În hora celor până la 10.000 de perechi de bocanci care lustruiesc zilnic poteca pietroasă coborând 16 km pe platoul Omalos din punctul Xyloskalo (1.230 m), unde e casa de bilete și intrarea în defileu, până la mare, în portul Agia Roumeli, am alăturat espadrilele mele de plajă. (Încep 6 ore de masaj la talpă, reflexoterapie haotică, drăcească pe bolovani! Venit în Creta pregătit de soare, mare, relaxare, iată-mă ajuns aici!).
Tot șirul acesta uman e mânat nemilos de ghizi spre Agia Roumeli, de unde turiștii de anduranță iau feribotul local fie spre est, până la Chora Sfakion, fie spre vest, la Sougia, apoi se întorc în civilizație cu mașina sau autobuzul… Dar nimeni nu vrea să rateze traversarea Cheilor Samaria, refugiu de biodiversitate și un bastion de libertate, unde s-au retras localnicii din calea ocupației venețienilor (1204-1669) și a turcilor (1669-1898). În partea mai înaltă a defileului, rafalele de vânt troieneau văzduhurile cu roiuri de viespi semipașnice ca pe fulgi de zăpadă în vreme de furtună.
Călcând prudent, cu ochii în pământ, și doar din când în când, la popasuri, ridicând privirea către cer, către cedrii seculari, către munții dimprejur, am mers mereu, de-a lungul celor două zile prin Cheile Samariei, pe urmele lui Alexis Alexiou, un inginer mecanic din Chania. Șansa a vrut ca Alexis, 56 de ani, un domn înalt și subțire, pasionat de munte și de drumeție, cu părul creț și mustață argintie, cu ochi plini de bunătate și râs de copil, să ne fie ghid amuzant și săritor.
După vreo 7 km am ajuns în Samaria Village (la 348 m), un cătun liliputan de piatră, într-un cadru de o frumusețe sălbatică, încă viu până în 1962. Odată cu înființarea Parcului Național Samaria, satul cu 20-30 de locuitori, vânători și crescători de animale a fost evacuat. Turiștii răsuflă nițel aici, mănâncă ce și-au adus în ruscac și gonesc mai departe.
– De ce nu faceți ș-un restaurant? V-ați umple de bani… l-am întrebat cu burta goală pe Yiorgos Saztzetakis, un Zeus cu barba, părul și cămașa de ranger cenușii, ca pietrele din jur, a cărui ținută aducea perfect cu o statuie a tatălui olimpienilor pregătindu-se să zvârle fulgerul.
– Fără negustorie în parc. Doar prietenie!
Șuvoiul de turiști a continuat să se mai verse o vreme către mare, apoi cheile au rămas pustii. Noi ne-am oprit în satul Samaria, cu rangerii Yiorgos și Manolis care ne-au îmbiat cu ce era pe masa lor: două roșii, o coajă de pâine uscată, o mână de măsline zbârcite, puțină brânză feta, fiecare învelite în câte o foiță de staniol, plus câte un păhărel de rachiu de struguri. Yiorgos spune că un parc trebuie să rămână partea cea mai pură a sufletului unei țări. Rangerii să protejeze natura, animalele, să aibă grijă de oaspeți, dar fără bani. Când intervine banul, își bagă dracul coada.
Mai târziu, Yiorgos s-a urcat sprinten într-un dud din apropiere și a început să arunce frunze pe jos. |n nici trei minute locul s-a umplut de agrimi, capra sălbatică din Creta.
Am dormit găzduiți de rangeri într-o casă de oaspeți spartană.
Scris de: Cătălin Gruia
Foto: Costas Dumitrescu
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
