„Am făcut-o şi pe asta!”, aş putea spune după o jumătate de zi la schi şi o altă jumătate la apres-ski împreună cu Hermann Maier. Aveam acceptul său (obţinut cu ajutorul doamnei Gabriele Lenger de la austria.info, mulţumim!), rămânea doar de găsit un moment potrivit.
S-a nimerit ca e-mailul meu către Andreas Fischbacher de la biroul de turism din Flachau, persoana noastră de contact, să pice la fix pentru această invitaţie: “Save the date: Skitag mit Hermann Maier in Flachau”. Am salvat data, mi-am spus că nu trebuie să schiezi ca Hermann Maier ca să schiezi cu Hermann Maier, l-am cooptat pe Andi în această călătorie şi am pornit spre Flachau pentru a prinde deschiderea sezonului şi momentul-cheie în jurul căruia a fost construit evenimentul din acest an: ziua de schi cu marele, inegalabilul, legendarul “Herminator”.
Întâlnirea era programată pentru a doua zi dimineaţă, la ora 9.30, în holul hotelului Lackernhof. De dimineaţă au început să apară camere de luat vederi şi oficialităţi, iar puţin după ora fixată a apărut şi el: Cu schiurile în spate, beţele în mână, în clăpari şi cu cască în cap. Probabil că pe acolo obiceiul e că atunci când Hermann Maier apare, soarele răsare, sau a fost o simplă coincidenţă, cert e că ceaţa groasă care a persistat toată dimineaţa s-a risipit instantaneu, lăsând loc unui cer perfect senin şi soare orbitor.
Prima reacţie sinceră a fost un zâmbet pe care nu mi l-am putut stăpâni: e ceva să îl vezi pe THE HERMANN MAIER sprijinindu-şi tacticos schiurile de peretele de la intrare – cu tot cu momentul de ezitare în care aştepţi cu mâna întinsă să vezi dacă pică sau stau cuminţi unde le-ai pus – şi porneşte pe clăpari, săltat, spre intrare. ţinută “civilă”, pantaloni şi jachetă (brandul său), un pulover foarte “casnic”, o cască neagră cu un dreptunghi galben – sponsorul său – doar schiurile şi clăparii sunt din gama “Pro” – echipamentul curent de competiţie – nimic “flashy” însă. Câteva glume, strângeri de mână, o sesiune de speech-uri scurte şi la fel de glumeţe – şi gata! La pârtie, toată lumea!
La fel de tacticos, Herr Maier şi-a pus casca în cap, a luat schiurile în spate şi a pornit agale pe jos cele 2-3 sute de metri până la staţia terminus de la baza pârtiei, făcând conversaţie cu cine era prin preajmă sau strângând mâinile admiratorilor. A mai durat puţin până ne-am regrupat – eram deja o suită destul de numeroasă, incluzând primarul localităţii – echipat şi el de schi şi prezentând o formă foarte bună! – timp în care televiziunile au profitat de ocazie pentru interviuri. (foto1)
Nu m-am înghesuit, stabilisem deja că vom face interviul la masa de prânz, aşa că am aşteptat liniştiţi plecarea schimbând impresii cu jurnaliştii austrieci şi germani sosiţi special pentru acest eveniment. S-a dat semnalul de plecare şi, ca tot omul, ne-am îndreptat spre cabluri. Fiind sâmbătă, zona era destul de populată pentru această perioada şi să nu va închipuiţi că a fost rezervată vreo instalaţie de cablu pentru alaiul “oficial” sau că am intrat în faţă pe bandă “VIP”! Am stat frumos cu toţii la rând şi am luat loc în gondolele care ne-au purtat până la staţia intermediară, de unde pornesc cam toate pârtiile care ţin de staţiunea Flachau.
Urcând pe munte, aşezat confortabil în gondolă, e un moment potrivit să vezi care e starea pârtiilor şi cam ce oferă locul. Deşi în Austria nu a prea nins şi drumul a fost în mare parte uscat, Flachau e acoperit de zăpadă. Andreas Fischbacher ne-a spus că un avantaj al zonei este microclimatul care face ca zăpada să persiste foarte mult timp. Totul e acoperit de zăpadă, iar acolo unde aceasta este vitală – adică pe pârtii – natura a fost ajutată de om: tunurile de zăpadă funcţionează continuu în afara programului, pistele fiind în condiţii impecabile. La prima vedere, domeniul e pe gustul meu: pârtii late, netede, cu ruperi de pantă, dar nu extrem de abrupte şi nici foarte lungi. Mi-au făcut cu ochiul şi numeroasele cabane şi căbănuţe, locul apărându-mi din start foarte prietenos!
Am “debarcat” în plină atmosferă de sezon de schi! În timp ce noi dădeam interviuri la ORF (televiziune publică austriacă) despre ce ştim în legătură cu Hermann Maier, dacă este cunoscut în România şi de ce vin români la schi în Austria, omul momentului a enunţat strategia zilei – care mi-a fost reprodusă pe repede înainte de către o domnişoară din echipa de PR – şi toată trupa a pornit la vale. Noroc că s-au oprit la doar câteva zeci de metri mai jos pentru a urca pe un alt schilift, altminteri aş fi ratat primul start al sezonului!
Prima coborâre a fost deci aproape de la vârf (Griessenkareckf, 2.000 m) de unde pornesc câteva pârtii roşii late, scurte şi nu foarte complexe, numai bune pentru debutanţii la nivelul “roşu”. Complexitatea începe la Flachau ceva mai jos, iar de acolo încolo lucrurile s-au desfăşurat destul de rapid şi mă felicit că am reuşit cam tot timpul să menţin contacul vizual cu grupul de urmăritori ai campionului. După ce spunea câteva cuvinte frumoase despre pârtiile pe care urma să le coborâm, HM pur şi simplu îşi dădea drumul la vale cu un entuziasm remarcabil şi, inevitabil, în câteva secunde grupul nostru se împrăştia pe câteva zeci de metri, după skill-urile şi, mai ales, viteza de reacţie ale fiecăruia.
Fiind la prima ieşire a sezonului şi după câteva luni de toamnă sedentare m-am considerat norocos că la Flachau pârtiile nu sunt extreme şi că gazda noastră se oprea la fiecare început de variantă pentru alte explicaţii. Am schiat inevitabil şi pe pârtia vedetă a staţiunii, botezată chiar “Hermann Maier F.I.S.” – pârtia care găzduieşte competiţiile de top -, şi îmi pare rău că (fiind puţin mai în spate) am scăpat explicaţiile celui care i-a dat numele, la fel şi evoluţia sa, deci nu pot să va împărtăşesc decât păreri personale: Deşi e o pârtie cu înclinaţie considerabilă şi continuă pe toată lungimea ei (2.100 m, cu o diferenţă de nivel de 445 m), în lipsa jaloanelor de Cupa Mondială pârtia vedetă a staţiunii e suficient de lată şi netedă că să poată fi abordată lejer, în viraje largi în cel mai pur stil carving, chiar dacă te-au lăsat picioarele după o zi de schi şi apres-schi.
Restul pârtiilor sunt o variaţie îndestulătoare şi interesantă de pante lungi şi contrapante abrupte, numitorul comun fiind însă starea foarte bună a zăpezii şi lăţimea considerabilă. Pe partea aceasta a muntelui nu sunt pârtii de categorie “neagră”, cele “roşii” fiind însă suficient de rapide chiar şi pentru cei mai pretenţioşi decât, de exemplu, Hermann Maier. Per total, un “mix” foarte bun pe care se pot aventură şi cei cu experienţă limitată dar şi practicanţii experimentaţi ai schiului şi snowboardului. Instalaţiile de cablu sunt peste tot (la fel şi apres-skiurile), aşa că nu trebuie să te concentrezi foarte tare pentru a schia (sau apres-schia) fără să rămâi în afara opţiunilor.
Scris de: Cristian Popa
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
