Administratorii domeniului Straja vor să păstreze tradiția și să rămână primii care deschid sezonul de schi. La fel ca anul trecut, startul ar putea fi dat chiar la sfârșitul lunii noiembrie.
Pe domeniul schiabil din județul Hunedoara au început deja pregătirile pentru noul sezon de schi. În această săptămână vor demara reviziile la toate instalațiile pe cablu, iar din 15 noiembrie va începe montarea tunurilor de zăpadă pe pârtii.
Administratorii își doresc să fie primii, și în acest an, în ceea ce privește startul sezonului.
„Noi sperăm, dacă țin cu noi și temperaturile, să deschidem la fel ca anul trecut la sfârșitul lunii noiembrie. De trei ani încoace suntem prima stațiune care deschide sezonul de schi”, a declarat, pentru Ski&Outdoor Magazine, Andrei Bunzac, reprezentant al administratorilor.
Pe iubitorii sporturilor de iarnă îi așteaptă suprize în această iarnă la Straja.
Administratorii au montat noi instalații de transport pe cablu, iar vestea bună pentru turiști este că parcarea din partea de jos, de la telegondolă, a fost modernizată și asfaltată.
De asemenea, au fost cumpărate noi instalații de producere a zăpezii.
„S-au achiziționat cinci tunuri de zăpadă, plus o rachetă de făcut de zăpadă, astfel că se poate face mai multă zăpadă. Acestea vor funcționa la capacitate maximă”, a mai spus Andrei Bunzac.
Tot pentru creșterea calității zăpezii, administratorii au mai achiziționat un ratrac nou.
Una dintre suprizele noului sezon o reprezintă amenjarea unei pârtii de sanie, prima din domeniul Straja, care va coborî prin pădure și avea circa un kilometru lungime.
Domeniul schiabil Staja dispune de pârtii de aproximativ 26 de kilometri lungime și de 11 instalații de transport pe cablu.
Sunt amenajate 12 pârtii de schi, fiecare echipată cu instalaţie de transport, iar cinci dintre acestea beneficiază şi de instalaţie de nocturnă.
Scris de: Călin Pop
Foto: Stațiunea Straja
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine