Terapie prin escaladă. Climb Again a lansat programul „Peste limite”

Asociația Climb Again a lansat proiectul „Peste limite” care are ca activitate principală terapia prin escaladă. Programul se adresează unui număr de 50 de copii și tineri cu deficiențe de auz, dizabilități fizice și/sau neuromotorii, deficiențe mintale, tulburări din spectrul autist (TSA), tulburări posttraumatice (traume fizice sau emoționale).

În România există peste 70,000 de copii cu dizabilități, stigma dizabilității înseamnând pentru foarte mulți dintre ei trăirea în completă izolare, neimplicare în societate și neîncredere în forțele proprii.

Ce este terapia prin escaladă

Escalada este unul dintre sporturile care generează cel mai ușor starea de flux, de a trăi în prezent și de a te concentra 100% pe ce faci. Pentru copiii cu dizabilități reprezintă un moment de detașare de toate problemele și de depășire a fricilor, inclusiv frica de percepția celorlalți. Abilitățile fizice și psihologice pot fi provocate continuu în escaladă, deoarece există posibilități infinite de creștere a cerințelor fizice și de provocare psihologică. Rigoarea escaladei s-a dovedit utilă diverselor tipuri de copii și tineri cu deficiențe pentru că îi motivează. 

Dincolo de educația pe care o primesc la școală, micii sportivi cu dizabilități de la Climb Again primesc, prin escaladă, abilități care îi fac să fie independenți, conștiincioși, empatici, puternici. Orele de terapie prin escaladă sunt completate de psihoterapie și kinetoterapie, ateliere de dezvoltare personală și emoțională și terapie prin joc. 

În primul rând, vă felicit pentru ceea ce faceți pentru copiii si tinerii cu dizabilități si pentru curajul de a propune sportul ca metoda de terapie, incluziune și educație! Terapia prin sport – în cazul vostru prin escaladă – și încurajarea copiilor si tinerilor de a se îndrepta spre mișcare este clar o metodă extraordinară de a comunica cu cei peste 70.000 de copii cu dizabilități din România! Voi, la Climb Again ați arătat că barierele pot fi depășite, că nu există “nu pot” și că sportul duce România spre performanță. Faptul că echipa voastră de paraclimbing a adus medalii pentru România și ne-a pus pe hartă în ceea ce privește esacalada, demonstrează că munca voastră, determinarea și deschiderea pot schimba nu numai viețile unora dintre noi, ci mai ales, percepțiile și mentalitățile, a spus Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.

Sunt 7 ani de la înființarea Climb Again si la 3 ani de la deschiderea primului centru de terapie prin escaladă din Europa, avem mai mult de 3500 de beneficiari și peste 30 de evenimente sportive organizate. În această perioadă am avut privilegiul sa urmăresc parcursul copiilor si tinerilor cu deficiențe, să observ cum au evoluat, cum au crescut si cum au făcut progrese în recuperarea si dezvoltarea lor. Din echipă fac acum parte și foști beneficiari Climb Again, tineri care și-au găsit vocația în sport și care își doresc să fie modele de urmat pentru tinerii aflați în aceeași situație. Astăzi o parte din copiii cu deficiențe care au început programul de terapie prin escaladă și-au schimbat statutul si sunt acum sportivi cu acte în regulă, chiar campioni, cum este cazul lui Cosmin Candoi care deține titlul de campion mondial la paraclimbing. „Peste limite” , proiectul pe care îl lansăm oficial astăzi este o completare firească a proiectelor noastre de 7 ani de zile  și reuneste specialiști și activități de escaladă, kinetoterapie, psihoterapie și ateliere de dezvoltare personală – Claudiu Miu, fondator Climb Again.

Proiectul „Peste limite” este susținut de Decathlon, Viva Credit, Pfizer și Alliance Healthcare. 

Asociația Climb Again este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE), fondată și condusă de Claudiu Miu, fost campion balcanic de escaladă. Încă din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu dizabilități: deficiență de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări neuromotorii, deficiențe asociate.

Comunicat de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *