Culisele unui titlu de vicecampion mondial la paraclimbing câștigat cu mâna în ghips. Răzvan Nedu, lecție de curaj și încredere

Răzvan Nedu a devenit în această lună vicecampion mondial la paraclimbing. Tânărul de doar 24 de ani, membru al asociației Climb Again, a spus, pentru Ski&Outdoor Magazine, povestea plină de neprevăzut a câștigării medaliei de argint la Moscova, unde a concurat cu mâna în ghips.

Incertitudine este cuvântul sub care a stat participarea lui Răzvan Nedu la Campionatul Mondial de Paraclimbing de la Moscova, care a avut loc în perioada 11-18 septembrie.

Cu doar cinci-șase zile înainte de concurs, Răzvan și-a luxat degetul la un antrenament. Așa a ajuns cu el pus în ghips.

„Mi s-a spus că nu am nicio șansă să merg la Moscova. Am mai fost la alți doi medici, care, la fel, mi-au spus că nu am ce să fac. Ceea ce mi s-a spus și a fost cât de cât încurajator a fost faptul că pot să îmi folosesc restul degetelor, dar nu într-un super efort, și că degetul mare, cât este imobilizat, nu am cum să-l afectez mai mult”, povestește tânărul cățărător.

Chiar înainte de plecarea lotului României spre Campionatul Mondial de la Moscova, Răzvan a fost la sală și a văzut că se poate cățăra.

„Am fugit la test, apoi la un ultim antrenament înainte de plecare și următoarea zi, dimineața, am plecat”, își amintește el.

Calificarea în finală

La Moscova a fost, alături de ceilalți sportivi, evaluat de doi oftalmologi, care l-au încadrat pe Răzvan Nedu în categoria B1, complet nevăzători.

În concurs a avut de parcurs două trasee de calificări și unul în finală.

Primului i-a dat „top”, după cum spune chiar el, adică l-a terminat fără să cadă. Povestește că a fost fericit, la finalul traseului, când și-a dat seama că se poate cățăra, că ghipsul nu l-a incomodat. De altfel, s-a pregătit pentru asta. Chiar înainte de primul traseu de calificare a tăiat din pansamentul care ținea ghipsul pentru a avea o suprafață de contact cât mai mare.

La al doilea traseu, mai greu, a căzut. S-a întâmplat într-un loc în care au pățit același lucru mai mulți sportivi.

„Când am coborât de pe al doilea traseu, nu știam dacă am intrat în finală, dacă nu… Așteptam să aflăm rezultatul pentru că mai mulți au căzut în locul în care căzusem eu… Nu știam ce va fi, cumva au fost emoții… Am întrebat pe cineva și am aflat că am intrat în finală”, spune Răzvan.

„Am simțit că sunt incomodat în mai multe locuri de ghips”

Și-a analizat repede șansele și nu s-a dat bătut. Ajunsese în finală cu un japonez, un rus și un englez.

„Am fost trei care am intrat la egalitate și unul care era favorit, a reușit să dea top traseului 2. Știam că există competiție, că suntem patru în finală și că există șansa de a fi cel care nu va lua nicio medalie, știam că suntem de nivel cât de cât apropiat, știam că eu ar fi trebuit în mod normal să fiu peste rus și peste englez, dar nu știam cum va fi din cauza degetului, nu știam cum va arăta forma panoului”, mai spune sportivul.

Panoul pentru finală a fost împărțit: o față dreaptă, apoi o surplombă pronunțată de mai mulți metri și apoi ultima porțiune de vreo doi metri, înainte de top, care era o surplombă mai mică.

Înainte de finală a intrat, conform regulamentului, în izolare, iar traseul l-a văzut doar cu cinci minute înainte să îl parcurgă, împreună cu navigatorul lui, Claudiu Miu.

„Ne-am uitat la traseu, el mi l-a descris, mi-a spus că mișcările cele mai grele vor fi în surplombă. Am făcut un plan rapid”, spune tânărul.

Primul care a intrat pe traseu a fost japonezul, cel care a și câștigat aurul și care a dat top traseului.

Aflat în izolare, Răzvan și-a dat seama că japonezul a terminat traseul fără să cadă după aplauzele pe care le-a auzit.

Apoi a venit rândul lui.

„M-am cățărat, am simțit că sunt incomodat în mai multe locuri de ghips, s-a mai agățat, s-a mai rupt din pansament, nu puteam să-mi pun ambele mâini din cauză că degetul ocupa locul unde aș fi putut să pun cealaltă mână. A fost incomod, dar a mers, iar când am căzut m-a lovit dezamăgirea și mă gândeam că gata, eu să fiu locul patru, o să fiu cel care a ajuns în finală, dar nu ia nicio medalie”, povestește cu detalii Răzvan momentele trăite în finală.

A aflat apoi că rusul a căzut pe traseu înainte de locul în care a căzut el. Era deja pe podium, pe locul trei, până când a căzut și cel de-al patrulea concurent.

„Eu stăteam, îmi povesteau ceilalți cum se cățăra englezul și între timp mi se repansa ghipsul pentru a fi mai strâns pentru că se lărgise. Am fost surprins să aflu că sunt pe locul doi”, spune Răzvan.

Recunoaște că rezultatul este peste așteptări, ținând cont că era accidentat.

„Nu mă așteptam chiar la asta, dar cumva știam că se poate. Consideram că de locul în care căzusem eu ceilalți vor trece. S-a dovedit că erau greu și fără o accidentare. Traseul avea mișcări grele și susținute, cumva făceai mișcare grea după mișcare grea și cine obosea primul cădea. Așa a fost tot traseul, iar cei doi, chiar dacă nu erau accidentați, au obosit înaintea mea”, își amintește cățărătorul despre cea mai bună clasare a lui la un Campionat Mondial.

Și-a amintit însă ce și-a propus la prima participare la o astfel de competiție.

„La primul meu Campionat Mondial, mă uitam la ceilalți și cumva îmi doream să ajung ca ei, să mă cațăr la fel de bine, Claudiu îmi spunea că noi ar trebui să ajungem să ne întrecem cu japonezii, care sunt cei mai buni. După primul concurs mi-am dorit să aud imnul țării mele cântat și încă îmi doresc asta, muncesc pentru asta, însă în anii care au trecut remarc cum acest obiectiv, care părea super îndepărtat și super greu de atins, a devenit din ce în ce mai palpabil”, susține sportivul.

Răzvan speră că, la următorul Mondial, de peste doi ani, va fi mai pregătit.

„Mă bucur că am o perioadă atât de lungă de antrenament, o perioadă în care pot să recuperez, pentru că mi se pare că totuși e diferență destul de mare între mine și japonez”, mai spune el.

Își dorește o țară de campioni

Răzvan se antrenează la centrul Climb Again, iar înainte de competiții merge și la altă sală cu pereți mai înalți să facă simulări de concurs.

La doar 24 de ani, este căpitanul lotului național de paraclimbing al României și inițiază copii în tainele acestui sport. Când are timp merge în școlile de nevăzători din țară, unde încearcă să le insufle copiilor încredere și curaj.

De altfel, cea mai mare dorință a lui este ca tot mai mulți copii și tineri să devină independenți.

„Sincer, îmi place să merg la competiții, îmi doresc medalii, îmi doresc rezultate bune, dar ce îmi doresc mai mult decât asta e să ajungă cât mai mulți copii și tineri cumva să fie independenți. Mie sportul mi-a deschis cumva ochii în diecția asta, m-a învățat să am încredere în mine, să încerc lucruri, să îmi asum lucruri, să nu mă consider neapărat o persoană cu dizabilitate și să merg pe ideea că dacă nu vezi sau ai altă dizabilitate nu poți să faci anumite lucruri”, spune Răzvan Nedu.

Își dorește o țară de campioni:

„Campioni nu înseamnă neapărat medalie. Campion înseamnă să-ți trăiești viața cu demnitate și să nu irosești timpul”.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/Climb Again, Răzvan Nedu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *