De Ziua Internațională a Muntelui, Ski & Outdoor Magazine a stat de vorbă cu unul dintre cei mai buni alpiniști români: Teofil Vlad. Teofil Vlad, Teo cum îi spun prietenii s-a născut la Pitești iar prima oară a urcat pe munte în urmă cu peste 20 de ani. De peste 15 ani face alpinism de performanță iar printre reușitele sale se numără ascensiuni pe vârfurile Everest, Pumori, Khan Tengri, Nanga Parbat sau Gashebrum 2 din masivul Himalaya.

Dan Izvoreanu: Teofil, bine ai venit la Cluj. Când ai avut primul contact cu alpinismul?
Teofil Vlad: De fapt, eu am început cu drumeția montană, în urmă cu peste 20 de ani. În primăvara anului 1999, deci acum 20 de ani, m-am cățărat prima dată pe stâncă. Se întâmpla la o faleză dintr-o zonă foarte puțin dezvoltată pentru escalada pe vremea aceea, în munții Iezer, în apropierea cabanei Cuca.
Dan Izvoreanu: Și apoi, ce a urmat?
Teofil Vlad: Am continuat cu escalada în Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Argeșului, ulterior în pereți mai mari din Postăvaru, Bucegi, Făgăraș, etc. Apoi au urmat ascensiunile pe munți mai înalți, cum ar fi munții din Turcia, în Alpi, în Caucaz, Pamir, Anzi dar tot timpul eram cu gândul la Himalaya.

Dan Izvoreanu: Când a fost prima tură în Himalaya?
Teofil Vlad: Prima tură relevantă a fost în Pakistan, în masivul Karakorum, în anul 2008. Atunci am încercat o urcare pe vârful Gasherbrum 2 (8035m), însă nu am reușit ascensiunea și a fost destul de frustrant. Însă 5 ani mai târziu, în 2013, am reușit să urc un munte mult mai greu, pe un traseu care nu este clasic. A fost o expediție formată din 5 persoane care am escaladat cel mai mare versant al vârfului Nanga Parbat, înalt 8126 de metri. Spre bucuria mea am reușit să ating vârful, împreună cu alți 3 coechipieri. Am fost primii români care au reușit să urce vârful pe această ruta, pentru că primul român care a făcut vârful Nanga Parbat, dar pe altă ruta, a fost Mihai Cioroianu, în 1997.

Pentru mine acea realizare este foarte importantă fiindcă noi acolo nu am avut niciun sprijin extern, a fost o expediție independentă. Cei 4 care am urcat pe vârf eram: Zsolt Torok, Marius Gane, Aurel Sălășan și cu mine. Însă foarte important a fost sprijinul celui de-al 5-lea membru al expediției, Bruno Adamcek.
Dan Izvoreanu: Ce expediții au urmat?
Teofil Vlad: De exemplu, în 2017 am fost în parcul Yosemite din California, unde am urcat un traseu de referință în peretele El Capitan. Pot spune că a fost o piatră de încercare în materie de cățărare pe stâncă. A fost o urcare verticală care a durat 5 zile, a trebuit să dormim în perete, să cărăm foarte mult echipament și provizii.
Însă de referință pentru mine, rămâne ascensiunea pe vârful Pumori din Himalaya, dar sunt și alte expediții care deși nu au fost atât de importante au contribuit la construcția mea ca și alpinist.Dacă investești multă energie, muncă și speranță în visurile tale, ai mari șanse să reușești.

Dan Izvoreanu: Ai avut de-a lungul anilor un mentor, sau un model în alpinism?
Teofil Vlad: Da, pot spune că de-a lungul timpului m-au influențat mulți alpiniști și aș putea să îl amintesc pe Marius Gane, un bun prieten de-al meu. Un model pe care l-am admirat încă înainte de a-l cunoaște a fost pentru mine regretatul Zsolt Torok. Întotdeauna mi-au plăcut oamenii care au venit cu ideea “hai să facem ceva ce nu a mai făcut nimeni până acum”.

Dan Izvoreanu: Pentru că ne apropiem de anul 2020, am înțeles că pui la cale o expediție împreună cu Vlad Căpușan.
Teofil Vlad: Da, ne dorim că la anul să urcăm pe vârful Fitz Roy din Patagonia argentiniană și obiectivul nostru este un traseu pe un perete înalt de 1600 de metri. Patagonia este cunoscută pentru vremea potrivnică și imprevizibilă, pentru vânturile puternice dar și pentru frumusețea munților și pentru rigoarea ascensiunilor. Pentru mine contează foarte mult factorul estetic și spiritual al unei ascensiuni, mai mult decât cotația că și grad de dificultate. Trăirile interioare mă îmbogățesc mult mai mult decât orice altceva.
De exemplu, anul acesta am reușit să urc pe Everest, un munte la care am vizat de 20 de ani. A fost realizarea unui vis și cred că Everestul întotdeauna oferă noi provocări. Am urcat ruta clasică de pe versantul sudic nepalez.

Dan Izvoreanu: Teo, ai urcat munți înalți, munți la care unii doar visează, ce îți mai doreșți, mai ai vise neîmplinite?
Teofil Vlad: Pentru mine alpinismul este o eternă provocare pentru că vine din pasiune. Toată viață pot găsi obiective care să mă motiveze, pe care să mi le doresc și pe care să le încerc cu plăcere. Pentru mine alpinismul este fascinant datorită diversității sale și a posibilităților nelimitate care ți le oferă.
Interviu realizat de Dan Izvoreanu
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine