Red Bull X-Alps sau provocarea supremă

Christian Maurer (SUI1) - June 19, 2019 // Harald Tauderer/Red Bull

Trebuie să fii foarte bun pilot, navigator, atlet, alpinist și pe lângă toate acestea trebuie să ai o super echipa în spate. Și doar așa poți să speri că vei termină Red Bull X-Alps. Dacă dorești să câștigi trebuie să știi că cei mai buni sportivi din lume sunt la start și își doresc și ei foarte mult să ajungă primii la Monaco. Pentru că despre asta este vorba în Red Bull X-Alps – cine termină mai repede de traversat Alpii (un traseu de peste 1000 de kilometri) și ajunge la Monaco. Cum traversezi? Zburând cu parapanta, dacă vremea îți permite, alergând, umblând sau escaladând zone expuse din cei mai frumoși munți ai Europei.

Cei acceptați de organizatori să facă participe la această competiție sunt super sportivi. Ei trebuie să zboare deasupra Alpilor, în condiții nu întotdeauna bune, vânturi puternice, temperaturi foarte scăzute, termice imprevizibile. Trebuie să se poată orienta foarte bine atât în aer cât și pe sol. Trebuie să fie capabili de efort susținut foarte multe ore. Trebuie să cunoască abordarea în siguranță a formelor extreme de relief: ghețari, crevase, verticale, grohotișurii și crește expuse. Și foarte important trebuie aibă capacitatea mentală de a depăși momente care, în mod normal ne fac să abandonăm. Și X-Alps e o competiție atât de dura încât asemenea momente sunt ceva obișnuit. Să nu uităm de echipa – relația, comunicarea cu echipa este ceea ce face diferența. Cei care au câștigat sau au ocupat locurile fruntașe s-au bazat foarte mult pe suport, având echipe bine pregătite și în primul rând știind să asculte de sfaturile avizate ale staff-ului. Fără nici un dubiu Red Bull X-Alps este provocarea supremă!

Totul a început, undeva la sfârșitul anilor 90. Pilotul austriac Hannes Arch a văzut un documentar în care germanul Toni Bender traversează Alpi de la sud la nord, zburând cu o parapanta sau abordând terenul pe jos, carandu-și tot echipamentul de care avea nevoie, cu el, tot timpul. Vizionarea unui documentar a stat la geneza celui mai dur concurs de anduranță din lume.

Hannes Arch împreună cu Red Bull a reușit să dezvolte un concept de eveniment la care vizează mulți sportivi și care aduce, în fiecare an, din ce în ce mai mulți susținători și suporteri.”Este vorba despre corp și suflet și nu despre sute de reguli și regulamente” spune pilotul austriac.

Și în teorie e simplu: trebuie să parcurgi peste 1000 de Kilometri, trebuie să traversezi Alpi. Parcurgerea se face cu parapanta sau pe jos. Când ești pe jos trebuie să îți cari cu ține parapanta. Ai puncte de control pe care trebuie să le atingi. Există câteva reguli de a concura pe timp de noapte – ai voie să concurezi pe timp de noapte cu ajutorul Night Pass. Ai dreptul la unul pe cursa sau dacă te numeri printre primii trei la Prolog mai poți primi unul.  Ruta concursului traversează tradițional Austria, Germania, Italia, Elveția și Franța. În 2017 ruta a trecut și prin Slovenia. Competiția se organizează odată la doi ani și câștigă primul atlet care aterizează la Monaco. Cursa se termină cu 48 mai târziu. Piloți care nu au reușit să ajungă la Monaco în  48 de ore de la sosirea primului sportiv vor fi opriți și se vor clasa în funcție de numărul de kilometri parcurși. 

În acest an se desfășoară a zecea ediție a Red Bull X-Alps. Au participat la acest eveniment sportiv major, 218 atleți din 36 de țări. Țară cu cele mai multe titluri – 9 –  este Elveția Singurul atlet care a participat la toate edițiile este romanul Toma Coconea.

Primul eveniment X-Alps s-a desfășurat în 2003. 17 atleți au plecat de pe ghețarul Dachstein, la sud de Salzburg și au trebuit să ajungă la Monaco. Dintre cei 17 doar 3 au reușit să trecă linia de finish. Câștigător a fost elvețianul  Kaspar Henny care a parcurs cei aproximativ 800km în 11 zile, 22 ore și 55 minute.

Și acum doresc să enumăr câștigătorii de la fiecare ediție:

2005 – câștigător elvețianul Alex Hofer cu 12 zile, 1 ora și 20 minute pe un traseu de 800km. La acest eveniment apar și primele femei  Niki Hamilton din Irlanda și Kari Castle din Statele Unite.

2007 –  câștigător elvețianul Alex Hofer cu 14 zile, 1 ora pe un traseu de 850km

2009 – câștigător elvețianul Christian Maurer cu 9 zile, 23 ore și 54 minute pe un traseu de 818km

2011 – câștigător elvețianul Christian Maurer cu 11 zile, 4  ore și 52 minute pe un traseu de 864km

2013 –  câștigător elvețianul Christian Maurer cu 6 zile, 23 ore și 40  minute pe un traseu de 1031km

2015 – câștigător elvețianul Christian Maurer cu 11 zile, 4  ore și 52 minute pe un traseu de 1038km

2017 – câștigător elvețianul Christian Maurer cu 8  zile, 4  ore și 37  minute pe un traseu de 1138km

2019 – câștigător elvețianul Christian Maurer cu 9 zile, 3 ore și 06 minute pe un traseu de 1138km

Și am ajuns în 2021. A zecea ediție de Red Bull X-Alps. Ediție aniversară care aduce la start 33 de atleți (30 bărbați și trei femei) din 16 țări. De această dată ruta nu se oprește la Monaco. Se  traversează Alpi dus- întors pornind de  la Salzburg și terminandu-se la Zell am See. Tot în acest an avem cel mai lung traseu 1238km.

Azi, 17 iunie, a avut loc Prologul. Primii trei care au ajuns la finish: Christian Maurer (locul 1), Maxime Pinot (locul 2) și Tommy Friedrich (locul 3), primesc un Night Pass. Prologul s-a desfășurat la Wagrain-Kleinarl. Cursa propriu-zisă va începe pe 20 iunie din Mozartplatz din Salzburg.

După cum va spuneam și mai sus, singurul atlet care a fost la toate edițiile Red Bull X-Alps este romanul Toma Coconea. Despre el, mai pe larg, în specialul de mâine. Ce pot să vă spun este faptul că Tomi este unul dintre cei mai bine cotați atleți Red Bull. El este recunoscut pentru tenacitatea și capacitatea să fantastică de a susține efortul – circulă multe legende despre asta. Tomi a terminat în 2007 și în 2011 pe locul 2. În 2019 Tomi s-a clasat pe locul 11. 

Îi urăm multe lucruri bune lui Tomi, printre ele Vreme Bună! Vânt să cum își dorește! Picioare puternice! Și când îi este mai greu să știe că în tată sunt zeci de mii care îl urmăresc și care trăiesc cu el fiecare minut, fie în zbor fie alergând cu parapanta în spate. 

Pentru a urmări cursa puteți accesa:www.redbullxalps.com/live-tracking.

Haideți să-l susținem pe Tomi în zborul lui deasupra Alpilor!!

Scris de: Vasile Cipcigan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *