Traseu spectaculos de via ferrata – Peretele Zânelor

activitati outdoor, destinatii de vacanta

Unul dintre cele mai spectaculoase trasee de via ferrata din România se găsește în județul Bihor, la Vadu Crișului. Nu este cel mai ușor traseu, dar priveliștile care se dezvăluie celor care pornesc în expediție fac să merite efortul. Urcarea se face pe un abrupt de stâncă de aproximativ 100 de metri numit Peretele Zânelor.

photo: Sorina Hangea

Crișul Repede este singurul râu care străbate Munții Apuseni dintr-un capăt în altul, iar între localitățile Șuncuiuș și Vadu Crișului se găsește cea mai spectaculoasă porțiune a defileului. Spre via ferrata se ponește din Vadu Crișului, iar pe traseu se pot vedea peștera Casa Zmăului și fosta vamă de sare, care datează din secolul XIII.

Via Ferrrata din Vadu Crișului poate fi parcusă în 1.30-2.30 ore, în funcție de mărimea grupului și experiența participanților. Traseul este unul de dificultate B, asta înseamnă că este bine ca cei care vor să participe la expediție să aibă ceva experiență și să fie însoțiți de ghid. Include cabluri și scoabe metalice pentru o urcare cât mai lejeră, dar există însă și porțiuni mai dificil de parcurs cu pasaje surplombate, unde este nevoie de forță fizică. Salvamontiștii din zonă atrag atenția că pe firul văii stânca este friabilă, așa că sunt posibile căderi de pietre.

Odată ajunși în partea superioară a traseului, cei care parcurg via ferrata pot admira întreaga vale. Este un moment bun pentru un repaos care îți încarcă bateriile, iar locul este perfect pentru poze spectaculoase.

Retragerea de pe traseu se poate face fie pe marcajul turistic cu cerc albastru care te conduce înapoi în satul Vadu Crișului, fie pe cel care duce până la peștera Vadu Crișului care este amenajată și poate fi vizitată de amatorii de activități outdoor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *