Dinu Mititeanu este un montaniard octogenar încă foarte activ pe munte. Lui i se potrivește perfect ce a scris cândva Ionel Coman: Pentru mulți dintre noi, pasiunea pentru munte și alpinism n-a fost un foc de paie, ci a rămas durabilă, adaptată anilor, stării de sănătate și problemelor de familie, dar mereu prezentă, atrăgătoare și necesară pentru suflet că aerul și apă pentru trup…
S-a născut în primăvara anului 1939 și a copilărit în Țara Făgărașului, la poalele Alpilor Transilvaniei. Crestele acestora îl fascinau mai ales prin „zăpada care acolo sosea mai repede și pleca mai târziu”. Pe acele creste spera să ajungă „când va fi mare”. Poveștile pe care i le spunea „Moșu” – bunicul său – erau despre acele crește, motiv în plus ca dorința sa de a ajunge acolo să fie și mai puternică. Însă orfan de tată (decedat în război) și angrenat în treburile gospodăriei și munca la câmp, abia în anii studenției a reușit să ajungă de câteva ori ”la golu”.
Apoi, ca medic din 1962, muntele a devenit pentru el un mod de viață, mai ales după ce în 1965 a revenit în Cluj pe post de cadru didactic universitar, petrecându-și mai toate zilele libere și vacanțele lungi pe poteci ale principalelor masive montane ale Carpaților. Perla acestora – Piatra Craiului – o lăsase mai la urmă și pentru a o aborda cu oarecare experiență de montaniard, dar și ca „desert al meniului său montan”, cum scrie undeva. „Crăița” a devenit muntele lui de suflet, hoinărind apoi sute de zile prin cotloanele sale.
La fel ca atleții, și-a ridicat mereu „ștacheta” tot mai sus. În 1968, s-a legat prima dată în coardă și a făcut primul său rapel. În anii următori, ca membru fondator al Secției de Alpinism a Clubului Sportiv U-Cluj, a ajuns să urce multe trasee de dificultate medie, dar și majoritatea traseelor dificile de cățărare existente atunci în Carpați: Fisura Roșie, Mult Dorita, Albastra, Speranței, Scorpionul, Armata, Santinela, Artei, Turnul de Fildeș, Lespezile Lirei… A învățat să schieze și a efectuat cu schiuri și cort primele sale parcurgeri de iarnă ale unor crește: februarie 1971, Creasta Munților Rodnei cu alți trei colegi de club; în februarie 1972, o tură mai lungă cu Misi Szalma: Predeal – Podragu. În anii ’70-’80, mai apoi și în 2005-2015, a efectuat ture de iarnă în Retezat, pe creasta Pietrei Craiului. În ’75-’77 – parcurgeri de iarnă ale crestei făgărășene: Suru-Sâmbăta. A efectual și escalade de iarnă: Creasta Coștila-Gălbinele, Balcoanele, Traseul Frontal, Coarnele Caprei, Muchia Mare din Colții Pelegii, Creastă Vulturilor, Traseul 25 Octombrie, Creastă Arpășelului…
În vara lui 2017, când avea 78 de ani, împreună cu prietenul său Florin Bâscu din Horezu/Lausanne a parcurs cu cortul în spinare, în 19 zile, 390 km între Herculane (motel Dumbravă) și Valea Prahovei (Bușteni).
În 20 iulie 1973, se pare că a fost primul clujean – și al 13-lea român – care a urcat pe Mont Blanc. Despre asta afirmă undeva că „partea cea mai dificilă a traseului a fost… drumul până la Viena!”
În 1998, a elaborat și publicat un material despre avalanșe: amplu, bine documentat și clar structurat; util atunci, căci încă nu există „explozia informațională”.
După pensionarea sa din 2001, a dedicat și mai mult timp muntelui. A fost unul dintre primii clujeni care au început a aborda dealuri și apoi munți cu schiuri de tură. A efectuat apoi ture mai lungi pe crește înzăpezite cu schiuri și cort inclusiv în toate mini-vacanțele de Crăciun, Revelion și unele de Paști, împreună cu draga sa soție Marlene. Printre acele ture de 3-5 zile: Creasta Rodnei, Suhardului, Călimanilor, Parângului, Cindrel-Lotrului – Șureanu, Vâlcanu-Oslea, Țarcu-Godeanu, Obcine Bucovinene, Iezer – Păpușa, Baiului, Neamțului, Câmpulung Muscel – Țara Făgărașului (satul Breaza), Sâmbăta – Pl. Foii, Apuseni: Vlădeasa – Gârda, Muntele Băișorii – Ghețar și altele. Mai toate descrise și ilustrate cu imagini pe blogul www.dinumititeanu.ro.
În ianuarie 2005 a fost membru fondator al Secției Universitare Cluj a CAR, care de la 9 membri a ajuns acum la peste 300 și se numește „Filiala Cluj a Clubului Alpin Român.”
A efectuat ture lungi de 3-9 zile pe poteci din Tatra, Wilder Kaiser, Triglav, Dolomiți, Brenta, Parcurile Naționale Vanoise, Gran Paradiso, Ecrins-Oisans, Queyras, Ailefroide, Torres del Paine, Los Glaciares, Nahuel Huapi…
În 2009 parțial, apoi în 2017 integral, a parcurs în Alpi pe schiuri de tură, din cabană în cabană, timp de 7 zile, celebra Haute Route între capitalele alpine europene Chamonix și Zermatt. Între 70-80 de ani, tot cu Marlene, a urcat (fără ghid!) 33 de patrumiari dintre cei 82 din Alpi aflați în celebra listă a UIAA. „Cireașa de pe tort” consideră a fi ascensiunea pe „Fascinanta Piramidă”-Cervin-Matterhorn în 19 iulie 2016. Și a parcurs multe dintre acele lungi trasee de 170-200 km pe poteci din Alpi numite „Grande Route”:Tour du Mont Blanc, Tour du Cervin, Tour des Combins…
Deplasându-se dintr-o zonă a Alpilor în alta, dar făcând unele ocoluri în mod intenționat, a trecut cel puțin o dată prin cele 9 pasuri rutiere de peste 2.500 m și prin 40 de pas-uri de peste 2.000 m din Alpi și Dolomiți. Dar, desigur, și prin alte multe pasuri cu altitudine sub 2.000 m, însă cu peisaje superbe în jur.
A ținut în școli, în amfiteatre studențești, la posturi de Radio și TV, sute de prezentări despre frumusețile și bucuriile ce ni le oferă muntele, dar și despre pericole și prevenirea lor, despre un comportament adecvat pe munte. A scris sute de articole în reviste de munte, pe internet, pe blogul său și a publicat două cărți în prestigioasa „Colecția verde” a editurii România pitorească: „Chemarea Muntelui” și „Hoinari prin munți”- dovezi și ele ale unei pasiuni de-o viață.
Scris de: Dan Burlac
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
