Ați auzit de Raurisertal? Nu? Nici eu, până în urmă cu puțină vreme, când am avut norocul să ajung pe acolo. Poate fi unul dintre secretele bine ascunse ale Austriei alpine. Căci e un loc perfect pentru cei care nu mai gustă industria schiului din marile domenii schiabile ale acestei țări și vor o vacanță liniștită, într-un ritm suficient de lent încât să guste, picătură cu picătură viața la țară dintr-o ilustrată de Crăciun și să se bucure de o mulțime de experiențe, schiul fiind doar una dintre ele. Pe Raurisertal am (re)descoperit Austria autentică, dar și povestea austriacă de dezvoltare sustenabilă pe baza patrimoniului rural. Am redescoperit Austria schiabilă de care mă îndrăgostisem în anii ’90, dar cu o infrastructură de schi din 2022.
Raurisertal este o vale destul de mică, de 30 de kilomeri lungime, de o frumusețe caldă, dominată, totuși, de două vârfuri de peste trei mii de metri: Hocharn (3254m) și Hoher Sonnblick (3106m) și adăpostește doar trei sate: Rauris, Wörth și Bucheben. Înadins am spus sate și nu stațiuni sau localități, pentru că exact asta sunt: trei sate în care găsim câteva case vechi transformate în pensiuni și câteva hoteluri, discrete, care se integrează fără stridență în atmosfera patriarhală a zonei. E situată la 80 de kilometri sud de Salzburg, undeva între Gastainertal și Zell am See. În ceea ce privește povestea austriacă, trebuie spus că Raurisertal era cunoscută încă din Evul Mediu timpuriu pentru zăcămintele sale de aur și argint. La acea vreme, se scoteau de pe această vale două tone de aur și patru tone de argint pe an. Cu uneltele din acea vreme! Acum doar turiștii mai spală aur aici vara. Noi am ajuns doar iarna, așa că nu vă pot spune dacă păstrezi sau nu eventualele pepite pe care le găsești în nisipul de pe fundul râului. Dar sunt foarte multe activități care vă pot atrage aici, atât vara cât și iarna, mai ales că ne aflăm la granița Parcului Național Hohen Tauern.
Cred că cea mai bună imagine despre schiul pe Raurisertal o avem pe mica pârtie albastră de la baza gondolei principale, Hochalmbahn. Se amestecă aici prichindei care abia se văd între clăpari și cască, cu tineri sau maturi care fac primii pași pe schiuri sau pe placă, printre care trec în carving larg, de relaxare după efort, schiori și boarderi experimentați care tocmai au parcurs pârtia neagră de deasupra, sau chiar pantele din off-piste. Practic, de toate pentru toți, chiar dacă domeniul schiabil Raurisertal e mic pentru standardele austriece. Măsoară doar în jur de 40 de kilometri de pârtie. Dar, dacă nu ești din aceia care își măsoară pe tot felul de aplicații kilometri parcurși pe schiuri pentru a se lăuda apoi pe rețelele de socializare, îți vor fi absolut suficienți. Mai ales că pe unele pârtii viteza chiar ar merita măsurată. Vorbim de un domeniu cu o diferență de nivel de 1300 de metri! Sunt practic două „linii” de transport pe cablu, două fețe, despărțite de o vale, dar care comunicâ între ele prin niște pârtii de legătură, niște drumuri pe care se poate schia. Pe una găsim o serie de albastre în partea superioară, dar frumoase și suficient de lungi și, dacă e puțină lume, suficient de rapide, apoi încă vreo două roșii dar destul de scurte, iar în partea inferioară o neagră, toate deservite de două telegondole (una dintre ele cu o stație intermediară), și două teleschiuri. Pe cealaltă față amenajată a muntelui, un telescaun, o gondolă și un teleschi ne permit să descoperim două roșii superbe, lungi, abrupte și rapide, la finalul cărora vei ajunge negreșit gâfâind, dar cu un zâmbet întins pe toată fața. Le recomand mai mult pe acestea decât pârtia neagră care are, într-adevăr, o porțiune mai abruptă, dar, în rest, șerpuiește pe un fel de drum cu multe serpentine. În plus, notăm niște super-faine posibilități de off-piste, unele dintre ele marcate, altele, la latitudinea schiorului. Căci în partea superioară a domeniului sunt accesibile fețe frumoase, abrupte, în gol alpin, în timp ce mai jos, pădurea rară îți oferă alte bucurii în powder.
Dar, cum spuneam la început, sejurul la Rauris, sau pe Raurisertal, nu este despre schi. Sau, mă rog, nu este doar despre schi. Schiul este una dintre multele activități pe care le poți face aici iarna. Noi am încercat, de exemplu, o tură de hiking cu rachetele de zăpadă. A fost ge-ni-al! O zi perfectă, pe care abia aștept să o retrăiesc într-un fel sau altul, în care m-am apropiat de munte, iarna, într-un fel în care nu o mai făcusem până acum. Ne-am plimbat și cu sania trasă de cai, o plimbare plăcută pe care o recomand îndeosebi familiilor cu copii. Am trecut pe lângă traseele de schi fond (însumează 30 de kilometri), invidiindu-i pe cei care, cu mai multă sau mai puțină pricepere, se bucurau de alunecarea pe zăpadă. Un alt lucru pe care nu am apucat să-l fac și rămâne pe data viitoare, este parcurgerea cu sania a pistei special amenajate pe sub telescaun, pistă ce dispune și de instalație de nocturnă. Cei mai aventuroși și mai antrenați au nenumărate posibilități de schi de tură sau chiar trasee de ice climbing. Cum spuneam, Valea Rauris oferă de toate pentru toți, în funcție de dorință, abordare sau nivel de pregătire.
Poate că pe pârtia de sanie aș fi putut ajunge măcar într-o seară, dar am preferat piscina și sauna de la Hotelul Sonhoff, unde eram cazat. Un hotel prietenos, foarte potrivit familiilor, care, conform uzanțelor locului, nu iese în evidență, nu epatează, dar îți oferă tot confortul și facilitățile de care ai nevoie. V-am spus deja de piscină și de saună, nu foarte mari, dar suficiente pentru a-ți relaxa mușchii obosiți după o zi de schi, de hiking sau de orice altceva te decizi să faci în timpul zilei. Ei bine, dacă ești genul sportiv, află că Hotelul Sonhoff are propria lui sală de squash, dar și o sală cu aparate de fitness. Și chiar dacă nu este foarte aproape de pârtii, un mic bus face curse regulate și gratuite, dimineața și după-amiaza, între hotel și telegondolă. Mâncarea excelentă este gătită de un bucătar din Secuime, care vorbește și românește, în timp ce restul personalului este din Ungaria, un avantaj pentru vorbitorii de limbă maghiară. Iar un sejur de o săptămână, pentru două persoane, cu demipensiune, abia trece de o mie de euro. În preț este cuprinsă și priveliștea de un milion de dolari pe care am avut-o de la balconul camerei mele.
Scris de: Andrei Huțanu
Foto: Oficiul de Turism Raurisertal
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
