Bike park-ul este echivalentul pentru biciclete al unui domeniu schiabil. În cele mai multe cazuri, bike park-urile sunt legate de stațiuni montane din întreaga lume, sunt deservite pentru acces de telegondole și telescaune, uneori telecabine, și au trasee de dificultăți diferite, în funcție de geografia zonei.
Bike Park Postăvarul, aflat încă în plină dezvoltare, are momentan două trasee negre, unul roșu și un traseu albastru. Cele două trasee care încă nu sunt gata vor fi încă unul albastru și încă unul roșu. Contrar aparențelor, traseele ușoare sunt cel mai greu de făcut și presupun cea mai multă muncă. Echipele de shaperi care lucrează la construcția bike park-ului ne-au explicat că Masivul Postăvarul este un munte destul de abrupt și foarte stâncos, deci reprezintă o provocare pentru orice constructor, indiferent de experiență și de utilajele folosite. Există discuții și propuneri despre realizarea de trasee mai ușoare, cu plecare din Poiana Brașov înspre Brașov, unde înclinația este mai mică și solul mai puțin pietros.
Pe unde se pot da începătorii și cei mai puțin experimentați?
Paleta de relief a Brașovului este variată și generoasă, iar zonele de dat mai blânde și mai prietenoase cu începătorii sunt răsfirate pe o suprafață amplă. Pentru entuziaștii cu mai puțină experiență, recomandăm următoarele rute:
– coborârea din Poiană spre Poiana Mică pe prima bucată a Drumului Vechi
– tura de cross-country din Poiana Mică, care începe în zona transformatorului, urcă pe deasupra Stânei Turistice, cu o perspectivă excelentă asupra Postăvarului, ajunge în Poiana Aviatorilor și se întoarce înapoi în Poiana Mică prin valea învecinată
– Poteca de Fete / Scenicul, care începe mai sus de Pietrele lui Solomon și merge între Putreda și Drumul Forestier, plăcută la deal, cât și la vale
– Poteca lui Strătilă, care începe din Poiana Ograda, un pic mai jos de Poiana Ștechil, și duce până în Șaua Tâmpei
– coborârea din Șaua Tâmpei spre Iepure, dar doar în timpul săptămânii
– Drumul Galben, de la stația facultativă de pe Warthe, până pe strada Cloșca
– traseul albastru (Flow Line) din Bike Park Postăvarul
– Drumul Forestier, de la vechea carieră din Poiana Brașov, până la Pietrele lui Solomon, dar cu băgare de seamă față de drumeți
– culmea dealului Kermen din Răcădău, pe marcaj cu cruce galbenă.
De ce servicii au parte mountain bikerii care aleg Poiana Brașov?
Încetul cu încetul Brașovul și Poiana Brașov se poziționează drept bike-friendly, pentru a veni în întâmpinarea clienților care vor să cucerească pe două roți Postăvarul și împrejurimile sale. Cele mai importante servicii sunt cele de transport al bicicletelor, cu autobuzul, respectiv telegondola sau telecabina.
Mountain bikerii care nu vor neapărat să pedaleze din Brașov până în Poiana Brașov au la dispoziție sistemul de shuttle (transport biciclete) de pe linia 20 al RATBV, care îi duce din Livada Poștei, în centrul vechi al Brașovului, până în parcarea mare din Poiană. În timpul sezonului sunt între 3 și 4 autobuze pe oră și toate sunt dotate cu remorci speciale pentru biciclete. Costul unei călătorii este de 4 lei, la fel ca pentru o rută din oraș, iar transportul bicicletei este gratuit. Serviciul este foarte popular și în weekenduri se formează cozi la autobuzul 20. Localnicii îndeamnă la calm și răbdare, fiindcă până la urmă toată lumea ajunge sus, pentru a se bucura de tură. RATBV a dovedit un comportament pro-activ față de comunitatea de bicicliști și a venit în întâmpinarea nevoilor acesteia prin remorci mai noi și mai bune și mutând recent stația liniei 20 într-un loc mai spațios și mai sigur. Biletele se pot cumpăra de la chioșcurile din tot orașul, dar călătoriile pot fi plătite în autobuz cu cardul.
Din Poiana Brașov până în Postăvarul, mountain bikerii pot lua telegondola sau telecabina. Favorită este gondola, care circulă mai eficient și lasă riderii chiar în locul de unde încep traseele din bike park. Ana Teleferic are tarife dedicate pentru mountain bikeri, care încep de la 35 lei/tură și merg până la 180 lei pentru o zi întreagă de dat, cu câteva trepte tarifare între, după cum urmează:
– cartelă de zi cu bicicleta: 160 lei pentru adulți / 110 lei pentru copii
– de la ora 11:00: 140 lei pentru adulți / 100 lei pentru copii
– de la ora 13:00: 110 lei pentru adulți / 80 lei pentru copii
– de la ora 14:00: 80 lei pentru adulți / 60 lei pentru copii
– 4 ore din momentul primei intrări: 140 lei pentru adulți / 100 lei pentru copii.
Telegondola funcționează în weekend, între 9:00 și 16:50. În timpul săptămânii funcționează telecabina, între 9:00 și 16.00.
În ceea ce privește celelalte servicii bike-friendly are businessurilor din Brașov și Poiana Brașov, ele variază în funcție de posibilități. De exemplu, la Cabana Postăvarul, cei care au nevoie găsesc încărcătoare pentru cele mai multe modele de biciclete electrice, pompă și scule pentru remediat probleme tehnice de bază. Scule și pompă se găsesc și la Stâna Turistică din Poiana Mică. Pe partea de cazare, Vila Daria și Bradul Chalet își pun speranța în viitoare tabere pentru mountain bikeri, pe care le-ar putea găzdui și cărora le pot pune la dispoziție spații de depozitare sigure, sistem de bike-wash și vestiare, unde se pot schimba confortabil.
O zi clasică de dat în zona Brașovului se încheie tot timpul jos în centru, la Aftăr Stube, pe Alecu Russo, unde se găsește probabil cea mai frumoasă terasă din oraș. Este locul aproape oficial de stat la bere pentru orice mountain bikeri, iar localul îi primește pe aceștia cu acces liber pe terasă, rasteluri de biciclete și chiar și oferte speciale din meniu, numai pentru bicicliști. Bike friendliness at its best! Alt loc care atrage bicicliștii în mod natural este grădina de la Manna Manna, de pe Victor Babeș. Pe lângă meniul unanim apreciat, riderii pot apela la service-ul de biciclete Fixelli, care funcționează în aceeași incintă, și eventual se pot bucura de o bere bună IPA Fixelli, făcută de bicicliști pentru bicicliști.
De ce bicicletă am nevoie, ca să mă dau în Poiana Brașov?
Cei care vin să se dea pe traseele din bike park sunt cel mai bine deserviți de o bicicletă de freeride sau de downhill, full-suspension, cu cursă de 160-200 mm față/spate, frâne pe disc hidraulice puternice, cu patru pistoane și piese solide în general. Aceste biciclete sunt făcute mai mult pentru dat la vale, sunt ceva mai grele și nu este prea plăcut să urci cu ele. Fiindcă de cele mai multe ori nici nu este nevoie. Modele relevante: Mondraker Superfoxy, Specialized Demo, Mondraker Summum, Trek Session, Cube Two15, Scott Gambler.
Riderii care vin să exploreze potecile nemarcate, să se dea în bike park, dar și să dea o pedală spre o potecă faină, dacă este nevoie, vor alege cel mai probabil o bicicletă de all-mountain sau enduro, tot full-suspension, dar cu cursă de 130-160 mm. Acestea sunt bicicletele multitalentate, ușurele și manevrabile, cu care poți și urca fără să-ți scuipi plămânii, dar care îți și bucură inima când începi să cobori. Modele relevante: Specialized StumpJumper, Santa Cruz Megatower, Trek Slash, Mondraker Foxy, Scott Genius, Pivot Switchblade, Evil Offering.
Începătorii, care vor căuta potecile mai ușoare și poate chiar forestierele mai line, se vor orienta cel mai bine către un mountain bike hardtail, doar cu suspensie față, sau o bicicletă cu suspensie față-spate, dar entry level. Frânele pe disc hidraulice și cauciucurile cu profil cramponat serios sunt obligatorii. Regula simplă este: cu cât bicicleta este mai bună, cu atât bucuria celui care o utilizează o să fie mai mare, DAR o bicicletă bună nu poate suplini lipsa de experiență, deci atenție mare! Modele relevante: Cube Aim, Cross GRX9, GT Avalanche Comp, Specialized Rockhopper, Marin Bobcat Trail, Polygon Xtrada, Rockrider ST540, Polygon Siskiu D5.
De unde închiriez o bicicletă? Cine-mi arată pe unde să mă dau?
Pentru cele mai bune experiențe, apelați întotdeauna la ture cu ghizi cu experiență!
Ture ghidate și biciclete de închiriat:
Backcountry România: 0766 434 983 / ride@backcountry.ro
Massif Experience: 0758 439 709 / massif.experience@gmail.com
Bikexplore: 0755 69 68 75 / hello@bikexplore.ro
Bike4Rent: 0762 205 444 / info@bike4rent.ro
E-Zimbru: 0745 759 593 / ezimbrubv@gmail.com
EBike24.ro: 0721 537 902 / ebike24.ro@gmail.com
Royal Compass: +40 744 576 607 / office@royalcompass.ro
Biciclete de închiriat:
Alpin Bike Center: 0727 210 777 / info@alpinbikecenter.ro
Club Rossignol: 0722 222 314 / club@rossignol.ro
Ce evenimente de MTB au loc anul acesta în Poiana Brașov?
Sezonul competițional este și el din ce în ce mai bogat. Anul acesta în Brașov și Poiana Brașov au loc următoarele evenimente de mountain biking:
Up To Postăvaru 2023: 22-23 iulie – multiple curse de mountain bike cross-country, biciclete electrice și Campionat Național de Downhill
Teleferic Challenge 2023: 29 iulie – maraton de mountain bike cu un singur traseu
Electric – On The Rocks: 17 septembrie – concurs de biciclete electrice, pentru rideri experimentați, cu baza în Poiana Brașov
BikeRace 2023: 1 octombrie – maraton de mountain bike cu mai multe categorii și trasee de lungimi diferite
Concluzie obligatorie: zona Brașovului este foarte generoasă în ceea ce privește mountain biking-ul și se dezvoltă în continuare.
Spor la mountain biking în Poiana Brașov!
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine