Vlad Dascălu, locul 2 în cursa scurtă a etapei de Cupă Mondială din SUA

Ciclistul român Vlad Dascălu a obținut sâmbătă locul 2 în cursa scurtă (XC Short Track) a etapei de Cupă Mondială de Mountain Bike de la Snowshoe, SUA.

Potrivit Federației Române de Ciclism, Vlad Dascălu a preluat conducerea încă din primul tur. El a rămas în top 10 până la finalul cursei.

La sprintul final, Vlad Dascălu era urmat de Christopher Blevins.

Acesta din urmă câștigă sprintul și cursa, în timp ce Vlad își asigură locul 2, la două secunde de câștigător.

Locul 3 este ocupat de Luca Braidot.

Ciclistul român va concura duminică și în proba de XCO.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/Federația Română de Ciclism

 

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine