În timp ce la Viena se discută despre o înăsprire a măsurilor pentru limitarea extinderii pandemiei, reprezentanții sectorului de turism au stabilit că o închidere a sezonului de iarnă nu este luată în calcul.
Încă o iarnă cu pârtii goale, hoteluri și restaurante închise este exclusă de ofițerii de turism ai landurilor austriece, care s-au întâlnit la Leogang.
Gerhard Altenberger de la hotelul „Krallerhof” a spus că, în ciuda cazurilor de Covid, mulți oameni fac rezervări. Hotelul cu 300 de paturi are multe rezervări, iar interesul turiștilor pentru lunile următoare este mare.
„Scopul final trebuie să fie ca sezonul de iarnă să aibă loc”, a declarat ministrul Turismului, Elisabeth Köstinger, citat de salzburg.orf.at.
„Un lucru a reieșit foarte clar și fără echivoc la această conferință: va fi un sezon de iarnă”, a spus și Wilfried Haslauer, guvernatorul din Salzburg.
Se speră ca cei vaccinați din țară și din străinătate nu doar să salveze sezonul de iarnă care vine, ci și să îl transforme într-o afacere.
Jurnaliștii austrieci susțin că la Viena, însă, se discută următoarea înăsprire a regulilor Covid.
„Pentru mine este important să găsim un regulament la nivel național. Și aceste reglementări nu trebuie să fie prea detaliate, ci reglementări transparente pe care oamenii să le înțeleagă clar”, a subliniat guvernatorul Wilfried Haslauer.
Numărul de noi cazuri de Covid în Austria a făcut din nou un salt uriaș de joi până vineri: 9.388 de cazuri confirmate, potrivit agenției APA.
Doar o singură dată de la începutul pandemiei, în 13 noiembrie 2020, au fost raportate mai multe cazuri decât acum: 9.586 în 24 de ore.
Scris de: Călin Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine