Unde se schiază în Europa. Reglementări COVID-19 în stațiunile din Alpi

sursa: planetski.eu

Situația stațiunilor de schi din Europa este în continuă schimbare. În multe țări, restricțiile dure împiedică deschiderea pârtiilor. În altele, domeniile schiabile sunt deschise doar pentru localnici. Norvegia și Finlanda au deschis mai multe stațiuni în care numărul cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 este ținut sub control și sunt probabil cele mai bune destinații pentru schi și snowboarding în acest moment. Și în Suedia stațiunile de schi s-au deschis, dar cazurile continuă să crească. Multe țări au lansat deja programe de vaccinare, ceea ce aduce o doză de optimism și pentru administratorii resorturilor și iubitorii sporturilor de iarnă.

Austria

La două zile după ce stațiunile de schi s-au deschis, Austria a intrat în cel de-al treilea lockdown care se va încheia în 24 ianuarie. Pârtiile rămân deschise însă doar pentru localnici, iar potrivit noilor reglementări, „turismul și vacanțele în Austria ar trebui să fie posibile” din 18 ianuarie. Cancelarul german a avertizat că perspectiva primelor luni ale anului 2021 este una „foarte, foarte sumbră” și că o revenire la normalitate este așteptată doar în vară. Austria are în prezent 397 de cazuri confirmate de Covid-19 la 100.000 de locuitori (într-o perioadă de 14 zile).

Tirol – Austria

Franța

În Franța, administratorii pot să deschidă pârtiile, care instalațiile de transport pe cablu nu funcționează. Acestea ar putea fi pornite cel mai devreme în 7 ianuarie. Așa că, cei care iubesc sporturile de iarnă pot să urce pârtia la pas, să încerce trasee off-piste sau schiul de tură. Ministrul Sănătății din Franța a spus că nu exclude un al treilea lockdown, în condițiile în care sunt înregistrate aproape 15.000 de noi cazuri de persoane infectate cu COVID-19 pe zi.

Germania

Toate stațiunile din Bavaria sunt închise până în ianuarie și există restricții pentru persoanele care se vor să se îndrepte spre pârtiile din Elveția. „Pur și simplu nu putem avea vacanța clasică la schi”, a declarat Markus Söder, premierul statului bavarez. Regulile actuale rămân în vigoare până pe 10 ianuarie.

Italia

Italia a introdus reguli stricte pentru zonele montane deschise doar pentru localnici. Stațiunile de schi se vor putea deschide cel mai devreme în 7 ianuarie. Din 21 decembrie, orice persoană care ajunge în Italia din străinătate trebuie să stea în carantină timp de 14 zile, cu excepția cazului în care călătoresc pentru muncă, sănătate sau urgențe. În perioada 24 decembrie – 6 ianuarie, localnicii nu au voie să părăsească propriul oraș, cu anumite excepții. Încă nu se știe care vor fi regulile după 15 ianuarie, când se așteaptă ca Italia să anunțe un nou decret de urgență.

Elveția

Elveţia

În Elveția sunt mai mult de 300 de stațiuni de schi, cu un total de 1.815 de instalații de transport pe cablu. Oficial, pârtiile pot funcționa, însă situația este în continuă schimbare. Sunt stațiuni de schi care s-au închis între timp, iar acum restaurantele din toată țara au fost închise. Săptămâna trecută, Elveția și-a închis granițele și a pus vizitatorii britanici recent ajunși în țară în carantină, după ce a fost descoperită noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie.

Bulgaria

Stațiunile de schi Bansko și Pamporovo sunt deschise. „Nu există niciun motiv pentru a anula sezonul de schi. Nu sportul, ci petrecerile după schi au stârnit răspândirea Covid-19 în Europa „, se arată într-un comunicat de presă emis de administratorii din Bansko. Hotelurile și casele de vacanță rămân și ele deschise, iar din 28 decembrie este deschisă și stațiunea Borovets.

Slovacia

Jasna, una dintre cele mai mari și mai populare stațiuni de schi din Slovacia aflată în munții în Tatra Mică, este deschisă. Toate stațiunile de schi din țară sunt supuse unor reguli stricte valabile până în ianuarie. Fiecare vizitator cu vârsta peste 10 ani trebuie să prezinte certificat cu rezultatul negativ al testului COVID 19 efectuat în ultimele 72 de ore. Restaurantele și barurile pot servi doar mâncare la pachet sau livrată, în timp ce terasele exterioare rămâne închise.

Jasna – Slovacia

Slovenia

Sezonul de schi a început în Kranjska Gora, Pohorje și la Krvavec, dar numai pentru localnici. Toate facilitățile precum baruri, restaurante și școli de schi sunt închise, iar skipass-urile trebuie cumpărate online. În multe zone de schi, doar localnicii pot vizita stațiunea, din cauza interdicției de deplasare între municipalități. Cele mai importante stațiuni de schi din țară, Rogla, Kope, Vogel, Kanin și Golte, nu sunt deschise.

În România pârtiile sunt deschise cu anumite restricții legate de purtarea măștii, distanțare socială și numărul de persoane admise pe telescaun sua în cabinele telegondolelor. În Polonia, pârtiile de schi rămân deschise doar pentru localnici.

Scris de: Bianca Șomlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *