Data de 10 mai a fost prima zi din 2022 în care nu s-au înregistrat accidente pe munte, a anunțat Salvamont România.
„După 130 de zile scurse din acest an, ieri a fost prima zi în care nu s-a produs nici un accident pe munte și nu am primit niciun apel de urgență. Prima zi din acest an în care nu am văzut oameni triști și chipuri pline de suferință”, a transmis Salvamont.
În cele 130 de zile scurse din acest an, salvamontiștii au avut 4.118 intervenții, în care au salvat 4.452 de personae. 1.692 dintre acestea au fost predate pentru transport la spital serviciilor de Ambulanță și SMURD, 30 au fost preluate de elicoptere, iar 19 persoane au murit.
„Echipele Salvamont, singurele structuri care dețin competența legală, personal pregătit profesional și atestat pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecțiuni medicale pot fi alertate prin Sistemul Național Unic de Urgență 112 și prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont- Fundația Vodafone ( 0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicația Salvamont-Vodafone pentru telefoanele mobile”, au mai transmis salvatorii montani.
Scris de: Călin Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine