Ski Amade, botezată după numele marelui compozitor austriac Wolffang Amadeus Mozart, se află în centrul Austriei. Se prezintă ca noua stea a schiului austriac. Este, practic, o super-regiune formată prin cooperarea dintre regiunile Salzburger Sportwelt (din care face parte şi bine-cunoascuta staţiune Flachau), Schladming-Dachstein, Gastein, Hochkonig şi Grossarltal.
Se clasifică astfel că a doua arie schiabilă din Europa. Zona Ski Amade totalizează 760 de kilometri de pârtii şi 270 de instalaţii de transport pe cablu. Adică de cinci ori şi jumătate mai multe decât are România în total. În aceste condiţii, Ski Amadé se ambiţionează ca de la an la an să ofere noi atracţii turistice, multe dintre acestea complementare sportului de iarnă – pentru că aceasta este tendinţa la ora actuală. Printre noile atracţii din Ski Amade se număra podul suspendat la 2.300 de metri altitudine în Gastein, telescoapele de observaţie de la Hochkönig, sau pârtia muzicală „Planai”, din Schladming-Dachstein.

Investiţiile anuale se ridică la aproximativ 70 – 70 de milioanede euro. Cea mai mare parte dintre acestea merge spre infrastructura de transport (în special cea pe cablu) şi spre instalaţiile de producere a zăpezii artificiale. Aproximativ un sfert din cheltuielile operaţionale din super-regiunea Ski Amade sunt destinate producerii de zăpadă artificială.
În aceste condiţii nici nu-i de mirare că în acest sezon, când ninsorile au fost destul de rare şi sărace, 90% din pârtiile existente la Ski Amade au fost coperite cu zăpadă artificială.
La Ski Amade se poate ajunge pe autostrada A10, care leagă Salzburg de Villach, la 80 de kilometri de Salzburg. Oraşul în sine are doar 2.000 de locuitori. Însă capacitatea de cazare este de aproape 6 ori mai mare: dispune de 11 mii de locuri în hoteluri şi pensiuni.
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine