Tiberiu Ușeriu (45 ani) a terminat pe locul doi ultramaratonul Yukon Artic Ultra din Canada. Pe primul loc s-a clasat elvețianul Fabian Imfeld (33 ani). De altfel, cei doi au fost singurii care nu au abandonat cursa. Sportivul român a parcurs traseul în condiții extreme și la temperaturi de -40 de grade Celsius în puțin peste 7 zile.

A fost cea de-a doua participare a lui Tibi Ușeriu la Yukon Artic Ultra. Anul trecut, sportivul a reușit să parcurgă aproximativ 100 de kilometri, dar a fost nevoit să se retragă la mai puțin de 24 de ore de la start, din cauza degerăturilor severe. Acum, a venit mai pregătit și mai determinat să termine cursa. Iată mesajul postat după ultramaraton:
Dragilor,
Am ajuns la capăt, deși drumul asta părea la un moment dat fără capăt. Vă mulțumesc enorm pentru susținerea voastră. Fără gândurile voastre bune, jur că m-aș fi pierdut pe drum. Mulțumesc Tășuleasa și mulțumesc Via Transilvanica, drumul nostru, al tuturor, cel care m-a trimis aici în delegație, ca ambasador.

La ora asta, gândurile mele sunt puține și simple. Zic asa: Uneori, pare greu să te întorci și doar pentru că ai uitat undeva becul aprins. Să te întorci acolo unde ai suferit o traumă, e un pic și mai greu. Pozele astea două puse în paralel, spun povestea acestei aventuri. Sunt fericit că am îndreptat lucrurile.
Trag scurt o concluzie de încheiere, înainte de a mă prăbuși într-un somn adânc: Să nu uităm că visurile noastre, ale fiecăruia, fie ele mici sau mari, chiar contează. Fără idealuri, mă tem că am dispărea. Așadar, să nu renunțăm la ele orice ar fi. Vă mulțumesc, ne vedem acasă!
21 de sportivi au luat startul cursei vineri (31 ianuarie), la ora 20.30 – ora României, însă s-au retras rând pe rând. Ultramaratonistul român a aleargat pentru Via Transilvanica, traseu de drumeție care se va întinde de la Putna până la Drobeta Turnu-Severin.
Scris de: Bianca Șomlea
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine