Istorii insolite din înaltul Ceahlăului

Din când în când, fiecare generaţie cerne din amintirile ei. Cu fiecare primăvară, traversând viroage peste jgheaburi știute şi neştiute, bătrâna Dochia îşi face simţită prezenţa, scuturându-şi pentru încă o dată, aşa cum o face de veacuri, cojoacele. Căpcăunii și Neamul Urieșilor sunt acum doar stânci îmbrăcate-n haine primăvăratice ce zâmbesc la mângâierea caldă a razelor de soare. Sihaştrii şi păstorii nu mai cuvântă astăzi nimănui – vântul uitării le-a culcat la pământ turmele pietroase. Cu fiecare stea care apune, pare că-l văd pe Bunţu Segal cum se stinge de dor, departe de ţară şi de muntele pe care l-a iubit și pe care urcat toată viaţa, pe doctorul Iacomi în văzduhul cu îngeri, printre legende, gustând din ceaunul cu ierburi fierte, gătite de pustnici ori lângă ciobanii doinind din fluier, pe preotul Matasă călcând pământul într-o fluturare şi atingând norii cu dreapta sa pe care-o folosea pentru binecuvântare, pentru sfinţitul apelor şi pentru tremurul bătrâneţii… Şi un fior îmi învăluie sufletul şi mintea şi din tradiţia orală, din cutii prăfuite şi hârtii îngălbenite, din cărţi valoroase și din hărţi rare, am încropit povestea mea. Ceahlăul, Muntele sfânt, se întoarce acasă.

Ceahlăul, ”regele munţilor din întregul şir al Carpaţilor Dacici”, ”muntele împărat, podoaba și poezia țării”, ”care, dacă ar fi intrat în basmele celor vechi, ar fi fost atât de vestit ca şi Olimpul, Pindul sau Pelias”, este muntele despre care s-a scris cel mai mult în literatura noastră și pe care l-au cântat aproape toți poeții în versurile lor. Este muntele care a adunat cele mai multe legende și doine ale neamului românesc și care a dat fiecărui viețuitor, dac, pustnic, păstor ori iubitor al său, câte un toponim, un nume de loc, pentru eternitate.

Despre Ceahlău se spune că este străbătut de cea mai puternică axă energetică a pământului, că tunelurile sale trec dincolo de Sfinxul din Bucegi și de Sarmizegetusa Regia până la Piramidele din Egipt și mai departe, spre Orientul îndepărtat, în Tibet.

El a fost locuit în vechime de căpcăunii cei uneori cu două capete, alteori cu cap de câine și trup de om, care se transformau în animale înfricoșătoare și care au viețuit cu mult timp înaintea uriașilor. Urieșii erau făpturile cu mâinile și cu picioarele lungi, cu părul încâlcit și mersul șleampăt care, decimați de urgia timpurilor, au rămas cu chipurile împietrite în stâncă. Ni-i imaginăm astăzi pășind de pe o coama a muntelui pe o alta și în amintirea lor ducem mai departe topicele Jgheabul Urieșilor și Stânca Novacul, după numele uriașului atât de cunoscut.

Mergând pe pista timpului din vechime în trecut, despre Ceahlău se mai spune că ar fi însuși Kogaionul, Muntele Sfânt al dacilor, despre care vorbește Strabon încă de acum 2000 de ani. Dacii considerau munţii ca fiind sacri, adevărate vetre solare şi pe ei şi-au construit hieropole. În peșteri aveau temple de rugăciune și altare de închinare în înălțimi. Aici trăia marele preot Zamolxis și de pe crestele Kogaionului se arăta el. Urcarea la cer reprezenta urcarea dacilor pe munte, ca o treaptă de iniţiere şi de devenire a mesagerului marelui preot ceresc în împărăția lui Zamolxis.

Tot pe Ceahlău s-a născut mitul Dochiei și al împăratului Traian, cei care-au întemeiat poporul român și despre care niciun alt munte al României nu mai amintește atât de mult. Fiica regelui dac Decebal, Dochia a ieșit la război, în apărarea oștirii tatălui ei. Uluit de curajul și de frumusețea ei, împăratul roman s-a îndrăgostit pe loc de ea. Speriată, ”ea a fugit spre răsărit, dar Traian a urmărit-o până în munți.” Aici ea s-a închinat marelui preot Zamolxis să o apere de oștirea romană și să nu fie pângărită de cotropitori. Marele zeu al dacilor i-a ascultat ruga, prefăcându-o într-o bătrânică cu 20 de mioare după ea. Traian a căutat-o în zadar și urcându-se pe cea mai înaltă stâncă, a scrutat zările până când a devenit și el una cu piatra, în așteptarea ei.

1. Stânca Dochei / 2. Vulturul lui Traian

Cultul urcării pe munte practicat de cei păgâni sadea a fost transmis mai departe dar şi adaptat, viețuitorilor de mai târziu, creştini, călugări din sihăstriile Ceahlăului, dar şi locuitori din satelor de la poalele muntelui. Neştiutori de carte, dar cu sufletele pline de comori morale, de valori spirituale și de credinţa strămoşească, ei știau că cerurile se deschid în anumite zile considerate sfinte şi închinate sfinţilor, precum dacii odinioară, la solstiţii şi echinocţii. Ei au numit Ceahlăul Muntele Sfânt, asemeni Muntelui Athos, i-au dat un Hram – singurul de acest fel din România – iar ritualul urcării a rămas pe 6 august, de Probejenie, dată la care creștinii ortodocși sărbătoresc Schimbarea la Față.

Ceahlăul este muntele care a avut trasee turistice omologate încă de la jumătatea secolului al XIX-lea (1834-1840) și care a fost descris în anul 1929 de preotul Constantin Mătasă în ”Călăuza judeţului Neamţ”, lucrare considerată primul ghid turistic românesc. 

De la urieși la daci, de la potecile pustnicilor la cărările ciobanilor, de la primele cioplaje la viitoarele marcaje, de la grotele sihaştrilor şi de la adăposturile oierilor la primele cabane, către Ceahlău s-au deschis noi drumuri pe sălbatica vale a Bistriţei: Drumul Neamţului, al Plutaşilor, Drumul de Plai, Drumul lui Baciu și al lui Vodă, Drumul Prinţului, care-au transformat Ceahlăul dintr-un munte al sihaştrilor şi al păstorilor într-un munte al turiştilor, cu primitoare cabane și sfinte mănăstiri, pe cât de bogat în trasee alpine, pe-atât de încărcat de istorii insolite.

Ceahlăul tronează în mijlocul Carpaţilor Răsăriteni, la întretăierea celor mai de seamă drumuri transcarpatice, bine delimitat de munţii din jur prin trei văi largi şi adânci. La nord, Valea Bistricioarei îl desparte de Munţii Bistriţei, spre nord-est Valea Bistriţei şi Lacul de acumulare Izvorul Muntelui îl separă de Munţii Stânişoarei. Valea Bicazului face hotarul de sud-est spre Munţii Tarcăului, iar către vest, Valea Bistrei şi Valea Pinticului îl individualizează de culmile Higheş, Chicera şi Comarnic din Munţii Hăşmaş. Între aceste limite Parcul Național Ceahlău acoperă o suprafaţă de 290 km2, din care numai 10% reprezintă golul alpin conturat de pereţi stâncoşi ce-i dau aspectul de cetate, dar şi de corabie. Denumirea lui fie provine din maghiară csahló (”un fel de vultur”) sau csalho (în sens de impozant) fie este un cuvânt local mai vechi preluat din limba maghiară. Legendele ne amintesc cum ”pluteau în aer mulţime de vulturi”, iar cărturarii au asociat descrierea făcută de bătrânii satelor după imaginea şi numele cilihoi-ului (Gypaetus barbatus), pasăre falnică şi răpitoare din familia falconidelor, cunoscută sub numele de ciahlău, zis şi ”vulturul meilor”. Acesta își avea sălaşul în lumea înaltă a stâncăriilor, numite mai apoi Tabăra Vulturilor, Staulul Vulturilor și/sau Scăldătoarea Vulturilor.

Frumusețile din Parcul Național Ceahlău

Parcul Național Ceahlău a fost constituit în anul 1955 ca arie protejată iar limitele actuale au fost marcate în anul 2003, desfășurându-se pe o suprafață de 7.742,5 ha și cuprinde următoarele arii protejate:

  • Rezervaţia ştiinţifică Ocolaşul Mare categoria Ia – IUCN, zonă de protecție strictă, cu o suprafață de 80 hectare;
  • Rezervaţia ştiinţifică Poliţa cu Crini categoria Ia – IUCN, zonă de protecție strictă, declarată din anul 1941, cu o suprafață de 370 hectare, situată o altitudine de aproximativ 1400 m, pentru protejarea singurei specii de conifer cu ace căzătoare, Larix decidua ssp. carpatica, cunoscută și cu numele de Larița, Laricele, Zada sau Crinul;
  • Monumentul naturii Cascada Duruitoarea categoria III – IUCN, aflată la o altitudine de 1220 m, impresionantă cădere de apă de 25-30 m înălţime, cu o suprafață de 1 hectar;
  • Monumentul naturii Avenul Mare categoria III – IUCN, cu o dezvoltare de aproximativ 95 m pe verticală și circa 208 m pe orizontală;
  • Rezervaţia naturală cu profil botanic Toaca categoria IV – IUCN;
  • Rezervaţia naturală cu profil botanic Gardul Stănilelor categoria IV – IUCN.

Geologic, Ceahlăul cuprinde masa conglomeratelor care formează pilonul central şi se încadreazăîn grupa centrală a Carpaţilor Orientali din cuprinsul zonei flişului. Climatul care domină în masiv este unul aspru montan, cu temperaturi scăzute în cea mai mare parte a anului, despre Ceahlău spunându-se adesea că este ”polul frigului din România”. Baza informațiilor este constituită din datele înregistrate de staţia meteorologică Ceahlău-Toaca, amplasată la o altitudine de 1897 m, care a început să furnizeze date din 1964 până în prezent.

Cele două vârfuri care domină masivul sunt vârful Ocolașul Mare (1907 m, Acces interzis!)  și vârful Toaca (1904 m), pe care anul trecut s-a dat în folosință noua scară de acces cu un număr de 523 de trepte.

Printre exemplarele de floră protejate în Ceahlău există cinci specii floristice declarate monumente ale naturii: floarea-de-colț, papucul-doamnei, ghințura-galbenă, sângele-voinicului și bulbucii-de-munte. Alte specii rare protejate sunt zada, gențiana, crucea-voinicului, ruscuța-de-pimavară, dedițelul și angelica.

Dintre speciile rare de faună protejată fac parte: broasca râioasă cenușie sau verde, broasca roșie de pădure, vulturul negru, acvila de munte, capra neagră, ursul, lupul, cerbul, râsul, pisica sălbatică, lăcarul, minunița, șorecarul, uliul porumbar, cocoșul de munte și sticletele.

În Masivul Ceahlău există patru cabane, dintre care primele 3 sunt deschise în scop turistic, cu apă curentă, toalete proprii și energie electrică: Cabana Izvorul Muntelui (797 m alt), Cabana Fântanele (1200 m alt – momentan în modernizare), Cabana Dochia (1750 m alt) și Cabana Stănile (1400 m alt), precum și 3 așezaminte monahale: Schitul Cerebuc, Schitul Stănile și Mănăstirea Ceahlău / “Schimbarea la Față” (1750 m), ridicată în anul 1993, situată la cea mai înaltă altitudine din România.

Turiștii care vor să urce Masivul Ceahlău au la dispoziție 3 porți de intrare în Parcul Național, pe 3 căi rutiere, una dintre ele și feroviară. Luând în considerare pitorescul zonei dar și obiectivele turistice din împrejurimi, călătorii aleg de cele mai multe ori fie drumul prin Izvorul Muntelui via orașul Bicaz (situat la 10 km est de Masivul Ceahlău) pentru a admira barajul de greutate înalt de 127 m cu o lungime, la coronament, de 430 m, fie continuând drumul național, până la Durău via Poiana Largului, încântați de mărimea primului lac antropic al României, Lacul Izvorul Muntelui, de casele rare, răspândite pe coastele dealurilor după strămutare, de frumusețea Pietrei Teiului cea învăluită în multe legende, cunoscută și cu numele de Piatra Dracului sau vizitând ruinele Palatului Cnejilor, situat la ieșirea din comuna Ceahlău, spre stațiunea turistică Durău (800 m alt).

Anual, în Masivul Ceahlău sunt înregistrați în jur de 40000 de turiști și taxate în medie 400 de corturi, în special pe timpul verii, în preajma concursului de alergare montană ”Bate Toaca” – ce se desfășoară în ultimul week-end al lunii iunie și mai ales la începutul lunii august, când se sărbătorește -Ziua Muntelui.

Trasee turistice

În Parcul Național Ceahlău sunt amenajate 8 (opt) trasee turistice omologate, astfel:

  • 1.Cabana Izvorul Muntelui – Curmătura Lutu Roşu  – Cabana Dochia -marcaj bandă albastră;
  • Cabana Izvorul Muntelui-Stânca Dochiei-Jgheabul cu Hotar-Cabana Dochia – marcaj triunghi albastru;
  • Cabana Izvorul Muntelui – Poiana Maicilor – Cabana Dochia – marcaj bandă roşie;
  • Staţiunea Durău – Cabana Fântânele – Cabana Dochia Marcaj – marcaj bandă roşie;
  • Staţiunea Durău – Poiana Viezuri – Cascada Duruitoarea – Cabana Dochia Marcaj cruce roşie; din Poiana Viezuri se poate ajunge la Cabana Fântânele (Traseul nr.4), urmând Traseul nr. 8 marcat cu triunghi galben;
  • Sat Neagra (Bicazu Ardelean)-Curmătura Văratec-Poiana Maicilor – Cabana Dochia M.cruce albastră;
  • Bicazul Ardelean – sat Telec – Curmătura Stănile – Cabana Dochia – marcaj bandă albastră;
  • Cabana Fântânele – Poiana Nicanului – Poiana Viezuri – marcaj triunghi galben.
1. Cascada Duruitoarea / 2. Piatra Vâlcanului și Piatra Ciobanului
3. Vârful Toaca

În Ceahlău fiecare stâncă are un nume în spatele căruia se află una sau mai multe legende. Strecurându-se după ţancuri de conglomerate, păşind sau sărind peste stânci răsturnate, vrăjiţi, fascinaţi de diversitatea formelor acestora, turiștii urcă în toate anotimpurile potecile bătrânului Ceahlău. De departe însă, punctele de cel mai mare interes și atracție turistică sunt Vârful Toaca și Cabana Dochia.

În vara anul 2018 la sărbătoarea Muntelui Ceahlău a fost inaugurată noua scară de acces spre Vârful Toaca, mult mai trainică, formată din 523 de trepte ridicate pe locul scării de lemn construite în anii ’60 o dată cu stația meteo de pe vârf. Între timp, în partea superioară a fost amenajat un punct de belvedere și de popas.

Cabana Dochia este considerată a fi una din cele mai vechi cabane din Carpații românești. Ridicată la începutul secolul XX, a îndurat vântul aspru al iernilor, a suferit modificări, a fost ocupată de armata rusă în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, a fost reclădită de cabanieri extraordinari și a trecut printr-o reparație și reamenajare capitală în ultimii 3-4 ani, procesul de modernizare fiind aproape final. Cabana situată la 1750 m altitudine are electricitate, încălzire proprie, apă curentă – restricționată doar în timpul verilor secetoase – și toalete. La demisol sunt spațiile de depozitare, la parter două săli de mese și o bucătărie spațioasă și câteva camere, iar etaje restul camerelor și toaletele. Capacitatea totală de găzduire este de 100 de locuri pe timp de vară și 70 de locuri iarna. Prețurile pentru cazare încep de la 40 lei/persoană/noapte. La bucătărie se pot comanda meniuri calde, variate și proaspete tot timpul iar turiștii se mai pot relaxa la jacuzzi și la spa.

Dincolo de poteca marcată străbătută de consumatorul de turism, un alt Ceahlău își deschide porțile pentru cei temerari. Printre viroage, prin chei înguste unde cascadele îşi împletesc apele culese din jgheaburile fără nume şi din văgăunile neştiute, pe lângă cimitirul pădurii plin de putregai, printre bolovani imenşi îmbrăcaţi în licheni şi acoperiţi cu muşchi, peste şi pe sub poduri de căzături, prin hornuri strâmte până pe fundul prăpăstiilor, acolo unde nici razele soarelui nu-ajung, există o lume nevăzută, puțin neexplorată, plină de capcane şi periculos de frumoasă, o lume care, deşi numită din exterior Ceahlău, a devenit pentru unii dintre noi un loc demn de National Geographic şi de practicat tehnici esenţiale de supravieţuire. Dar desprea ea și alte insorii insolite vor vorbi în povestea viitoare.

În Parcul Național Ceahlău se aplică următoarele taxe speciale:
  • Taxă de intrare în perimetrul zonei parcului, adulți 5 lei/pers. copii, elevi/studenți, pensionari 2 lei/pers.;
    • Taxă campare 10 lei/cort/zi;
    • Taxă filmare în scop comercial 500 lei/pers/zi;
    • Taxă de fotografiere în scop comercial 300 lei/pers/zi;
    • Taxe de pășunat și de traversare cu animalele, etc.

Descoperă mai multe destinații de vis în revistele Outdoor Magazine și Ski Magazine. Le găsești aici.

Text/foto: Daniela Ursu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *