Manuel Lettenbichler este câștigătorul ediției ‘sweet 16’ a Red Bull Romaniacs, cea mai dură competiție de hard enduro din lume. Riderul din Germania a urcat pe locul 1 de pe podium exact la 10 ani de când tatăl său, Andreas Lettenbichler, a reușit aceași performanță la Sibiu. El a stabilit și un nou record: la cei 21 de ani ai săi a devenit cel mai tânăr câștigător din istoria Red Bull Romaniacs.

Ediția cu numărul 16 fost una cu deznodământ decis pe ultima sută de metri. Competiția s-a desfășurat săptămâna aceasta la Sibiu și a însemnat patru zile de raliu cu trasee dificile, ploaie și ceață. Cea mai grea a fost ultima zi de off-road, când favoriți în cursă au rămas Manuel Lettenbichler, Alfredo Gomez și Graham Jarvis. Punctul decisiv a fost ultima urcare din Gușterița, pe care Lettenbichler a reușit să o parcurgă din prima.

Un alt record al ediției Red Bull Romaniacs din acest an este cel al Annei Schmölzl din Germania, prima clasată la categoria Iron. Acesta a devenit prima femeie care care câștigă o clasă din istoria competiției.
sursa: www.redbullromaniacs.com sursa: www.redbullromaniacs.com
Red Bull Romaniacs 2019 a avut loc în 30 iulie – 3 august, la Sibiu. 500 de rideri din peste 50 de țări s-au întrecut în competiție, la una din cele patru clase: Glod, Silver, Bronze și Iron.
Scris de: Bianca Șomlea
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine