Red Bull X-Alps – Ziua 6

Zile foarte solicitante pentru toți piloți X-Alps. Ce mă bucură este faptul că Tomi se simte bine, pot să spun foarte bine având în vedere efortul susținut din ultimele 5 zile. Demonstrează acest lucru filmulețele postate de echipa lui și faptul că avansează foarte bine la sol, atunci când nu are vreme bună pentru zbor, în ciuda terenului foarte accidentat și a diferențelor mari de nivel.

Cum ne-a obișnuit, Tomi “funcționează” foarte bine în orice condiții. Și în a șasea zi el a căutat cele mai bune zone de decolare, în același timp avansând rapid și apropiind-se de top 10. S-ar putea că astăzi să se numere printre primii zece la sfârșitul zilei. Depinde mult de vreme.

Ziua a șasea a început cu o eliminare. Nick Neynens din Nouă Zeelandă, aflat pe ultimul loc a fost anunțat, de către organizatori,  că trebuie să părăsească cursa. Puțin mai târziu austriacul Thomas Friedrich și-a anunțat retragerea din cursa. El s-a accidentat destul de rău la o aterizare. 

Dacă ar trebui să descriem ziua a șasea în câteva cuvinte am putea spune că a fost o zi unde a primat avansarea la sol încununată cu câteva zboruri cu greu câștigate.

În frunte se merge “aripa lângă aripa” sau dacă nu zboară “umăr lângă umăr”. Primii 5 au început ziua într-o buclă de aproximativ 10 kilometri. Cursa zilnică se anunță  foarte strânsă. S-a plecat de lângă punctul de control (Turn Point) 7.  În frunte îi avem pe campionul Christian Maurer, flancat de doi francezi Benoît Outters și Maxime Pinot. Împreună s-au îndreptat spre punctul de control 8 Dent D’Oche. Elvețianul Patrick von Känel din păcate a rămas în spate cu aproximativ 20 de kilometri ajungând pe locul 6.

Ziua s-a terminat  cu primii 5 în apropierea TP8. Pe primul loc a avansat Maxime Pinot urmat de Christian Maurer și austriacul Simon Oberrauner. Benoît Outters a terminat pe locul 4.

Se pare că azi “bătălia” se va da în aer. Este anunțată o zi foarte bună de zbor așa că se vor face mulți kilometri. Piloți se îndreaptă spre cel mai înalt vârf din Alpi – Mont Blanc 4809 m.

Citește despre ce s-a întâmplat în ziua 5 a Red Bull X-Alps, aici.

Scris de: Vasile Cipcigan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *