Performanțele în sporturile montane, premiate sâmbătă la Gala Muntelui

Principalele performanțe obținute în 2021 în sporturile montane vor fi premiate sâmbătă, 26 februarie, în cadrul unui eveniment care va avea loc la Bușteni.

Gala Muntelui 2022 va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe pârtia Kalinderu din Bușteni.

Vor fi acordate premii la categoriile schi alpin, alpinism și alte sporturi outdoor: alergare montană, schi de tură, mountain bike, orientare, freeride, snowboard, escaladă.

De asemenea, vor fi acordate și premii speciale: trofeul Zsolt Torok, trofeul Next Generation, trofeul pentru proiecte și initiative din zona montană, trofeul de excelență și trofeul de carte montană.

Va avea loc și un eveniment special „50 de ani de la expediția din Pamir (1972) în prezența lui Mircea Opriș și a lui Adrian Tănase. Gala Muntelui va acorda și un premiul aniversar la 50 de ani de la ascensiunea pe vârful Comunismului (7.495 m) reprezentînd cea mai înaltă altitudine atinsă de români la acel moment.

De asemenea, vor avea loc ateliere de schi pentru persoanele cu dizabilități.

Gala Muntelui a ajuns în acest an la a 7-a ediție.

„Dorim să premiem cele mai importante acțiuni, legate de promovarea culturii si educației montane, în extrema ei diversitate. Gala Muntelui este locul unde cei care iubesc muntele se întâlnesc pentru a celebra cele mai importante momente ale anului 2021 si pe cei care reușesc lucruri uimitoare în lumea montană din România”, au transmis organizatorii.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine