Unde se schiază în weekendul 6-7 februarie

Arena Platoș Păltiniș

Vântul bate cu putere în majoritatea zonelor de munte din țară, iar din această cauză instalațiile sunt oprite sau funcționează cu pauze. De asemenea, plouă la cote mai joase. În weekend este așteptată vreme cu temperaturi calde pentru această perioadă a anului, așa că pe multe pârtii din țară condițiile de schi nu vor fi excelente. Chiar și așa, cu greu se mai pot găsi locuri de cazare la munte, iar administratorii resorturilor de schi se așteaptă la un weekend plin.

Poiana Brașov

Toate pârtiile sunt amenajate și se schiază în condiții bune în Poiana Brașov. Pe Kanzel, stratul mediu de zăpadă măsoară 70 cm, iar pe celelalte pârtii 40-50 cm. Telegondola și telecabinele Kanzel și Capra funcționează între orele 09.00-16.00. Sunt deschise și instalațiile de telescaun.

Sinaia

Prognoze cu vânt pentru joi, mai ales în jurul amiezii când rafalele pot ajunge la 97 km/h (meteoblue). La asemenea valori domeniul schiabil este, evident, închis. Administratorii speră totuși ca la final de săptămână să se schieze la Sinaia. Vântul este izolat. Vineri se anunță o zi bună, la fel și sâmbătă, duminică. Luni, iarăși rafale puternice. Surse meteo (selectați spot Furnica sau Cota 2000): meteoblue.com, windguru.cz, windy.com, snow-forecast.com

Transalpina

Transalpina

Și la Transalpina vântul bate puternic, iar momentan  instalațiile sunt închise. În mod normal, se poate schia pe pârtiile de pe tronsonul telegondola 1, dar și cele din zona teleschiului, iar instalațiile funcționează între orele 09.00-17.00, cu excepția zilei de marți când au loc revizii tehnice. Momentan, prognoza nu este încurajatoare, căci rafalele vor depăși 80 km/h în partea superioara a tronsonului 1 al telegondolei, ceea ce înseamnă că va funcționa cu sincope sau chiar deloc.

Predeal

Condiții bune de schi la Predeal. Sunt deschise toate pârtiile și funcționează nocturna. Program de funcționare telescaun: 09.00 – 16.30, program de funcționare teleschi și bandă Clăbucet Sosire: 09.00 – 20.00, program de funcționare banda Cocoșul 09.00 – 17.00.

Predeal

Azuga

Condiții excelente de schi la Azuga. Se schiază pe toate pârtiile. Funcționează gondola, teleschiul și banda de începători.

Bușteni

Se schiază pe Kalinderu 1. Pârtia Kalinderu 2 a fost închisă din cauza temperaturilor ridicate și rămâne închisă pentru că pe ea va fi găzduită în weekend mini cupa României la schi alpin.

Șureanu

Este un strat consistent de zăpadă și sunt deschise pârtiile A1, A2, A3, C1, C2, C3, C4, iar dacă numărul de turiști este mare se deschid și S1, S2 și S3, spun administratorii. Drumul e întreținut constant însă sunt necesare cauciucurile de iarnă și lanțurile de la baraj, până sus. Funcționează și snow-tubingul, iar monitorii de la școala de schi Pași liberi, îi așteaptă pe începători, dar și pe cei cu experiență care vor să își perfecționeze tehnica.

Sureanu

Parâng

Toate instalațiile funcționează, dar momentan se poate schia doar în partea de sus. Sub 1.500 m altitudine plouă. Telescaunul vechi este deschis între orele 09.00-16.00, telescaunul nou între 10.00-15.30, teleschi Europarang între 10.00-16.00, iar teleschi b între orele 10.00-15.30.

Arieșeni

La Arieșeni se poate schia atât pe pârtia Vârtop 1, cât și pe Vârtop 2. Stratul mediu de zăpadă măsoară 40 cm.

Straja

Condiții foarte bune de schi în partea de sus a pârtiilor. Jos, condițiile de schi nu sunt ideale și este lapoviță. Cei care vor informații la oră de la Straja, pot să intre în grupul dedicate de pe Facebook, aici.

Straja

Arena Platoș

La Arena Platoș toate pârtiile sunt deschise. Pârtia A și D funcționează între orele 10:00-21:00, iar pârtia B2, între orele 10:00-19:00. Pentru a evita aglomerația, skipass-urile se pot achiziționa online, de pe site-ul oficial: arenaplatos.ro.

Rânca

Sunt condiții foarte bune de schi la Rânca. Iubitorii sporturilor de iarnă sunt așteptați pe cele cinci pârtii deschise. Domeniul este dotat cu nocturnă și funcționează 2 apres-ski-uri.

Cavnic

Toate instalațiile funcționează (telescaun Roata 1, teleschi Roata 2 și teleschi Rainer. Condițiile de schi sunt bune, iar stratul mediu de zăpadă măsoară 70 cm. Este însă și la Cavnic prognozat vânt puternic, așa că este posibil ca telescaunul să nu funcționeze.

Șuior

Pârtiile și vremea sunt perfecte la Șuior, unde se schiază în condiții excelente. Instalațiile funcționează zilnic între orele 10:00-20:00. Sunt deschise și cazările și restaurantele de la Cota 1.000, precum și snow park-ul.

Prislop

Condiții de schi excelente pe zăpadă naturală. Instalațiile funcționează începând cu ora 09:00, până la ora 20.00.

Harghita

Condiții excelente de schi și peisaje de iarnă de vis la Mădărași Hargita. Instalațiile funcționează între orele 10:00-16:00 și 18:00-21:00. Skipass-ul pentru o zi costă 64 de lei. Se schiază și la Toplița. Teleschiul funcționează între orele 10:00-18:00. Condiții bune de schi la Praid. Sunt deschise pârtiile Bogdan 1 și Bogdan 2.

Muntele Mic

La Muntele Mic plouă, dar este zăpadă suficientă, iar în weekend se anunță cer însorit. Strat de zāpadā consistent la Borlova. În weekend, sunt funcționale și pârtiile de la Semenic, Muntele Mic, Garana, Valiug.

Muntele Mic – Borlova

Cluj

Mărișel: Este deschisă pârtia Roșie, pârtia Albastră și pârtia de sănii. Este închisă pârtia neagră. În weekend, teleschiul va funcționa între orele 10:00-20:00 sâmbăta și între orele 10:00-19:00 duminica, iar telescaunul, între orele 10:00-17:00.

Buscat: Se schiază în condiții bune la Buscat. Toate pârtiile sunt deschise. Telescaunul funcționează între orele 10:00-17:00. Este deschis și Apres- Ski Cota 1.600. Biletele pot fi achiziționate și online de aici: https://buscat.ro/cumpara-skipass/ .

Rarău

Condiții bune de schi la Rarău, lângă Câmpulung Moldovenesc. Gondola funcționează în weekend între orele 09:00-19:00.

Vatra Dornei

În Suceava, la Vatra Dornei, sunt deschise pârtiile Parc și Veverița, dar și la Cârlibaba.

Scris de: Bianca Șomlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *