În perioada 6-7.03.2021, pe domeniul schiabil Ski & Bike Resort Marisel va avea loc ediția a-2-a a Cupei Spando la schi alpin care se adresează copiilor schiori U12.
Evenimentul organizat de Asociația Club Sportiv Spando Cluj în colaborare cu Asociația Arbitrilor de schi Sibiu are ca scop promovarea schiului alpin la nivel regional și național în rândul copiilor începând cu vârste fragede.
Evenimentul constituie etapă 4-a din campionatul „Cupa Speranțelor” și atrage copii schiori din Cluj, Sibiu, Harghita, Albă, Bihor, Timiș, și alte județe aflate în zona de nord vest a țării dar și schiori copii din Valea Prahovei și Caraș Severin, zone mai îndepărtate de epicentrul evenimentului.
Înscrierile se pot face online, până joi, 4 martie, orele 18.00, aici.
Evenimentul este organizat și se va desfășura conform regulamentelor și directivelor naționale de prevenire a răspândirii Sars cov-2.
Comunicat de presă
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine