Fraţii Trandafir și aurul din Alpi

Cu lacătul coronavirusului pus peste Alpi și Europa, este momentul să aruncăm o privire retrospectivă la sezonul celor mai tineri reprezentanţi ai României în freeride-ul mondial – juniorii Luca şi Toma Trandafir.

La 13, respectiv 11 ani, cei doi, susținuți de părinții Ioana și Ion, de prietenii familiei și de câțiva sponsori inimoși, au pornit în căutarea aurului din Alpi, în cel mai prestigios circuit de freeride pentru juniori – Freeride Junior Tour. Îndrumați și antrenați de tatăl Ion Trandafir – un nume de referință în freeride-ul din România – și-au construit minuțios traseul competițional în ultimii 5 ani, începând cu tehnica de pârtie, „în spatele casei” din Bran, în Poiana Brașov. După podiumuri câștigate la competițiile naționale pentru juniori, au trecut la freeride; greu încercata Dacie a familiei i-a purtat la competiții prin Bulgaria, Austria și Germania.

Sezonul 2019 a fost primul în Freeride Junior Tour – Under 14, pe versanți cu nume rezonante – Verbier, Chamonix, Fieberbrunn. În pofida dezavantajului reprezentat de vârstă – fiind printre cei mai tineri din categorie – au reușit clasări între primii 5 și au căpătat experiență.

Sezonul 2020 a adus confirmarea spectaculoasă a miilor de ore de antrenamente, pregătire fizică și planificare minuțioasă – Luca Trandafir a obținut locul întâi la competițiile Freeride Junior Tour din Chamonix și Oberstdorf, în timp ce mezinul Toma, la 11 ani, a obținut locul 3 la Oberstdorf și s-a clasat în top 10 la celelalte competiții.

La încheierea sezonului 2020, frații au montat un film, presărat cu obișnuitele accente (auto)ironice și de promovare a mișcării în aer liber.

Din acest punct, continuarea parcursului lor european depinde de sprijinul pe care vor reuși să îl obțină în această perioadă, cheltuielile depășind resursele familiei.  

Numărul 2 al revistei Ski Magazine le-a dedicat un reportaj amplu, în care i-am însoțit pe parcursul competițiilor și antrenamentelor din Austria; acesta poate fi cumpărat de pe site la preț promoțional, în varianta print aici, sau online, aici.

Scris de: Iancu Verdeș

Sursă foto / video: Ion Trandafir

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine