Viu și nevătămat

A trecut o vreme de când am comunicat cu oamenii care îmi urmăresc cariera sportivă. Prieteni, fani și hateri de asemenea. Nu am postat din aprilie, nici măcar pe Facebook și Instagram. Am avut motiv să nu o fac, dar asta nu înseamnă că a fost corect față de dumneavoastră. Astăzi am văzut un comment pe Facebook în care cineva întreba dacă mai concurez. Atunci am realizat că este cazul să îmi revin.

Să începem cu o scurtă auto-analiză a sezonului trecut (17-18).

1. Vara: Mă simțeam încrezător și totul mergea bine. Am avut antrenamente adecvate cu echipele cu care am reușit să obțin colaborări și pentru prima oară Federația Română trimitea pe cineva care să mă asiste în toate cele. Un adevărat pas înainte la vremea aceea.
2. Chile: Ceva ce nu am avut niciodată: antrenamente de viteză adevărate în mijlocul verii. Eram fericit și îmi plăcea cum progresăm. Niște decizii greșite din cauza cărora m-am îmbolnăvit înainte de ultimele curse din El Colorado însemna că nu am fost 100% acolo, dar în total a fost un cantonament reușit.
3. Canada + SUA: Multe premieri anul acesta. Alta a fost faptul că am putut să fac deplasarea în Canada să mă antrenez câteva zile înainte de debutul Cupei Mondiale în Lake Louise. Am fost mulțumit cu probele de Coborâre  din SUA și Canada, dezamăgit profund de Super-G. Atât de dezamăgit încât am decis să nu mai iau startul la alte Super-G-uri din circuit până nu reglez niște lucruri. Pur și simplu nu funcționa.
4. Revin în Europa (decembrie): Aici încep problemele. Probabil eram extenuat de la deplasările lungi dinainte, nu mi-am calculat bine pașii și refacerea. Probabil și zecile de ore pe care le petreceam în camera de schiuri și nu la odihnă, au contat. La Val Gardena m-am îmbolnăvit și nu am schiat decât la antrenamentele oficiale. Am decis să mă întorc în România și să mă încarc din toate punctele de vedere. M-am întors direct la Bormio. Oribil. Am decis să nu fac nimic de anul nou și să rămân în Austria la antrenamente. Am luat startul la Wengen în Cupa Europei și în Franța la o altă cursă. Făceam tot ce puteam să reintru în formă pentru ceea ce urmă: Kitzbuehel și Olimpiada.
5. Kitzbuehel: Poate cea mai mare greșeală din cariera mea a fost că am luat startul în acel moment. Prima și ultima oară când iau decizia să iau startul la o cursa din alte motive decât cele strict sportive. La cursa din Franța m-am accidentat, mi-am scrântit glezna. Era cât o ceapă. Aveam probleme și când mergeam pe jos. Am profitat că prietenul și doctorul Răzvan Melinte a venit să mă ajute acolo, să scap de o parte din durere, însă nu a fost suficient. Am luat startul cu orice cost și am avut cea mai proastă prestație din toată cariera de Cupa Mondială. Am regretat enorm și îmi pare rău că am dezamăgit multă lume atunci, dar în primul rând pe mine. Tot ce mi-a dat Kitzbuhel în anul precedent acum mi-a luat. Brutal.

6. Olympics: Un subiect în care nu mai vreau să întru. Tot nu înțeleg decizia.

7. Restul sezonului: Am fost acasă o perioadă, am dat o mâna de ajutor la FIS Children Trophy, concurs al cărui sunt mândru ambasador.  Într-un final, am plecat prin Europa cu scopul să termin sezonul cu dreptul. Am fost fericit când mi s-au alăturat conaționalii Ania Caill (care a făcut o treaba foarte bună la Olimpiada) și Alexandru Ștefănescu (un bou/glumesc). A fost frumos să fim toți trei ca o adevărată echipa. Sunt mulțumit cu rezulatele mele, am reușit să scad puțin în clasamente.

Cam atât despre sezon. Ceea ce a urmat după ce am ajuns acasă a fost foarte dezamăgitor și o să va povestesc în curând despre ce este vorba. Pot să vă spun, că acesta este principalul motiv pentru care nu am postat nimic din aprilie încoace. Nu a fost corect față de dumneavoastră, da așa se întâmplă când inima este mai puternică decât creierul. În septembrie o să știu mai multe legat de sițuația mea (stați liniștiți, sănătatea mea este intactă).

Însă aș vrea să vă divulg câteva lucruri ceva mai personale. Sunt convins că nu mai sunt același om de anul trecut. S-au întâmplat anumite schimbări pe plan profesional, dar și pe cel personal. Lucruri care m-au făcut să reflectez aspura unor aspecte ale vieții mele, chiar și conduită ei.

Acum am realizat că sunt un fraier. Un fraier pentru că am încredere în anumiți oameni. Un fraier pentru că ajut pe toată lumea și de multe ori uit să mă ajut pe mine (valabil pentru schi și viață, în general). Un fraier pentru că mereu mă port frumos cu oameni care nu merită și pentru că am menajat foarte mulți care făceau lucruri greșite sau cu rea voință. Acum au sărit calul. Cred că nu există acțiune fără consecință și sunt convins că, câteva din palmele pe care le-am luat au fost din cauza mea. Dar după aceea vin cele două fenomene: prostie și frustrare. Am fost bun și săritor, mi-am încasat-o grav ca apoi să descopăr că oamenii fără bun simt și care își bat joc, profită de asta (direct sau indirect, cu intenție sau fără). Am auzit (printre altele) că oamenii pe care i-am ajutat cu tot ce am putut, acum spun că îi lucrez. Dar este numai vina mea. Prea mult v-am ajutat. Băieții buni termină ultimi, parcă așa se zice nu? Până aici. Ajung din nou la vorba oamenilor care mă susțin și iubesc cu adevărat: nu mai ajuta pe toată lumea, nu mai fi atât de bun etc, etc, etc. Nu vă faceți probleme, nu vă mai ajut. Pot să vă spun că voi schia în continuare. Singura diferență este că nu știu dacă mai vorbim de următorii 4 ani. O să aflu cât de curând dacă pot să îmi continui 100% viața pe care o doresc sau devine puțin șubredă treaba. Sper la ce este mai bine, dar sunt pregătit pentru ce e mai rău. Sau cine știe… totul se întâmplă cu un motiv. Poate să nu fie atât de rău nici răul.

Doresc să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut (financiar și spiritual) în sezonul precedend. În primul rând familei, mereu alături de mine. Mulțumesc sponsorilor: Husqvarna România, Azomureș, Aliat Auto, Ortoprofil. Mulțumesc partenerilor: Hotel Penizinghof, Fizionova Tg. Mureș, Blizzard Skis, Tecnica Boots. Mulțumesc Corona Brașov pentru susținere.  Mulțumesc FRSB pentru finanțarea parțială a sezonului. Și nu în ultimul rând, mulțumesc prietenului și doctorului meu Răzvan Melinde.

   Mereu o plăcere.

          Al vostru, Ioan.

Despre Ioan Valeriu Achiriloaie poți afla mai multe AICI .