La schi de 1 mai. Turiștii, așteptați la Sinaia și Prislop

Administratorii pârtiilor din Prislop, județul Maramureș, și din Sinaia îi așteaptă pe cei care vor să se bucure de zăpadă în mijlocul primăverii.

La Sinaia, se schiază de 1 mai.

Administratorii au anunțat că duminică dimineața în Valea Soarelui erau 3 grade, cerul era parțial acoperit și vântul slab.

Telescaunul Soarelui funcționează de la ora 9.00 până la 16.00. Gondola Carp funcționează între orele 9.00 și 16.30, iar Gondola Sinaia (tronsonul Cota 1000 – Cota 1400) de la 8.30 la 17.00.

Sunt practicabile, în condiții de primăvară, pârtiile Valea Soarelui 3, Lăptici 1, Lăptici 2, Valea Dorului 1 și Variantă.

Sunt închise, din cauza lipsei stratului de zăpadă, Valea Soarelui 1, Valea Soarelui 2, Genune, Călugărul 1, Călugărul 2, Călugărul 3, Lăptici 3 și toate pârtiile de pe versantul estic (pârtiile negre, Drumul de Vară și Pârtia Nouă).

Se va schia duminică și la Prislop, în Maramureș.

„Azi 01.05.2022 va mai fi deschisă Pârtia Prislop intre orele 10.00-18.00 pentru doritorii de ski, săniuși si pentru a admira peisajul. Vă așteptăm cu drag si vă dorim o zi minunată!”, au transmis administratorii.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine