Italia se pregătește pentru atragerea turiștilor după perioada de izolare printr-un proiect de anvergură. Un nou traseu de drumeție care va conecta toate cele 25 de parcuri naționale din țară, va fi amenajat în următorul an. The Path of Parks sau Sentiero dei Parchi, acesta va porni din Alpi și va trece prin Apenini, până la insulele Sicilia și Sardinia.
Cei care vor parcuge acest traseu vor străbate și frumoasele zone montane din Dolomiți. Pentru început, este vorba de 7.000 de kilometri de poteci cu indicatoare. Practic, va fi extins un traseu deja existent ce va include și ariile protejate, rezervații și siturile naturale UNESCO.
„Acest proiect reflectă cât de mult ne valorificăm imensul patrimoniu natural pe care îl avem. Vorbim de dezvoltarea unui turismul durabil, mai ales în acest moment post-COVID, când simțim cu toții că trebuie investim în activități outdoor”, au declarat reprezentanții ministerului Mediului din Italia.
Autoritățile vor să emită pentru iubitorii de munte și un pașaport pentru călătorii. La fiecare oprire, pașaportul va fi șampilat, pentru ca cei care parcurg toată distanța să fie recunoscuți.
Scris de: Bianca Șomlea
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine