Șureanu. Urme de om

Iernile bune, la Șureanu, încep toamna și se sfârșesc vara. Ninsorile care cad în octombrie și care albesc munții, urmând să se topească prin mai, confirmă că, aici, există o Siberie în versiune românească. Ger, viscol impenetrabil, țurțuri-gigant și un cer cu stele ca-n cărțile de colorat – sunt manifestarea zilnică a iernii în Șureanu, atunci când e iarnă pe bune.

Dincolo, însă, de extreme, iarna oferă, aici, ceva ce alți munți au pierdut: viață. Faună. Habitat. Vegetație vie, pe sub omăt. Aici, spre deosebire de Alpi, n-aveți nevoie de binoclu pentru bird-watching. Păsări sunt peste tot, la fel cum urmele de cerb și lup sunt singurele pe care le veți vedea pe întinderile albe.

Și, totuși, există în acest ținut – deși pare greu de crezut – și altfel de urme: urme de om. Liniile lungi, curbate, care taie versanții de sus până jos, sunt urme de schiori, urme de boarderi.

Este, prin urmare, un contrast între ambianța siberiană, de nemișcare totală care îmbracă Munții Șureanu, și chiotele de extaz ale freeriderilor, care deranjează, în coborârile lor, puful alb al abrupturilor. Se numește libertate, se numește plutire, se numește freeride.

În percepția multora, freeride-ul e un fel de nebunie. O extremă care transcende sportul. Un fruct interzis. Ei bine, dacă așa stau lucrurile, atunci Șureanu e cea mai frumoasă livadă. Spațiul de libertate nebună se întinde pe sute de hectare în gol alpin, ceea ce înseamnă (în cazul unei ninsori proaspete) un paradis. Statistica buletinelor meteo indică, la Șureanu, o grosime constantă a stratului proaspăt de 30-40 cm, deci închipuie-ți ce înseamnă să plutești în așa ceva pe o înclinație 60 de grade, timp de minute bune… E lesne de înțeles că, atunci când ninge, Șureanu devine automat ținta oricărui freerider autentic.

Spun „autentic”, pentru că nu oricine coboară în off-piste este, totodată, bun de off-piste. Din păcate, cele mai frecvente ieșiri în afara pârtiilor, pe care le vedeți, sunt mai apropiate de bravadă, decât de nevoia pură de libertate, așa că nu vă păcăliți singuri: off-piste-ul e pentru experți. Enunțul e valabil inclusiv în cazul în care vreți să schiați pe pârtie, dar pârtia e acoperită de un strat gros și proaspăt de omăt; implicit, acea pârtie (încă nebătătorită) devine zonă de freeride, adică de alunecare în zonă neamenajată, așadar riscantă pentru începători și intermediari.

Prin urmare, off-piste, la Șureanu, înseamnă toate acele zone vaste dincolo de pârtii, departe de pârtii, fără marcaje, fără amenajări, fără limite. Totul se face pe cont propriu, iar riscul de accident, riscul de avalanşă și riscul de a nu fi găsit, în caz de accidentare, este total. Asumă-ți, așadar, aceste trei riscuri, înainte de a pleca în aventuri freeride. S-ar putea, în caz contrar, să te coste viața.

Iată, în continuare, câteva dintre cele mai ofertante zone de off-piste din Șureanu, perfecte pentru freeride și schi de tură.

„Pătru” (lungime estimată: 1.000 m, dificultate: albastru)

Cine ajunge pe Pătru, iarna, are ori picioare bune, ori benzină în snowmobil. Calea de acces înseamnă deplasare în gol alpin, pe zăpezi viscolite, enorme ca grosime a stratului. Iar distanța de deplasare pe jos e atât de mare, încât ai mereu senzația „că acum e gata”, că ai ajuns în sfârșit în vârf. Pătru, însă, e un munte înșelător, derutant, de unde și necesitatea de a porni la drum când e vreme bună. Nici omătul nu e perfect, fiind mereu în bătaia viscolului – vei schia, deci, pe așa-numita „tablă”, imposibilă pentru manevre cu stil. Totuși, powder-ul autentic își face simțită prezența, dar înspre finalul pantei, care e undeva printre brazi, spre pârâul din vale. Vârful lui Pătru e, totodată, cel mai înalt punct din județul Alba: 2.130 m.

localizare GPS a punctului de coborâre: N 45º 32’ 59.22’’ E 23º 32’ 12.48’’

„Șureanu” (lungime estimată: 1.500 m, dificultate: albastru)

Nu vorbim, propriu-zis, despre vârful Șureanu – masivul acela stâncos, pe care cu toții îl vedem când ajungem în Poarta Raiului – ci despre o pantă laterală a acestuia, care pornește din gol alpin, trece prin pădure și ajunge în Poarta Raiului. Nu e un traseu abrupt, așadar nu e nici rapid, nici greoi, nici provocator. Presupune o pantă domoală, care începe din platoul alpin – cam de la cota 1.900 –, străbate pădurea rară din preajma vechii cabane „Șureanu”, după care continuă pe traseul turistic (marcaj „cruce roșie”) și coboară, tot prin pădure, până în zona Poarta Raiului. Practic, pe măsură ce cobori, vei vedea că panta e tot mai lină. Schiorii vor da din bețe, iar plăcarii își vor desface legăturile. Traseul este, prin urmare, un fel de plimbare off-piste, dacă s-ar putea spune așa, răsplătită din plin cu imagini de pădure alb-paradisiacă, cu cetini ultraîncărcate de omăt, cu powder perfect, adânc, protejat de viscol. Un mare minus: urmele de snowmobil, din pădure, care te pot incomoda și, firește, irita.

localizare GPS a punctului de coborâre: N 45º 34’ 34.61’’ E 23º 30’ 10.81’’

„Zidul” (lungime estimată: 800 m, dificultate negru)

De fapt, panta despre care vorbim nu are nici un nume. Noi am ales să-i spunem „zid”, din motive evidente: privit frontal, de la depărtare, seamănă mai mult cu un zid, decât cu o pantă, și pare să ofere cel mai hot & scary traseu de coborâre din câte poți găsi la Șureanu. În realitate, însă, Zidul nu e atât de abrupt; până la urmă orice pantă, fie ea și „verde”, pare abruptă când o vezi din depărtare. Are, într-adevăr, o înclinație agresivă, de „roșie” înspre „neagră”, dar nu este nicidecum inabordabilă. Punctul de pornire se află undeva la cota 1.950, de la nivelul drumului situat pe curba de nivel, dar există și varianta de a porni de mult mai sus, de la cota 2.050. Atenție, acest al doilea punct de pornire include cornișe de omăt, care pot declanșa avalanșe. Recomandăm deci traseul scurt, de la cota 1.950. Avertizăm că panta conține, de regulă, omăt adânc (70-100 cm), acoperit de crustă viscolită, cu risc mare de alunecare și derapaj. Există bolovani din loc în loc, iar punctul de sosire e undeva la nivelul pădurii, în drum forestier, de unde se merge pe jos o distanță de 1 km până la domeniul schiabil. Dincolo de toate astea, însă, Zidul este fenomenal, ca linie de coborâre. Pe lângă priveliștile cu cele mai înalte creste din Retezat și Parâng, pe care le obții de sus, Zidul e situat într-un gol alpin vast, copleșitor de vast. În plus, Zidul are cea mai bună vizibilitate, ca traseu off-piste. În zilele senine, îi poți oricând urmări, cu binoclul, pe „nebunii” care urcă pe Zid. Îi vezi cum urcă, cum ajung, cum se pregătesc, cum își dau drumul…

localizare GPS a punctului de coborâre: N 45º 34’ 37.48’’ E 23º 29’ 46.31’’

„Țapu” (lungime estimată: 1.000 m, dificultate: roșu)

E versantul aflat între vârfurile Pătru și Aușel, fiind intermediar atât ca situare, cât și ca altitudine. Panta pe care ți-o oferă e un imens gol alpin, cu o lățime probabilă de 500 m, ceea ce înseamnă o supremă libertate de coborâre, cu șanse mari de a face oricând „linii noi”. Abruptul nu e chiar roșu, ci un albastru agresiv, dar am preferat să îl clasificăm așa pentru a descuraja aventurierii nepregătiți tehnic pentru off-piste. Oricum, așteaptă-te ca panta să conțină mai multă crustă decât powder. Punctul de pornire se află la cota 2.050, de unde obții cu ușurință panorame hipnotizante cu Parângul și Retezatul.

localizare GPS a punctului de coborâre: N 45º 33’ 04.88’’ E 23º 31’ 28.54’’

Pentru schiorul occidental, care cunoaște standardele de calitate ale unei stațiuni cu 30.000 de paturi, Munții Șureanu par a fi o joacă cu cele câteva pensiuni ale lor. Cu atât mai mult cu cât drumul spre domeniul schiabil este accidentat și îngust, deseori, cât pentru o mașină. Un drum înjurabil, ca să fim onești. Cu toate astea, același turist occidental are motive să vadă, în aceste limitări anti-confort, o mulțime de puncte forte, care fac din Șureanu oferta perfectă pentru cei ce vor să schieze exclusiv în sălbăticie. Schiorul Munților Șureanu este, putem spune, turistul amenajărilor minime, al serviciilor strict necesare, e turistul camerei cu patru-cinci paturi și o teracotă veche. E turistul aventurii pe munte, turistul focului de tabără, al fumului de grătar, turistul off-road, care știe la fel de bine să monteze lanțuri pe roți și să folosească troliul. Este, prin excelență, un confort al adrenalinei, al rezistenței fizice, un confort al gerului și al luptei cu natura. De aceea, privind această „jumătate plină a paharului”, punctele forte ale versanților de la Șureanu par, într-adevăr, suficiente pentru o experiență de povestit nepoților, nu neapărat off-piste.

Pentru că cele nouă pârtii, desfășurate în golul alpin care leagă vârfurile Șureanu de Pătru (la cea mai mare altitudine din România, după cele de la Sinaia), sunt pârtiile care, prin dinamismul lor, dau un contrapunct liniștii din Șureanu. Este, prin urmare, un contrast categoric între ambianța de nemișcare totală care îmbracă Munții Șureanu, și agitația, gălăgioasă uneori, de pe domeniul schiabil, din après-ski-uri și cabane.

Oricare din aceste pârtii oferă priveliști care pur și simplu nu pot fi descrise în cuvinte. Vă aflați la 2.010 m altitudine, de unde veți vedea crestele albe din Retezat, Parâng, Cindrel și Apuseni. În plus, lărgimea și înclinația pârtiilor le fac bune la fel de mult pentru slalom, cât și pentru lecțiile de schi pentru începători. Totodată, drumurile forestiere din Șureanu, care formează adevărate labirinturi printre văi, ar putea permite zeci de kilometri de schi fond.

Cu toate că aproape totul, la Șureanu, se rezumă la potențial, la tristele „s-ar putea” și „ar fi bine să…”, Șureau rezistă, turistic vorbind. Serviciile, deși minimale, mulțumesc. Turiștii vin și închid ochii la minusuri. Vinul fiert curge iar nervii rămân undeva în spate. Probabil în partea lucidă a creierului. Cert e că, pentru toate motivele care, la Șureanu, îl fac pe turistul de rând să devină schior, acești munți sunt, în esență, munții fotografilor. Tot ce e peisaj alb, arhitectură rustică, wild-life și schi este, implicit, o țintă pentru fotograful de munte, cu rucsac și bocanci în picioare. Indiferent în care punct s-ar plasa, pe pârtii sau în afara lor, acel punct devine punct de belvedere. Iată de ce unul dintre arealele de pe Google Earth, pentru care există un număr impresionant de fotografii panoramice 3600, e Șureanu.

Acces spre pârtiile Domeniului Schiabil Șureanu

Ruta este unică, pe timp de iarnă, și anume de la Sebeş – lacul Oaşa (pe Transalpina), apoi la dreapta pe ruta mănăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Domeniul Schiabil Şureanu. Distanţă de la Sebeș la pârtii: 82 km. Durată: aproximativ 2 ore și 15 minute, fără popasuri.

Descoperă mai multe destinații de vis în revistele Ski Magazine și Outdoor Magazine. Le găsești aici.

Text / foto: Florin-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *