Primăria Brașov a anunțat cîștigătorul licitației pentru realizarea saniei de vară din Poiana Brașov. Instalația va fi construită în partea stângă a pârtiei Bradul și va avea unul dintre cele mai elaborate trasee din țară, cu o lungime de 990 de metri.
A fost declarată câștigătoare oferta depusă de asocierea de firme formată din RS Activ (Brașov – Ghimbav) – lider, împreună cu Josef Wiegand (Germania) și Planimob CAD (Cluj – Florești). Firma germană, Josef Wiegand, este compania cu cea mai mare experiență din lume în construirea unor astfel de facilități, având proiecte inclusiv în România, transmite Primăria Brașov.
Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 17.152.498,21 lei fără TVA.
„Una dintre principalele axe de dezvoltare economică a Brașovului este turismul; tocmai de aceea continuăm investițiile în infrastructură dedicată acestui domeniu. Unul dintre angajamentele noastre este acela de a transforma Poiana Brașov în stațiunea celor 4 anotimpuri, astfel încât această stațiune să nu rămână doar principala stațiune de schi a României, ci să fie și principala atracție montană și în celelalte anotimpuri. Una dintre investițiile avute în vedere pentru a ne atinge acest obiectiv este construirea saniei de vară. Vrem să oferim brașovenilor și turiștilor o experiență de neuitat; de aceea, ne bucură că instalația va fi realizată de cea mai importantă companie din domeniu, Wiegand, iar traseul va fi unul deosebit, care va pune în valoare și frumsețea zonei, dar va crește și nivelul de adrenalină al celor care se vor da cu sania. Conform ofertei declarate câștigătoare, această asociere va realiza în două luni proiectul tehnic, iar în alte 5 luni va finaliza lucrările. Sperăm că, la începutul toamnei, deja să ne bucurăm de sania de vară din Poiana Brașov”, a precizat primarul Allen Coliban.
Sania de vară va fi amplasată în partea stângă a pârtiei Bradul (pe partea opusă teleschiului), cu punctul de acces în apropierea stației inferioare a telecabinei Capra Neagră, pe platoul de lângă Centrul de Agrement. Pentru a-i crește spectaculozitatea, traseul prevede mai multe zone de întoarcere, care oferă o mai bună panoramă, cu înălțimi cuprinse între 7 și 13 metri, și zone supraînălțate pentru supratraversarea unor trotuare sau căi de acces, sau pentru a crea pantele necesare pentru urcare sau coborâre.
Instalația va avea o urcare de 550 m, 990 m de traseu de coborâre și 60 de sănii. Acestea vor fi echipate cu un sistem de monitorizare a distanței între două vehicule succesive, astfel încât, la detectarea saniei din față, senzorii montați pe sania din spate să acționeze automat frânele magnetice. Acești senzori sunt alimentați cu baterii, montate și ele pe sănii, care se vor încărca rapid în stația inferioară, între zone de debarcare și cea de îmbarcare.
Traseul de coborâre va avea 5 spirale cu diametrul de aproximativ 18-20 m. Pe parcursul coborârii, înălțimea de rulare va fi între 0,6 și 13 m, iar lățimea traseului, de maxim 3 metri.
Proiectul Saniei de vară face parte din programul „Poiana Brașov – stațiunea celor 4 anotimpuri”, prin care primăria își propune să creeze puncte de interes care să facă stațiunea atractivă și în afara sezonului de schi. Pe lângă sania de vară, un alt proiect important realizat de Primăria Brașov este amenajarea traseelor de mountain-bike.
Scris de: Călin Pop
Foto: Primăria Brașov
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine