Salvamontiștii au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă într-o zonă greu accesibilă din zona Valea Sasului, județul Maramureș, pentru salvarea unei femei care prezenta simptome de Covid.

Potrivit Salvamont Maramureș, salvatorii montani au intervenit în zona Valea Sasului, Vișeul de Sus, în urma unui apel la 112 făcut de aparținătorii unei femei bolnave.
La fața locului s-au deplasat echipajul de prim răspuns al Salvamont Maramureș, formația Vișeu, dar și un echipaj al Ambulanței.
Victima se afla într-o zonă cu acces dificil, iar transportul acesteia până la echipajul medical nu era posibil cu niciun mijloc de transport.
Femeia de 62 ani care prezenta multiple probleme medicale și avea simptome de Covid a fost preluată cu targa UT2000 și transportată până la Ambulanță, de unde a fost dusă la spital pentru investigații.
Scris de: Călin Pop
Foto și video: Salvamont Maramureș
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine