Colaboratorul Ski&Outdoor Magazine, ciclistul Mihai Anițan, participă duminică, pentru prima dată, la o etapă de Cupă Mondială Enduro World Series, care se desfășoară în Italia, la Finale Ligure. „Mă pot încadra în top 100. Ar fi un rezultat bun”, spune singurul român participant la competiție.

Pentru Mihai Anițan, competiția de duminică este prima participare la o etapă a Cupei Mondiale Enduro World Series. Din cauza pandemiei, nu a concurat anul trecut la competiții care permit acumularea de puncte pentru calificarea la Cupa Mondială, dar organizatorii l-au invitat să participe la această etapă.
„În mod normal ca să participi la concurs trebuie să acumulezi puncte în anul anterior. Mi-au scris și mi-au spus că am voie să particip inclusiv anul acesta, chiar dacă nu aveam puncte de anul trecut. Eu sunt calificat doar anul viitor, teoretic, la Cupa Mondială. Pentru mine este un mare wow, pornind de la niște concursuri așa în spatele blocului din România să ajung aici e ceva extraordinar, e nivelul cel mai de top. Un punct culminant în mica mea călătorie în lumea ciclismului”, spune tânărul rider.
Și nu întâmplător organizatorii l-au invitat pe Mihai Anițan la etapa din Italia. Rezultatele obținute anul acesta de sportivul român sunt notabile. S-a clasat în Top 10 la concursurile internaționale la care a participat: Cupa Cehiei, Campionatul Național al Cehiei de Enduro și la o etapă din Cupa Slovaciei.
În Italia, va concura cu alți 350 de rideri la categoria Men Elite, iar calificarea între primii 100 ar fi un obiectiv pe care crede că l-ar putea atinge.
„Scopul e să văd despre ce e vorba, să fac o mică recunoaștere, să văd ce înseamnă un concurs de genul ăsta, ca apoi să știu pentru anul viitor să mă pregătesc. Cred că mă pot încadra în top 100. Ar fi un rezultat bun”, spune Mihai Anițan.
Pentru a-și atinge obiectivul, ciclistul se bazează pe echipa lui: familia.
„Am extrem de mare noroc cu familia mea, care a venit tot drumul ăsta cu mine, sora mea și părinții mei. Evident că atunci când văd că toți riderii profesioniști nu trebuie să facă nimic decât să se dea pe bicicletă, nu trebuie să se ocupe de înscrieri, de spălatul bicicletei, unde să mănânce… E un dezavantaj, dar am reușit să acopăr destul de bine handicapul ăsta, mai ales datorită tatălui meu, care a reușit să vină cu mine pe toate dealurile astea de aici și să mă ajute cu tot”, povestește sportivul.
El mai are însă un obiectiv în Italia: să se fotografieze cu unul dintre idolii săi.
„Trebuie să recunosc că e destul de wow să îi văd pe youtube sau în reviste și acum chiar să mă aflu lângă ei. Am trecut pe lângă mulți pe care îi admir și îi urmăresc. Este unul în mod special care mie îmi place, Richie Rude, este american, chiar conduce cupa, e pe locul 1 ca și puncte. L-am văzut, încă n-am făcut poze cu el, că era cu echipa, dar e și ăsta un obiectiv”, recunoaște zâmbind sportivul.
Mihai Anițan este campion național la downhill și a fost campion național la enduro din 2017 până în 2019.
Scris de: Călin Pop
Foto: Facebook/Mihai Anițan
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine