Domeniul de schi Șureanu este un spațiu bine definit care oferă infrastructură și servicii de cea mei bună calitate. Un loc din secolul XXI, contemporan cu stațiunile de gen din alte locuri, mai civilizate. Până să ajungi însă aici, treci printr-un adevărat calvar căci locul e suspendat realmente într-o mare de indolență.
Din Sebeș o iei după indicatoarele care te ghideză spre Transalpina, urmărind celebra Vale a Frumoasei, care o fi fost mai frumoasă pe vremea când era sălbatică. Cursul de apă a fost regularizat în vremurile apuse și au apărut baraje și lacuri de acumulare cum este cel de la Oașa. Dar hai să zicem că de atunci a trecut ceva vreme, locul s-a “ așezat” cum se spune și drumul până la Oașa este unul pitoresc, chiar grandios pe alocuri, mai ales în această perioadă a anului când pădurile de foioase dezgolite lasă să se vadă abrupturile stâncoase ale văii. Chiar și la Oașa pădurea tânără de brad s-a refăcut pe versanții ce au fost despăduriți la ras, așa că peisajul nu mai este unul apocaliptic. Pădurea s-a refăcut, nu însă și ecosistemul dar, din nou, hai să zicem că aparențele sunt salvate. De aici însă te înscrii pe un itinerariu de secol XIX.
Drumul este complet lăsat în paragină. Cu tot tacâmul: gropi, făgașe, gheață, lipsă de parapeți și de refugii în locurile înguste. În total, până la domeniul schiabil – peste 20 de kilometri. Sâmbătă dimineață, de la Oașa în sus e prăpăd: coloane de mașini se întind pe tot drumul. Toată lumea vrea la schi. Cei cu 4X4 au noroc. Ceilalți își rup mașinile în două. Cei mai inspirați își pun lanțurile când trebuie. Ceilalți blochează drumul, se formează coloane, se înjură, se claxonează, se ratează ziua de schi. Pe tot muntele e un haos general.
Să vă zic o întâmplare din alte locuri. De la noi din România. Urci cu mașina prin satul Izvoarele iar atunci când începe drumul forestier dai de un plai mare. La intrarea în pădure, o căsuță iar peste drum – barieră. Te apropii și o tanti, care nu vorbește bine românește, dar se face totuși bine înțeleasă, te trimite să-ți pui lanțurile, căci altfel nu ridică bariera. Zis și făcut. Urcăm în coloană pe un drum abrupt, cu serpentine în ac de păr. Drumul a fost curățat, dar suntem la munte așa că apăr și aici gheața , făgașele. Coloana urcă încet și ordonat, nimeni nu blochează drumul, ajungem sus când pornește cablul, și prindem o zi plină la schi, relaxați și fericiți. O oră se urcă iar în ora următoare se coboară.Respecți regulile, programul , și totul merge ca uns. Așa se petrec lucrurile la Mădăraș Harghita, undeva în România. Oare de ce nu se petrec așa și la Șureanu?
Cazarea
Noi am plecat de joi așa că ne-am luptat doar cu calitatea drumului. Pe măsură ce te apropii de domeniul schiabil, lucrurile merg din ce în ce mai bine. În zonă au apărut mai multe variante de cazare, hoteluri și pensiuni, dintre care unele așezate și construite chiar cu gust. Problema e că, în România, gusturile nu se discută așa că fiecare face și construiește cum îl tăie capul. La fel ca și în cazul drumului, problema sistematizării și a aspectului rămâne una în sarcina nimănui. Tot așa și la Luncile Prigoanei, cu ceva kilometri înainte de domeniul schiabil.
Vile și hoteluri de toate felurile se află răspândite în poieni de munte, printre pilcuri de brazi. Zăpada acoperă totul în strat gros. Decorul hibernal e salvat. În casă e curat, cald și confortabil, e apa curentă și baie, și așa e în toate casele din zonă. Prețul e unul cinstit dar trebuie să rezervi din timp căci domeniul de schi Șureanu e la mare căutare. Și hai să nu fim cârcotași cu sistematizarea. Ce, la noi acasă, în orașele noastre, e mai bine ?
Schiul
Am uitat tot. Nimic din cele povestite nu mai contează. Odată ajunși aici avem senzația clară că am pășit într-o altă lume. După încă șase kilometri ajungem la pârtie. E vineri dimineață așa că evităm cu succes coloanele de compatrioți, de organizarea cărora nu se ocupă nimeni. Parcăm, coborâm și… gata. Peripețiile nedorite au luat sfîrșit. Domeniul de schi Șureanu e realmente unul suspendat între cer și pământ. De data asta metafora ne vine bine.
Pârtiile încep de la 1600 altitudine odată cu golul alpin. De fapt e un complex de pârtîi, de toate felurile, organizate în jurul a trei teleschi-uri și un telescaun, care urcă până pe vîrful Aușel, la 2000 și ceva de metri. În jur vârfurile Șureanu și Pătru crează un peisaj montan impresionant și, bineînțeles, dacă e senin, vezi toate masivele importante din Carpații Meridionali, chiar și Apusenii. E cel mai înalt domeniu organizat din România. Zăpada nu e niciodată o problemă.
Pârtiile sunt niște fâșii tăiate de ratrac în imensitatea albă, bine marcate și delimitate pentru orientare atunci când este ceață. În rest, dacă te ține, poți să schiezi pe unde vrei. De fiecare data prin zăpadă proaspătă. Un adevărat paradis pentru toată lumea : schiori de pârtie sau de free-ride, un rai pentru snow-boarderi. Posibilitățile pentru schi de tură sunt nelimitate: poți urca vârfuri și coboră plaiuri largi pe care nu există pericol de avalanșe. Poate doar sub Vârful Șureanu, în anumite locuri. Cât despre începători, Șureanu e locul ideal ca să înveți să schiezi. Încă din parcare te întâmpină banner-ul școlii de schi Pași Liberi. Fețe arse de soare, aspect de profesioniști. Îți zici că filmul bate viața, dar i-am văzut pe pârtie, în acțiune, dând lecții atât unor începători cât și lecții de perfecționare, și cred că mi-aș fi instruit copilul cu ei fără ezitare.
Totul e bine gândit și la îndemână. Ai unde se bei un ceai, să te încălzești, să mergi civilizat la toaletă. Lucruri normale, am putea spune, dar în câte locuri din țara noastră ați fost și nu e așa ? Având la îndemână asemenea condiții , nu ne-a rămas decât să ne bucurăm de schi la maximum. Căci asta face un loc de schi civilizat : îndepărtează toate piedicile din calea fericirii tale.
În loc de concluzii
Am schiat, ne-am distrat și ne-am bucurat. Am luat totul la pachet. Cu siguranță domeniul de schi Șureanu descrie o situație ce ar trebui să devină normalitate. Și nu numai în domeniul schiului. Cei care l-au făcut și îl întrețin au viziune dar ce folos dacă sunt obligați să rămână la nivel de oază? Suspendați într-o realitate diferită ? Până când întrebările acestea nu vor mai fi doar retorice , eu zic să ne vedem de schi, așa cum putem. Și pentru asta, Șureanu rămâne un loc de poveste.
Scris de: Ovidiu Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
