Transalpina Superstar?

A apărut pe scena schiului românesc și a devenit star peste noapte: un domeniu nou-nouț și modern, cu o gondolă de la 1300 la 1900 de metri într-una dintre zonele cu cele mai multe ninsori din România; o pârtie roşie ”adevărată” de peste doi kilometri, un telescaun și două teleschiuri în gol alpin, peisaje elvețiene și perspectiva multor pârtii ce urmau să vină.

În spatele celebrității instantanee se află însă o naștere complicată și multe lupte pentru custodie. Finanțat prin programul național „Schi în România”, domeniul Transalpina trebuia să se întindă pe zeci de kilometri, între crestele de 2000 de metri ale munților Latoriței și Căpățânii. Finanțarea a încetat subit în 2012, odată cu schimbarea guvernului, iar beneficiarul – Primăria comunei Voineasa – s-a văzut brusc îngropată în datorii. Soluția găsită atunci împreună cu constructorul a fost ca domeniul să fie pus în funcțiune și administrat de constructor, până la acoperirea datoriilor din profitul realizat. Opt ani și șapte guverne mai târziu, modelul de provizorat permanent își arată limitele: unul dintre cele mai bogate în zăpadă domenii din România începe sezonul spre sfârșitul lui ianuarie, iar infrastructura se degradează ca urmare a întreținerii minimale. Au mai venit contribuții financiare de la diversele guverne, care au permis plata unor datorii și finalizarea parcării supraetajate, însă despre proiectul inițial, cu zeci de kilometri de pârtii, se mai vorbește doar în grupurile de discuții ale schiorilor. Între timp, retrocedări ajunse în instanță și rivalități între comunele din zonă fac ca majoritatea schiorilor să fie nevoiți să parcurgă zilnic 70 de kilometri de drum montan adesea înzăpezit, între pârtie și cazările din Voineasa și Petroșani: dacă la deschiderea domeniului, cazările din zona pârtiei se puteau număra pe degetele de la o mână, opt ani mai târziu se pot număra pe degetele de la două mâini, din cauza situației juridice incerte a terenurilor.

Însă cu toate tarele sale, nu ai cum să nu iubești domeniul Transalpina. Pârtia roșie este în ”Top 5” România, iar peisajul lacului Vidra încadrat de păduri de brad și de crestele albe ale Parângului, Căpățânii și Lotrului te face să te simți de parcă ai schia într-un wallpaper. Așa se face că, în fiecare weekend, pârtia și parcările devin neîncăpătoare, fiind unul dintre cele mai aglomerate domenii din țară.

Primul segment al gondolei urcă la 1850 de metri, unde se află un pâlc de construcții discrete, la marginea pădurii: un mic restaurant, o terasă, un post Salvamont, toalete și garajele ratracelor. De aici urcă două teleschiuri până spre 2000 de metri. Primul teleschi urcă în creastă, de unde se deschid priveliști spre crestele de peste două mii de metri ale Parângului și Căpățânii, Șureanu, Lotrului și Cindrel. Pe coborâre, uriașul lac Vidra începe să se etaleze ca o mână câștigătoare la un joc de cărți, obligându-te să te oprești și să îl sorbi din priviri. Pârtia albastră este perfectă pentru contemplare – elegantă ca un vals, se termină în cortul rotund și multicolor ”al lui Fery”, plin cu bere, râsete și muzică care se revarsă până afară, pe cea mai frumoasă terasă de iarnă din România. În paralel, urcă un al doilea teleschi, este ceva mai scurt și deservește o pârtie-școală și un mic snow park, la baza cărora se află un restaurant cu autoservire și o terasă.

Al doilea segment al gondolei continuă spre creastă, de unde începe o pârtie albastră lungă și plată, cu un telescaun rapid. Condițiile meteo adesea dificile și pârtia ”la boloboc” fac ca această secțiune a domeniului, care ar fi trebuit de fapt să facă legătura cu restul pârtiilor din plan, să funcționeze foarte rar.

Pârtia de sub gondolă este o roșie ”adevărată”, care te obosește de trei ori până jos, având peste 2 kilometri lungime și peste 400 de metri verticali. Începe cu o pantă constantă și perfectă, urmată de un scurt plat și de ”marele S”: cea mai periculoasă zonă a pârtiei, atât din cauza îngustimii și pantei, cât și din cauza supermaeștrilor precoce ai schiului sau plăcii, care se transformă aici în bile de bowling. Scăpat din strânsoarea S-ului, urmează răgazul unui scurt platou, apoi o ultimă coborâre cu două variante – abruptă și intensă prin partea stângă sau arcuită mai domol prin partea dreaptă.

Zăpada vine devreme și pleacă târziu de la Transalpina. Se poate schia în condiții bune până la finalul lui martie, când se dă de obicei semnalul de închidere – nu neapărat din lipsă de zăpadă, ci din lipsă de clienți. Când păsările din brazi încep să cânte la concurență cu muzica de pe terasa panoramică a lui Fery iar soarele aprinde zăpada, ai aici cel mai frumos schi de primăvară din România.

Întrebarea este dacă domeniul Transalpina își va atinge vreodată potențialul de superstar, evident pentru toată lumea, sau va rămâne un star cu un singur hit, prins în plasa viziunii pe termen scurt de la toate nivelurile decizionale.

În momentul publicării acestui articol, este sfârșitul lunii ianuarie și domeniul încă nu funcționează. În urma unei licitații încheiate anul trecut, domeniul are un nou administrator pentru următorii 4 ani, ceea ce oferă un pic de predictibilitate și de speranță pentru desfășurarea cât de cât normală a următoarelor sezoane. Deocamdată, deschiderea domeniului este condiționată de obținerea avizelor pentru instalații și de punerea în funcțiune a sistemului de ticketing, estimată a avea loc până în ultimul weekend din ianuarie.

Scris de: Iancu Verdeș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *