Soare, ninsoare, ploaie, am a avut de toate pentru toți în săptămâna trecută. În ceea ce privește evenimentele outdoor am avut câteva și foarte interesante. Dar, să începem cu un sportiv, de fapt doi – Ania Caill și Ioan Valeriu Achiriloaiei. Spun doi pentru că ei sunt o echipă. Chiar dacă concurează doar Ania, rezultatele ei sunt produsul muncii amandurora.

La începutul săptămânii trecute au venit încă două podiumuri, Ania Caill terminând ambele probe de coborâre din campionatul Sloveniei (curse care s-au ținut în Tarvisio – Italia) pe locurile 3. Așa sfârșit de sezon mai zic și eu!!!
Și tot pe zăpadă rămânem. Dar de data aceasta ne dăm cu bicicletă. Da, cu bicicleta pe zăpadă, pe pârtia Rarău. Evenimentul s-a numit Rarău Winter 4 Cross MTB și a fost prima ediție. Organizatorii – Asociația Hai în Bucovina împreună cu Rarău Ski Resort au organizat în premieră o competiție spectaculoasă de downhill pe zăpadă. Sportivi din toată țară s-au întrecut în viteză, sărituri și viraje mai mult sau mai puțin controlate. Traseul a fost amenajat pe pârtia Rarău. Au fost înscriși 26 de participanți dar la start s-au prezentat 18. Nu e rău pentru prima ediție. Și avem și clasamentul general:
- Locul 1: Andi Delescu – Iași
- Locul 2: Chiperi Șerban – Pașcani
- Locul 3: Acurmuloae Alex – Vatra Dornei.
Aceste informații le-am obținut cu sprijinul prietenilor noștri de la Pârtia Rarău – Câmpulung Moldovenesc. Pe pagina lor aveți informații interesante, filmulețe și imagini inedite cu pârtia Rarău și împrejurimile, aici.
Duminică, 04 aprilie, Timișoara a găzduit întrecerile Campionatului Național de alergare pe șosea – 10 km. Organizatori au fost Federația Română de Atletism și Asociația Județeană de Atletism Timiș. Competiția a fost dedicată seniorilor, tineretului (U23) și juniorilor 1 (U20) și s-a desfășurat atât la feminin cât și la masculin, individual și pe echipe. Au fost peste 100 de sportivi înscriși la individual și peste 30 de echipe. Rezultatele pe puteți găsi pe site-ul Federației Române de Atletism, aici. Pe pagina de facebook a Federației găsiți fotografii tare frumoase din timpul evenimentului.

Ei, și spre sfârșit revin la zăpadă, la schi alpin. Pe pârtia Marișel, weekendul trecut am avut Spando Family Ski&Snowboard Cup. Un eveniment dedicat atât copiilor cât și părinților. Au fost înscrise 35 de familii și a fost multă multă distracție. Sincer, la această competiție, clasamentul a contat cel mai puțin. Distracția părinților alături de cei mici a fost maximă. Și bineînțeles cei serioși au fost copii…
A fost Cronica de luni! Mâine vin cu Avancronica!
Scris de: Vasile Cipcigan
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine