Buff – Evoluția unei idei simple

Știm toți ce este un Buff: un cilindru textil care se transformă în câteva secunde – sau minute, pentru debutanți – în bandană, fes, căciulă, fular, cagulă, năframă și încă cel puțin 6 alte obiecte de îmbrăcăminte; e elastic, comod, protejează de soare și respiră. Încape în orice buzunar și cântărește mai nimic, așa că sunt favoritele celor atenți la cât poartă cu ei: pasionații de alergare, drumeție, alpinism, schi și nu numai.

A fost creat acum 30 de ani, în timpul incursiunilor sale pe dealurile din jurul Barcelonei, de Joan Rojas, care a început apoi să îl producă în fabrica de textile a familiei sale. Majoritatea produselor Buff continuă să fie produse în orășelul natal, iar designul simplu a evoluat într-o multitudine de opțiuni de materiale și variante adaptate la vreme și la vremuri.

În prezent, gama Buff include zeci de designuri grafice originale, completate de concepte născute din colaborările cu organizații importante din domeniul outdoor, cum ar fi National Geographic, Protect Our Winters (POW), Ultra Trail Mont Blanc și Banff Mountain Film Festival. Dincolo de designul grafic, Buff a dezvoltat și game separate de cagule, căciuli și șepci produse din materiale tehnice atât pentru adulți, cât și pentru copii, ba chiar și pentru prietenii patrupezi. Gama este completată de o colecție ”Lifestyle” de șepci, pălării, căciuli și fulare pentru uz urban.

Având în vedere că lâna merino provine din Spania, este firesc ca Buff să lanseze o gamă completă de produse din acest material-minune, odinioară un secret păzit cu strășnicie de Coroana spaniolă. Rămâne și în prezent o fibră extrem de fină și plăcută la purtat, cu o structură de zeci de ori mai complexă decât fibrele sintetice, fiind remarcabilă sub aspectul respirabilității și proprietăților antibacteriene.

Materialele sintetice din produsele Buff au evoluat de asemenea, iar principalul material folosit în prezent este creația proprie Ecostretch, produs folosind 95% polietilenă reciclată. O altă inovație recent introdusă este materialul Primaloft Bio – prima fibră sintetică 100% reciclată și biodegradabilă. Pentru sezonul rece sunt disponibile și variante din Primaloft Bio, Gore-Tex, CoolNet UV, DryFlx – care încorporează elemente reflectorizante – și Thermonet, care în funcție de grosime și design sunt adaptate pentru diverse intensități ale efortului. Materialul DryFlx Pro se mulează pe conturul feței, acoperind toate zonele de piele expusă.

Buff-ul, cum i se spune în comunitatea outdoor, rămâne unul dintre cele mai simple și totodată cele mai utile accesorii pe care le poți avea cu tine în natură, iar, din motivele de mai sus, originalul rămâne extrem de relevant.

Scris de: Iancu Verdeș

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine