Băişoara. Ce să facem acolo pe frigul ăsta ? Eu schiez iar voi va plimbaţi pe acolo….ne-a spus vesel vecinul nostru . Aşa s-a concretizat primul meu contact cu Băişoara, cu schiul. Îmi aduc aminte că am plecat la drum înghesuiţi într-o Dacie 1300, cu parbrizul pe jumătate îngheţat pe dinăuntru, cu schiuri legate pe un portbagaj de aluminiu şi cu două roţi în portbagaj împletite cu nişte lanţuri artzanale.
Era prea mult pentru mine. După un drum care mi s-a părut o eternitate (pe urmă am aflat că de fapt erau doar 60 km ), am aflat şi rostul roţilor din portbagaj. Îndată ce micuţa Dacie s-a avântat în serpentine, la ieşirea din comuna Bâişoara, la orizont se vedea un lung şir de maşini. Prietenul nostru a tras brusc pe dreapta şi în gerul acela a scos cricul, a ridicat maşina şi, ca la formula unu, a înlocuit roţile din faţă cu cele din portbagaj. Sunau toate când ne-am pus în mişcare, aveam impresia că suntem între tancuri. Cu un calm de invidiat micuţa maşină comunistă şi-a făcut loc printre colegele ei presărate pe drum de parcă erau aruncate din avion. Toată lumea striga, ţipa, gesticula. Jumătate dintre cei care se avîntau la drum erau sortiţi eşecului . Asta , până la ora amiezii , când venea un plug tras de un tractor ( sau freza de la cabana militară) să deszăpezească drumul.
Noi am ajuns în faţa unui hotel (singurul din zonă), Alpin unde am intrat să bem ceva cald. Diferenţa de temperatură între exterior şi interior era doar decâteva grade, aşa ca am ales o plimbare, măcar eram în mişcare. Am pornit la indicaţiile prietenului nostru pe un drum care ne-a scos la un poduleţ peste care treca un ski lift (cel de acuma). După pod era pârtia. Ameţitoare la prima vedere şi foarte abruptă. Am incercat să trecem pe partea cealaltă , pe buza Zidului Mare, cum se numea hăul care se deschidea imediat în dreapta noastra, dar încercarea a fost sortită eşecului. Partea de sus era îngheţată bocnă, chiar și schiorii treceau cu mare greu peste această porţiune.
Mai apoi am aflat că pârtia se conserva , în lipsa zăpezii , cu apă adusă cu hidrantul de la cabana mare. Se stropea, îngheţa , iar pârtia era „funcţională”. Cam aşa a fost prima mea întâlnire cu schiul , cu Băişoara. În perioada ce a urmat i-am convins pe ai mei că vreau să schiez, drept urmare am primit o pereche de schiuri Topaz ( sau Rubin- nu mai ţin foarte bine minte ) , legături dublu securit ( care au fost un calvar ) , o pereche de clăpari Botas ( luaţi pe sub mână de la un magazin de la Oradea ). Pantalonii, fâşul şi mănuşile le-am cumpărat de la magazinul Sportul .Cam aşa s-a concretizat acea excursie de duminică la Băişoara.
După ani şi ani , când mai ajung la Băişoara încerc să mai recunosc locurile care ne duceau la pârtie. Nu mai seamănă nimic. Puzderia de cabane şi magherniţe răsărite pe unde nici nu te aştepţi te face să te simţi uşor înghesuit. Pe atunci erau doar câteva cabane ( şi acealea aparţineau unor trusturi şi fabrici din Cluj) , Cabana Pionerului şi Cabana Meteo. In rest cazarea se făcea la Alpin, unde nu odată după terminarea discotecilor de la mansardă , dormeam pe mese sau pe jos. Drumul până in staţiune îl făceam pe jos, pe scurtătură, cu rucsacul în spate din comuna Băişoara. Până acolo veneam cu cursa din Cluj ( Autogara II ).
Pârtia mare de la Băişoara este cea mai veche din judeţ, are o lungime de aprox 1 km şi o diferenţă de nivel de 250 de metri. A fost pentru clujenii iubitori ai sportului alb locul de refugiu ani de zile. Acum este mai aranjată, au fost schimbate crosele, pârtia este bătută cu ratracul şi pe ici pe colo mai există câte un tun de zăpadă. Pârtia şi instalaţia de cablu a fost mulţi ani în litigiu dar acum lucrulile par să intre pe un făgaş normal. Cu timiditate se mai organizează câte un eveniment, câte un concurs care să mai aducă schiori pe pârtie.
La doar doi km de pârtia veche , pe un drum ce porneşte de lângă Cabana Armatei s-a deschis, pe vârful Buscat , un alt resort de schi. Format din trei pârtii de această dată, oferă amatorilor de schi grade diferite de dificultate , de la un foarte uşor la un nivel ridicat . Pârtia este dotată cu un telescaun încălzit iar suprafața este intreţinută de tunuri şi de ratrace. De obicei, pe parcursul sezonulul sunt funcţionale doar două pîrtii ( cea pentru avansaţi şi cea medie). Un mare minus al acestor pârtii este că sunt foarte departe de „civilizaţie”. Dacă vrei să te retragi undeva , să te încălzeşti nu prea ai unde. Trebuie să te întorci la Alpin, Oricum le recomand celor care sunt amatori de pârtii line, fără hopuri ca în Austria.
Pe Pârtia Mare (Veche ) calitatea suprafeței nu este aşa de bună( dacă nu ninge). Natura reliefului face să se creeze hopuri, chiar dacă mai sunt nivelate din când in când de un ratrac. Gradele de dificultate alternează dealungul coborârii, așa că e o opțiune dificilă oricum o iei. Cei care frecventează mai demult aceste pârtii știu ca era şi un Baby Ski Lift pentru copii la Baza Zidului Mic.
Sezonul rece se apropie şi previziunile meteo ne arată o iarnă cu zăpadă prin părțile astea. Preţurile de urcare nu erau exagerate în anii trecuţi (undeva la 4 lei pe urcare existând la un moment dat şi un bonus la 5 urcări), distanţa de la Cluj, acceptabilă, mai ales că acum drumurile sunt curăţate, deci toate condiţiile erau , sunt , şi vor fi îndeplinite pentru a schia la Băişoara . Chiar dacă pentru unii e nostalgie, pentru alţii o provocare şi pentru o zi merită să fugim până acolo să scăpăm de stresul cotidian.
Scris de: Alin Gelmărean
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
