Sâmbătă începe Cupa Mondială de Schi Alpin. Când intră în competiție Ania Caill

Sâmbătă, la Soelden, în Austria, are loc prima etapă a Cupei Mondiale de Schi Alpin, competiție care se va încheia în martie.

Sâmbătă și duminică sunt programate la Soelden, în Austria, probe de slalom uriaș, atât la feminin, cât și la masculin.

„Este săptămâna de start a Cupei Mondiale. Aceasta este întotdeauna o perioadă interesantă (și puțin nervoasă) a anului, dar aștept cu nerăbdare acest weekend”, a scris pe Facebook Mikaela Shiffrin, deținătoarea Cupei Mondiale din sezonul trecut.

„Lucrând la ultimele detalii”, a scris pe Facebook Marco Odermatt, câștigătorul Cupei Mondiale de anul trecut, care a postat și fotografii de la antrenamentele sale. 

Ania Caill, care în sezonul trecut s-a clasat în cîteva etape la doar câteva secunde distanță de câștigătoare, nu va lua startul în acest weekend.

Ea a anunțat că va participa în acest sezon în toate probele de viteză ale Cupei Mondiale. Astfel, e ava intra în concurs în 5 și 6 noiembrie la Zermatt-Cervinia, unde va avea loc prima etapă a concursului de coborâre a sezonului.

„Ziua de coborâre înseamnă un mare zâmbet. Se pregătește pârtia de cursă și sperăm că mama natură va începe și ea să ne ajute un pic, astfel încât să putem concura pe 5 și 6 noiembrie”, a anunțat recent pe Facebook schioarea din România.

Despre ce și-a propus Ania Caill în acest sezon puteți citi un interviu exclusiv aici.

Programul complet al Cupei Mondiale poate fi consultat aici.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/FIS Alpine World Cup Tour

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine