Schi în Franţa: Risoul – La Foret Blanche

sursa: www.fr.ski-france.com

Cu banii cu care în Austria sau în Italia plătiţi un skipass pentru 6 zile, în multe staţiuni din Franţa obţii un pachet turistic cu skipass şi cazare. Pentru aceeași perioadă şi pentru un număr similar de kilometri de pârtie. Un exemplu în acet sens este Risoul.

Pachet turistic la Risoul
Pachet turistic la Risoul

Un pachet turistic care cuprinde cazare pentru opt nopți și skipass-ul pentru șapte zile pornește de la 170 de euro de persoană. Repet: opt nopți de cazare si șapte zile de schi pentru 170 de euro. Este o stațiune relativ mică, cu doar 20 de mii de locuri de cazare, majoritatea în apartamente de trei stele, cu gospodărire proprie. Celor care au cumpărat pachete turistice în condiții similare în Austria, apartamentele din Risoul li se vor părea mici, dar sunt cochete și complet utilate cu veselă, aragaz electric, cafetieră, cuptor cu microunde și chiar mașină de spălat vasele.

Risoul este o stațiune înaltă, situată la 1850 de metri altitudine și jumătate dintre cele 80 de pârtii beneficiază și de tunuri de zăpadă, așa încât schiul nu va fi afectat într-un sezon secetos. Domeniul schiabil La Foret Blanche, adică Pădurea Albă, reprezinta un domeniu schiabil pe care îl împarte cu stațiunea Var. Cuprinde 195 de kilometri de pârtie și 52 de instalații de cablu. Sunt pârtii pentru toată lumea, de la cele ușoare, pentru începători, până la cele foarte dificile, pentru experți. Din păcate, nu erau toate deschise când le-am încercat eu, dar pot să vă spun că niciun schior nu ar avea nimic de obiectat în ceea ce privește varietatea pârtiilor sau modul în care sunt întreținute.

Pachet turistic la Risoul
Pachet turistic la Risoul

Dar La Foret Blanche se distinge în ultimii ani ca o destinație pentru iubitorii de schi în afara pârtiei, Vars fiind un loc de referință pentru cunoscători. Un domeniu imens, ușor accesibil de la instalațiile de transport pe cablu, stă la dispoziția freeriderilor. Și pentru că schiul în afara pârtiei trebuie să însemne în primul rând plăcere și riscurile trebuie minimizate la maximum, la Risoul sunt identificate patru zone pentru off-piste, marcate corespunzător. Semnele aflate la punctele prin care se iese din zona pârtiilor amenajate indică gradul de risc la care te expui dacă îți continui drumul.

Există zone sigure, în care poți să te bucuri de zăpadă nebătută, urmărind pur și simplu semnele care te ghidează pe unde să mergi, există zone expuse pericolului de avalanșă, unde intri pe răspundere proprie, așa cum există zone în care relieful abrupt sau stâncos se constituie în factor de risc.

O lectură scurtă a celor scrise sub semnele portocalii, galbene sau albastre este, însă, edificatoare, urmând ca amatorul de senzații tari să ia decizia în funcție de cât de bine schiază și de cât de mult iubește viața…
În ceea ce privește viața de după schi, daca veţi lua un pachet turistic la Risoul veţi vedea că aici există numeroase restaurante. La acestea adăugaţi opt baruri, o discotecă și o atmosferă tinerească și destul de gălăgioasă. În concluzie, putem spune că această stațiune este recomandată celor tineri. Principala atracţie este cea a schiului de calitate, pe pârtie sau în afara ei. Dar si distracția, fără „fițele” unei cazări de cinci stele.

Andrei Huţanu

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine