70 de ani de la prima ascensiune reușită pe Vârful Everest

sursa: Facebook / Everest Today

Luni, 29 mai, se împlinesc 70 de ani de când Edmund Hillary și Tenzing Norgay au ajuns pe „acoperișul lumii”, Vârful Everest, înalt de 8.848 de metri.

sursa: Facebook / Everest Today

În 29 mai 1953, Sir Edmund Hilary, diplomat, cercetător şi alpinist neo-zeelandez și şerpaşul nepalez Tenzing Norgay au ajuns pe vârful Everest, supranumit şi azi „Acoperişul lumii”.

Au fost primii oameni din lume care au reuşit această performanţă, iar știrea a devenit publică în 2 iunie 1953, ziua încoronării, la Londra, a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, transmite Rador.

Tentative de escaladare a Everestului au mai fost făcute începând din 1921.

În martie 1953, 350 de șerpași cu 13 tone de echipament au inceput ascensiunea spre munte. La 22 aprilie 1953, la o altitudine de 5400 metri, 10 europeni și 39 de șerpași se reunesc în prima dintre cele nouă tabere instalate de-a lungul traseului, spre vârf. O parte dintre colegii lor o luaseră deja înainte, ca să pregătească traseul. Între ei se afla și Edmund Hillaryun, un neozeelandez în vârstă de 33 de ani.

Tenzig Norgay lucrase ca șerpaș pentru expedițiile din 1935, 1936 și 1938, care eșuaseră, dar voia să fie mai mult decât un simplu hamal. Visul său era sa ajungă pe vârf și simțea că, la cei 40 de ani ai săi, aceasta era ultima lui șansă. Datorită experienței, el a fost numit conducătorul șerpașilor.

Nu Hillary și Tenzig erau cei care ar fi trebuit să fie primii oameni care să cucerească Everestul. Ei formau al doilea grup care escalada muntele în urma echipei formate din alpiniștii englezi Bourdillon și Evans. Prima echipă a renunțat însă cu 100 de metri înainte de vârf, din cauză că rămăsese fără oxigen. Hillary și Norgay și-au continuat ascensiunea și au observat, în timpul ultimului popas, că le lipsea un adaptor pentru una din buteliile de oxigen, fiind cât pe ce să renunțe. Au hotărât, totuși, să continue ascensiunea și au reușit, în ciuda insuficienței oxigenului, să cucerească vârful.

Vestea cucerii Everestului a ajuns în Marea Britanie tocmai în ziua încoronării reginei Elizabeta, cea care i-a acordat alpinistului titlul de Sir Edmund Hillary. Din acel moment, mitul inaccesibilului Everest s-a transformat în marketing, escaladarea muntelui devenind o adevărată industrie.

Primii europeni care au ajuns pe vârf au fost Jürg Marmet și Ernst Schmied din Elveția, la 23 mai 1956, iar prima femeie a fost Junko Tabei (Japonia) în 16 mai 1975.

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine