Prima ediție a Chainless Run, concurs organizat în premieră pentru Europa, va avea loc la Mărișel sâmbătă pe un traseu de 2,6 kilometri. În această competiție, potrivit organizatorilor, accentul se va pune pe capacitatea riderului de a păstra viteza generată de înclinația traseului.

O nouă provocare pentru pasionații de mountain bike și de downhill. Aceștia sunt așteptați sâmbătă, 2 octombrie, la prima ediție Chainless Run care va avea loc în cadrul Bike Park Mărișel, județul Cluj.
Organizatorii spun că Chainless Run este o cursa de downhill, care, după cum spune și numele, va fi fără lanț. Adică participanții își vor da jos lanțul de pe biciclete înainte de a începe cursa.

Traseul este orientat către stilul bikepark, fiind practic un pumptrack de 2,6 kilometri lungime, complet gravitațional, cu rollere și viraje susținute de contrapante. Accentul se va pune pe capacitatea riderului de a păstra viteza generată de înclinația traseului.
Aceasta este cuprinsă între 4 și 18%, cu o diferență de nivel de 320 de metri, iar gradul de dificultate este mediu-avansat.
„Ideea fermentează de prin 2012, când, după ce am bătut drumul până la Sinaia, din pricina unor probleme tehnice legate de transmisie, am fost nevoiți să ne dăm fără lanț și schimbător. În ciuda inițialei frustrări cu aprehensiunea unei zile pierdute, am avut parte de o experiență incredibilă și memorabilă”, spun organizatorii.
Aceștia susțin că, în timpul acestei experiențe, au observat că suspensia spate merge mult mai bine fără lanț, efectul de chaingrowth nu mai există, iar roata spate își urmează axa desenată de cinematica dată de cadru, liberă, fără ca lanțul să o obstrucționeze, iar concentrarea este mai facilă.
„La finalul zilei ne-am trezit cu o tehnică mai bună, cu o înțelegere mai aprofundată a ceea ce înseamnă o bicicletă. Ne-am împrietenit si mai tare cu Gravitația, învățând cum să ne folosim de ea în acest context”, mai spun organizatorii.
Ei susțin că unele „evenimente uluitoare” le-au servit drept inspirație.
„Să ne amintim de run-ul memorabil al lui Aaron Gwin în 2015 la Leogang, care a reușit să-i bată pe toți, cu lanțul rupt încă din poarta de start. Neko Mullaly a obținut locul 4 la Hafijel în aceeași situație”, sunt o parte din evenimentele care le-au consolidat organizatorilor avântul în a organiza o astfel de competiție.
Concursul se va desfășura pe patru categorii: Juniori (14-18 ani), Seniori (19-29 ani), Fete (14+ ani) și Masters (30+ ani). Vârsta minimă de participare este de 14 ani.

La competiție poate participa orice pasionat de mountain bike-ing care posedă o bicicletă adecvată pentru coborârea traseului. Pentru demontarea și remontarea lanțului va exista asistență la fața locului.
Din cauza pandemiei de Covid-19, participarea la concurs este permisă doar persoanelor vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și celor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Înscrierile se pot face doar online prin completarea formularului pus la dispoziție de către organizatori aici.
Bike Park Mărișel este cel mai complex și spectaculos parc de acest tip din România. Are în total 4 trasee de dificultate începător-mediu-avansat și se lucrează la un al 5-lea traseu. Până în prezent sunt 10 kilometri de trasee cu poduri, succesiuni, viraje, drop-uri și intersecții, toate deservite de un telescaun Doppelmayr de 4 locuri.

Programul competiției:
Vineri:
• Acreditări înscrieri: 09:00-18:00
• Trackwalk: 09:00-10:00
• Antrenamente oficiale: 10:00-18:00
Sâmbătă:
• Acreditări înscrieri: 08:30-09:00
• Trackwalk: 09:00-10:00
• Antrenamente oficiale: 10:00-12:00
• Calificări: 12:30-14:30
• Competiție: 15:30-17:30
• Ceremonia de premiere: 18:30
• Party (Booha Showcase): 19:00
Duminică:
• Zi liberă de dat pentru cine optează ca a doua zi de bikepass.
Scris de: Călin Pop
Foto: Chainless Run
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine