România va fi din acest an a 20-a țară din L’Étape by Tour de France

Cicliștii amatori au posibilitatea de a concura sau de a merge pe o etapă de Turul Franței chiar la ei acasă. România va fi din această vară a 20-a țară din L’Étape by Tour de France.

„Începând cu acest an, România va fi cea de-a 20-a țară din marea familie a acestui brand emblematic. Competiția va avea loc pe 28 august în București”, a anunțat Federația Română de Ciclism.

Evenimentul de lansare a manifestării sportive organizate în premieră în România a avut loc la Ambasada Franței la București.

„România s-a alăturat acestui brand emblematic, iar Ministerul Sportului se va alătura ca partener instituțional evenimentului. Sunt și suntem alături de toate inițiativele prin care putem să promovăm sportul, țara, performanța de orice fel, iar ciclismul este un minunat promotor al acestor valori”, a spus ministrul Sportului Eduard Novak.

Confrom acestuia, L’Étape by Tour de France este lider mondial în evenimente de ciclism cu participare în masă și oferă cicliștilor amatori posibilitatea de a concura sau de a merge pe o etapă de Turul Franței chiar la ei acasă.

Competiția din România, care va avea loc în august, va include trei curse dedicate cicliștilor amatori, cu trasee ce vor marca locuri emblematice din București. Scopul conceptului internațional este acela de a descoperi destinații interesante pe două roți, simțindu-te, totodată, precum un ciclist în Turul Franței.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/L’Étape Romania by Tour de France

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine