Avalanșa din Munții Făgăraș. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru înșelăciune

Polițiștii din cadrul IPJ Argeș au anunțat că fac cercetări într-un dosar penal de înșelăciune după ce zeci de turiști au rămas blocați la o cabana din Făgăraș în urma unei avalanșe.

„În continuarea verificărilor privind evenimentul care a avut loc în noaptea de 4 spre 5 februarie a.c., pe DN 7C, în zona unei unități de cazare turistică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș desfășoară cercetări într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune”, a transmis IPJ Argeș.

Polițiștii spun că responsabilii de la cabană, în momentul în care turiștii au făcut rezervarea, ar fi dat asigurări că totul este în regulă, cu toate că DN 7C era închis circulației.

Polițiștii au identificat până acum 14 mașini, deși acestea nu au fost încă recuperate, după ce au fost prinse sub zăpadă. Oamenii legii continuă acțiunile pentru identificarea șoferilor care au intrat pe drumul închis circulației.

„Polițiștii desfășoară cercetări în vederea identificării conducătorilor autovehiculelor care au fost avariate ca urmare a producerii avalanșei, pentru eliberarea autorizațiilor de reparație auto și luarea măsurilor legale care se impun. Până în prezent, a fost stabilită identitatea persoanelor care s-au aflat la unitatea de cazare turistică, și au fost identificate 14 autovehicule, însă până la emiterea prezentei comunicări nu a fost posibilă extragerea acestora, pentru constatarea avariilor și întocmirea documentelor legale”, a mai transmis IPJ Argeș.

Sâmbătă seara, în jur de 60 de persoane au rămas izolate la Cabana Capra după ce o avalanșă de proporții a avut loc în zonă.

Mai multe mașini au fost acoperite de zăpadă, iar turiștii au fost coborâți duminică de angajați ai ISU, salvamontiști și jandarmi.

Polițiștii au anunțat încă de atunci că DN 7C era închis traficului, de la kilometrul 104, încă din 30 octombrie. Conform acestrora, restricția este anunțată prin indicatoare de-a lungul DN 7C, iar la kilometrul 104 există o barieră.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine