Austria deschide pârtiile de sărbători, însă doar pentru localnici. Ce vor face celelalte țări europene

sursa: FB/Hintertuxer Gletscher

Stațiunile de schi din Austria vor deschide pârtiile în ajunul sărbătorilor de iarnă, însă doar pentru localnici. Hotelurile vor rămâne închise. Decizia a fost luată de guvernul austriac după mai bine de o săptămână de dezbateri și controverse la nivelul Uniunii Europene legate de practicarea sporturilor de iarnă în contextul pademiei. Italia, Germania și Franța au făcut presiuni pentru încheierea unui acord care să prevadă amânarea deschiderii noului sezon de schi pentru 2021.

Austriecii se vor putea bucura așadar de zăpadă de Crăciun, însă doar cu respectarea unor reguli stricte de carantină.

Începând cu 24 decembrie, sporturile individuale în aer liber, cum ar fi schiul, vor fi posibile din nou, astfel încât populația austriacă să aibă șansa să se angajeze în activități sportive în timpul sărbătorilor, a declarat cancelarul austriac, Sebastian Kurz, potrivit PlanetSKI.

Obiectivul este de a opri oamenii care călătoresc în străinătate în timpul sezonului festiv. Nu este acceptabil ca austriecii să călătorească în țările vecine pentru a participa la petreceri de Anul Nou, a spus ministrul de interne, Karl Nehammer.

Este o mică veste bună pentru schiorii și snowboarderii locali, dar o veste foarte proastă pentru situația financiară a stațiunilor și pentru numeroasele afaceri locale. Duminică, 6 decembrie, austriecii vor ieși din cel de-al doilea lockdown (n.r. parțial) de anul acesta. Hotelurile și alte unități de cazare din stațiuni vor rămâne închise până în 7 ianuarie. La fel și barurile, restaurantele, cafenelele și cluburile, care însă se vor putea deschide în zone unde incidența îmbolnăvirilor va scădea sau este mai mică.

Guvernul austriac a introdus măsuri stricte de carantină și pentru vizitatorii internaționali și austriecii care se întorc acasă dintr-o călătorie în străinătate. Cei care vin în Austria din țări cu o rată de infectare de peste 100 de cazuri la 100.000 de locuitori, vor trebui să stea 10 zile în carantină.

În Marea Britanie, rata actuală este de 153, iar în Germania, cea mai mare piață străină de schi, de 148. Persoanele care sosesc din țările vecine Elveția (310) și Italia (281) ar trebui, de asemenea, să intre în carantină.

Tirol, Austria

Noi rămânem optimiști și sperăm că, în ciuda măsurilor și reglementărilor anunțate la știri, putem aștepta vremuri mai bune în ianuarie. Din păcate, deciziile luate nu sunt bune pentru turism. Dar, sperăm ca rata infecției să scadă în urma lor și că se va reveni la normal. Sănătatea și siguranța rămân prioritare maximă a tuturor actorilor implicați, au declarat oficiali din Tirol pentru PlanetSKI.

Franța, Germania și Italia au hotărât să țină pârtiile închise de sărbători. Mai mult decât atât, guvernul francez a anunțat că s-ar putea institui o perioadă de izolare de 7 zile pentru francezii care vor merge la schi în străinătate pentru a-și petrece sărbătorile de iarnă și că vor face controale aleatorii la granițele cu Spania și Elveția. Autoritățile centrale de la Paris au spus că vor să îi împiedice astfel de francezi să meargă și să se contamineze în stațiunile de schi vecine care vor păstra pârtiile deschise.

Elveția refuză să închidă pârtiile și are deja mai multe stațiuni de schi deschise, iar Spania a anunțat la rândul ei că va deschide pârtiile de sărbători.

Află care este situația pârtiilor din România și unde se va putea schia în weekend, aici.

Scris de: Bianca Șomlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *