.

Andrei Huțanu: În 2011 ai fost campioana Franței, iar în 2012 ai obținut primul loc în Super-G la junioare în aceeași țară. Când și de ce ai decis să reprezinți România în acest sport?

Am făcut această schimbare pentru că de foarte mică mă simt mai mult româncă decât franțuzoaică. În Franța am fost tot timpul considerată româncă. Am crescut doar cu familia din partea mamei, familie care este 100% română, acasă am vorbit doar limba română. A fost o schimbare dictată de inimă mai mult decât orice altceva. Era foarte important pentru mine să concurez sub culorile mamei.

Andrei Huțanu: Când și cum te-ai apucat de ski? Cum ai ajuns la performanță? Care a fost apoi parcursul tău sportiv?

Ania Caill: Am început schiul când ne-am mutat în munți , în Pirinei, pe când aveam 7 ani. Am intrat într-un club de schi la 9 ani. Atunci am prins gustul și apoi am progresat foarte mult și foarte repede. La 12 ani am decis singură să plec în Alpi unde știam că se face schiul de performanță. I-am zis mamei că vreau să plec și ea a făcut tot ce a fost nevoie ca visul meu să se realizeze. Am plecat într-o familie străină care locuiește în stațiunea Les Arcs și acolo am făcut schi de performanță până la 16 ani, când am schimbat culorile pentru România.

M-am specializat în probele de viteză,  doar acolo am făcut etape de Cupă Mondială și acolo am obiectivele cele mai mari. Dar baza rămâne slalomul uriaș, chiar este o disciplină care îmi place foarte mult și mi se pare foarte, foarte importantă. De aceea concurez și la uriaș și sper să ajung la cel mai înalt nivel și în această disciplină. Singura disciplină care am pus-o deoparte este slalomul, pentru că e foarte diferit și ar fi foarte dificil să fiu bine pregătită pe toate planurile.

Andrei Huțanu: Ce-ți propui în viitor?

Ania Caill: Determinată sunt, pasiune  am și o să o am toată viața, familie care mă susține am, calitate și bază tehnică  am, obiectivele mari am…  Pot spune  că viitorul meu va depinde doar de două lucruri : finanțarea și cooperarea cu anumite persoane.

A consemnat Andrei Huțanu